La câteva minute după ce au anunţat că şi a doua licitaţie pentru Liberty a eşuat, administratorii concordatari au transmis o scrisoare către salariaţii combinatului.
O redăm în continuare:
„Stimați colegi,
Vă transmitem această scrisoare pentru a vă informa direct și transparent că la licitația de astăzi, 19 iunie, nu s-a prezentat niciun investitor. În același timp, continuăm discuțiile cu mai mulți investitori potențiali și avem motive să credem că, în perioada următoare, se poate identifica o soluție viabilă pentru companie.
Liberty Galati rămâne, în continuare, o companie de interes ca afacere, având active industriale valoroase, poziționare logistică bună și o bază operațională care poate fi repusă în valoare dacă sunt create condițiile potrivite pentru reluarea activității.
În această etapă, analizăm mecanisme de preluare a activului, urmând ca orice soluție propusă să fie validată de creditori.
Pașii următori
În perioada imediat următoare, prioritățile noastre sunt clare: menținerea dialogului cu investitorii interesați și susținerea continuității operaționale acolo unde este posibil. Din perspectiva procedurii, ne așteptăm la o etapă de clarificare rapidă a opțiunilor de preluare, iar obiectivul nostru este să maximizăm șansele unei soluții de transfer al activului către un investitor capabil.
Ce înseamnă pentru echipă
În ceea ce privește salariații, obiectivul nostru este să păstrăm competențele-cheie și să menținem încrederea organizației în această perioadă.
Păstrarea și menținerea unei comunicări constante precum și pregătirea pentru reluarea activității rămân elemente esențiale atât pentru repornirea completă a activității, cât și pentru demararea contractului de tolling. Ducerea la îndeplinire a acestuia va confirma în piață că Liberty Galați are capacitate operațională și un potențial industrial real, iar acest semnal de continuitate poate crește încrederea partenerilor și poate deschide drumul către noi contracte.
Vă rugăm să priviți această etapă cu rigoare și calm: absența unui ofertant la licitația de astăzi NU înseamnă lipsa interesului pentru activ, ci necesitatea ajustării cadrului tranzacției la realitățile curente ale pieței. Vom continua să vă informăm transparent, pe măsură ce apar evoluții relevante.
Cu considerație,
Administratorii concordatari”.
Citiţi şi: UPDATE. Ziua cea mai lungă pentru Liberty Galaţi. Şi a doua licitaţie a fost un eşec

