Gaza se confruntă cu o secetă provocată, pe măsură ce sistemele sale de apă intră în colaps, a transmis vineri agenția Națiunilor Unite pentru copii (UNICEF), confom celor relatate de Hotnews.ro.
”Copiii vor începe să moară de sete. Doar 40 la sută din instalațiile de producere a apei potabile mai sunt funcționale”, a declarat presei, la Geneva, purtătorul de cuvânt al UNICEF, James Elder. ”Suntem mult sub standardele de urgență în ceea ce privește apa potabilă pentru oamenii din Gaza”, a adăugat el.
UNICEF a raportat, de asemenea, o creștere cu 50 la sută a numărului de copii cu vârste cuprinse între șase luni și 5 ani admiși pentru tratamentul malnutriției în perioada aprilie-mai în Gaza, precum și o jumătate de milion de persoane care suferă de foame.
Sistemul de distribuție a ajutoarelor
Potrivit Hotnews, organizația a spus că sistemul de distribuție a ajutoarelor sprijinit de SUA și gestionat de Fundația Umanitară Gaza (GHF) ”agravează o situație disperată”. Vineri, cel puțin 25 de persoane care așteptau camioanele cu ajutoare sau căutau ajutor au fost ucise de tirurile israeliene, la sud de Netzarim, în centrul Fâșiei Gaza, potrivit autorităților sanitare locale. Joi, cel puțin 51 de persoane au fost ucise de focuri de armă și lovituri militare israeliene, inclusiv 12 persoane care au încercat să se apropie de un sit operat de GHF în centrul Fâșiei Gaza.
Elder, care a fost recent în Gaza, a declarat că a ascultat numeroase mărturii de femei și copii răniți în timp ce încercau să primească ajutoare alimentare, inclusiv ale unui băiețel care a fost rănit de un proiectil de tanc și a murit ulterior din cauza rănilor.
El a spus că lipsa de claritate publică cu privire la momentele în care sunt deschise punctele de distribuție, dintre care unele se află în zone de luptă, a cauzat evenimente cu victime în masă.
”Au existat cazuri în care informația (a fost) împărtășită că un punct este deschis, apoi s-a comunicat pe social media că e închis, dar această informație a fost distribuită atunci când internetul din Gaza era oprit și oamenii nu au avut acces la el”, a spus Elder.