Cuscrul lui Trump, ambasador în Franța

Cuscrul lui Trump, ambasador în Franța
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Senatul american a confirmat, luni, numirea lui Charles Kushner, tatăl ginerelui preşedintelui american Donald Trump, Jared Kushner, în funcţia de ambasador al SUA în Franţa. Este o decizie lipsită de surprize, într-un moment în care colegii republicani ai lui Trump controlează ambele camere ale Congresului, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Charles Kushner a fost grațiat în 2020 de Trump. El a stat încarcerat timp de doi ani, fiind acuzat de fraudă fiscală şi mărturie falsă în faţa unei comisii federale, acuzații la care a pledat vinovat.

Charles este fondatorul Kushner Companies, o firmă imobiliară. Fiul său Jared este un fost consilier principal al lui Trump la Casa Albă și este căsătorit cu fiica cea mare a lui Donald Trump, Ivanka.

Când și-a anunțat intenția de a-l nominaliza pe Charles Kushner pentru funcția de amabsador, în noiembrie 2024, Trump l-a numit pe acesta „un lider de afaceri, filantrop și negociator extraordinar”, scrie ABC News, citat de HotNews.

Citit 400 ori Ultima modificare Marți, 20 Mai 2025 17:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.