SATUL - Viaţa Liberă Galaţi
Primăria Smârdan, într-un program național privind securitatea cibernetică
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 13 Iunie 2026
Primăria comunei Smârdan s-a înscris în proiectul „Administrație digitală sigură în comuna Smârdan, județul Galați”, derulat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și coordonat de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC). Potrivit informațiilor transmise de administrația locală, participarea la program presupune evaluarea nivelului de securitate cibernetică al…
Secretarul comunei Fârțănești, în conflict de interese
Scris de Beatrice Dumitriu Vineri, 12 Iunie 2026
Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) au constatat mai multe abateri de la regimul juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese și au sesizat organele de urmărire penală. Potrivit unui raport al ANI, printre cei acuzaţi se află și Petrișor Adi Lungu, secretar general al comunei Fârțănești. Inspectorii de integritate…
Primul centru educațional STEAM din mediul rural gălățean
Scris de Beatrice Dumitriu Vineri, 12 Iunie 2026
Comuna Vânători va găzdui sâmbătă, 13 iunie, inaugurarea primului centru educațional dedicat educației prin tehnologie din mediul rural al județului Galați. Proiectul, denumit „Edu Center - Countryside”, a fost realizat de întreprinderea socială Edu Center SRL, în cadrul programului de finanțare „Sesdru - Structuri de Economie Socială pentru Dezvoltarea Rurală”.…
O avertizare hidrologică pune autoritățile gălățene în alertă
Scris de Viața liberă Joi, 11 Iunie 2026
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, după ce a fost emisă o avertizarea hidrologică Cod portocaliu, valabilă până vineri, 12 iunie, ora 12,00. Sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale,…
Locuitorii din Șendreni se pot branșa la noile rețele de apă și canalizare
Scris de Beatrice Dumitriu Miercuri, 10 Iunie 2026
Locuitorii comunei Șendreni care doresc să beneficieze de noile rețele de apă și canalizare realizate prin proiectele europene derulate de operatorul regional Apă Canal Galați pot începe demersurile pentru branșare și racordare. Investițiile ar urma să fie realizate în cadrul “Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă…
Campania „Detector pentru Viață” a ajuns în județul Galați
Scris de Beatrice Dumitriu Sâmbătă, 23 Mai 2026
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Eremia Grigorescu” Galați a început montarea gratuită a detectoarelor de fum și monoxid de carbon în gospodării din mediul rural, în cadrul campaniei naționale „Detector pentru Viață”, derulată în parteneriat cu instituții centrale și companii din sectorul energetic. Primele localități vizate sunt Drăgușeni și…
„Sărbătoare la Brateș", festival cultural cu bani europeni
Scris de Raluca Ichim Marți, 19 Mai 2026
În perioada 30-31 mai 2026 va fi organizat, la Tuluceşti, Festivalul Cultural „Sărbătoare la Brateș", dedicat promovării și valorificării patrimoniului cultural imaterial, tradițiilor locale, muzicii, dansului popular și dialogului cultural dintre comunități. Scopul evenimentului, organizat în cadrul unui proiect transfrontalier interregional cu finanţare europeană, este reunirea instituțiilor, organizațiilor, formațiilor și…
Sediul Primăriei Smârdan intră în renovare
Scris de Tatiana Dumitru Sâmbătă, 16 Mai 2026
Administrația locală din Smârdan a demarat un proiect amplu de renovare vizând „Îmbunătățirea eficienței energetice a sediului primăriei comunei Smârdan, județul Galați”. Investiția, cu o valoare totală de 1.778.640 de lei, are ca scop transformarea clădirii administrative într-un spațiu modern, sustenabil și eficient din punct de vedere al consumului de…
În ce comune din județul Galați ajung 30 de microbuze hibrid
Scris de Viața liberă Joi, 14 Mai 2026
Cheile a 30 de microbuze hibrid, destinate transportului școlar, au fost înmânate reprezentaților primăriilor din județ, anunță Consiliul Județean Galați. Mijloacele de transport au fost achiziționate în cadrul unui proiect care a beneficiat de un grant de 25 milioane de lei din partea Administrației Fondului pentru Mediu, la care Consiliul…
Bătaie între ciobani, la Oancea
Scris de Mariana Constandache Marți, 12 Mai 2026
Un bărbat din județul Galați a fost arestat preventiv, în urma unui conflict violent, petrecut zilele trecute la o stână din comuna Oancea. Procurorii au cerut trimiterea temporară după gratii a ciobanului, sub acuzațiile de loviri și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar un judecător de la…
Proiect pentru protecția împotriva inundațiilor, în amonte de Matca
Scris de Cristinel Luca Sâmbătă, 09 Mai 2026
Administrația Bazinală de Apă Prut–Bârlad organizează o licitație publică pentru achiziția de servicii de elaborare a documentațiilor tehnico-economice - faza studiu de fezabilitate, precum și a aplicației de finanțare, în vederea realizării unor investiții privind apărarea împotriva inundațiilor cauzate de Corozel și afluenții săi, în județul Galați. Conform instituției, prin…
Un biciclist a murit după ce a întors brusc în fața unei mașini
Scris de Mariana Constandache Vineri, 08 Mai 2026
Un tânăr de numai 18 ani și-a pierdut viața vineri după-amiază, la Cerțești, din cauză unei manevre imprudente pe care ar fi făcut-o pe o șosea din localitate. Aflat pe o bicicletă, tânărul ar fi schimbat brusc direcția de deplasare, fără se asigure și fără să semnalizeze, chiar în calea…
Sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Șendreni
Scris de Beatrice Dumitriu Marți, 05 Mai 2026
Primăria comunei Șendreni anunță organizarea unei campanii de sterilizare gratuită destinată câinilor și pisicilor din localitate. Acțiunea va avea loc miercuri, 6 mai 2026, în cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din Șendreni. Potrivit autorităților locale, programul se adresează locuitorilor din toate cele trei sate ale comunei…
Primarul Smârdanului cere compensații de la Ministerul Apărării pentru poligonul militar
Scris de Tatiana Dumitru Marți, 05 Mai 2026
Comuna Smârdan se află într-o situație administrativă atipică, fiind o localitate a cărei dezvoltare este condiționată direct de activitățile militare. Primarul Silviu Zinica a transmis o scrisoare oficială către Ministerul Apărării Naționale (MApN), prin care semnalează o „situație inechitabilă”, generată de faptul că Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă ocupă…
Fost viceprimar din judeţul Galaţi, declarat incompatibil
Scris de Viaţa liberă Marți, 05 Mai 2026
Inspectorii de integritate au constatat abateri de la regimul juridic al incompatibilităților în cazul a 12 persoane, anunță Agenția Națională de Integritate, printr-un comunicat de presă. Una dintre persoane este Emil Herescu, fost viceprimar al comunei Buciumeni din județul Galați. „Pe parcursul exercitării funcției de viceprimar, a desfășurat în perioada…
Proiectul de 6,5 milioane de lei pentru seniorii din Cuca continuă
Scris de Tatiana Dumitru Duminică, 03 Mai 2026
Primăria comunei Cuca a anunțat că proiectul pentru construirea unui centru de zi și asigurarea îngrijirii la domiciliu pentru bătrânii din localitate a ajuns la un prim obstacol. Din cauza scumpirilor de la nivel național, care au dus la modificări de prețuri, dar și a faptului că la primele licitații…
”Interzis” de instanță, un primar din judeţul Galaţi așteaptă eliberarea din funcție
Scris de Beatrice Dumitriu Joi, 30 Aprilie 2026
O situație care ridică semne de întrebare planează asupra conducerii unei comune din județul Galați, unde primarul ar continua să-și exercite mandatul, deși instanța supremă ar fi pronunțat o decizie definitivă privind incompatibilitatea, potrivit informațiilor ajunse la redacție. Conform sesizării primite, este vorba despre primarul comunei Drăgușeni, Dumitru Vintilă, despre…
Sesiune de informare privind fondurile europene
Scris de Tatiana Dumitru Luni, 20 Aprilie 2026
Asociația Grupul de Acțiune Locală Covurlui organizează o întâlnire de lucru dedicată dezvoltării serviciilor sociale din regiune în data de 21 aprilie, începând cu ora 13,00. Evenimentul se va desfășura la sediul Primăriei orașului Berești și se concentrează pe oportunitățile de finanțare disponibile în cadrul Fondului Social European Plus. Tema…
Victima arsă în service-ul de la Șendreni a murit. Un patron și afacerea vieții lui, spulberați de o scânteie
Scris de Mariana Constandache Sâmbătă, 18 Aprilie 2026
Mai puțin de 48 de ore a supraviețuit victima cumplitului incendiu care a mistuit un service auto din comuna Șendreni. Nicu Miron ("Blondu"), în vârstă de 56 de ani, patronul atelierului auto, nu a putut fi salvat. Transportat la Spitalul de Urgență după ce o deflagrație însoțită de flăcări violente…
Un bărbat de aproape o sută de ani a ars de viu în casă
Scris de Mariana Constandache Vineri, 17 Aprilie 2026
A fost o noapte de foc în județul Galați, după incendiul violent care a făcut victime la o societate comercială din Șendreni. O casă a luat foc de la un scurtcircuit electric, iar o stână a fost la un pas să fie rasă de pe fața pământului, din cauza unui…
Parteneriat pentru sănătatea dentară a copiilor din Matca
Scris de Tatiana Dumitru Vineri, 17 Aprilie 2026
Primăria comunei Matca a lansat un program de sănătate orală destinat copiilor din localitate, realizat în parteneriat cu un cabinet stomatologic privat. Proiectul se adresează minorilor cu vârsta de până la 12 ani, cu accent pe sprijinirea familiilor aflate în situații vulnerabile. Prin această inițiativă, beneficiarii vor avea acces timp…
Festivalul „Sărbătorile primăverii” revine la Suhurlui
Scris de Tatiana Dumitru Joi, 16 Aprilie 2026
Muzeul de Istorie "Paul Păltănea" din Galați organizează vineri, 17 aprilie, cea de-a XII-a ediție a Festivalului "Sărbătorile primăverii". Evenimentul va începe la ora 11,00 și va fi găzduit de Casa Rurală "Ioan Avram Dunăreanu" din localitatea Suhurlui. Proiectul este realizat în colaborare cu asociația culturală locală și școlile gimnaziale…
Programul „Masă sănătoasă”, la şcoala şi grădniţa din Cuca
Scris de Tatiana Dumitru Joi, 16 Aprilie 2026
Primăria comunei Cuca anunță implementarea unui program vital pentru comunitatea locală. De miercuri, 15 aprilie, preșcolarii și elevii din localitate beneficiază de o masă caldă zilnică, prin intermediul Programului Național „Masă Sănătoasă”, inițiativă menită să combată abandonul școlar și să promoveze un stil de viață echilibrat. Proiectul vizează direct îmbunătățirea…
Alertă pentru apicultorii din comuna Tulucești
Scris de Tatiana Dumitru Miercuri, 15 Aprilie 2026
Primăria comunei Tulucești a emis o avertizare publică destinată cetățenilor și crescătorilor de albine cu privire la desfășurarea unor activități de dezinsecție agricolă în zonă. O societate comercială de profil urmează să aplice tratamente fitosanitare la cultura de rapiță de toamnă, folosind insecticidul Karate-Zeon. Operațiunile sunt programate să aibă loc…

