„Într-o țară sănătoasă, Octav, la 66 de ani, nu s-ar fi regăsit pe un șantier de construcții, făcând muncă grea, intensă și periculoasă pentru a-și câștiga existența”, a declarat marți Natale Di Cola, liderul CGIL din Roma, cel mai mare sindicat din Italia, scriu Politico și Corriere Della Sera, citate de HotNews. „Nu știu cât mai rezist” au fost ultimele cuvinte ale românului care a murit sub dărâmăturile turnului Torre dei Conti. Octav mai avea un an până la pensie. Ar fi putut cere șomaj, dar în schimb a continuat să lucreze.
Octav Stroici, un român în vârstă de 66 de ani, lucra la un proiect finanțat de UE pentru restaurarea Torre dei Conti, fosta reședință a unei familii nobile papale, când clădirea s-a prăbușit parțial de două ori. El a fost în cele din urmă scos dintre dărâmături, după 11 ore, dar a suferit un stop cardiac și a murit la spital. Procurorii au deschis o anchetă pentru posibilă ucidere din culpă.
Mulți politicieni italieni au reacționat rapid pe fondul valului de emoție generat de tragedie, scriu sursele citate. Prim-ministra Giorgia Meloni și-a exprimat „profunda durere” și a transmis condoleanțe familiei pentru „suferința de nedescris”. „Îl plângem pe Octav Stroici. Inima lui a încetat să mai bată în ciuda eforturilor curajoase ale pompierilor, care l-au scos viu din dărâmături”, a spus și ministrul Culturii, Alessandro Giuli.
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a decis să proclame ziua de miercuri, 5 noiembrie, zi de doliu, în semn de omagiu pentru moartea lui Stroici. Steagurile vor fi arborate în bernă pe toate clădirile municipale.
Dincolo de condoleanțe, multe voci, inclusiv pe rețelele sociale, au atras atenția asupra unei probleme stringente: siguranța lucrătorilor. Siguranța la locul de muncă a devenit un subiect fierbinte în Italia, cu greve și proteste naționale organizate la începutul anului, scrie Politico. În primele nouă luni ale anului 2025, în Italia au fost raportate 777 de decese la locul de muncă, aproximativ trei pe zi, potrivit Institutului Național de Asigurări împotriva Accidentelor de Muncă (INAIL). Muncitorii din construcții, persoanele peste 65 de ani și muncitorii străini sunt considerați expuși unui risc deosebit, potrivit INAIL.
Anul trecut, cinci muncitori au murit pe șantierul unui supermarket din apropierea Florenței, cinci angajați de la întreținere au murit în Sicilia după ce au inhalat vapori otrăvitori la o stație de epurare a apelor uzate și șapte muncitori au murit într-o explozie la o centrală hidroelectrică din afara orașului Bologna.
„Îmi reînnoiesc apelul ca siguranța la locul de muncă să fie plasată în fruntea agendei politice și să fie alocate resursele necesare pentru ca fiecare muncitor să se poată întoarce acasă la sfârșitul zilei de lucru”, a spus Francesco Boccia, membru al Partidului Democrat din opoziție. Un alt partid de opoziție, Mișcarea 5 Stele, a solicitat crearea unui parchet specializat în siguranța la locul de muncă.
Alte patru persoane au murit luni în accidente de muncă în Italia.

