Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a anunțat joi că sancțiunile impuse de blocul comunitar asupra Kosovo în 2023 vor fi ridicate și se va relua sprijinul financiar suspendat, informează Reuters și Mediafax.
„Programăm un sprijin financiar de 216 milioane de euro și intenționăm să eliberăm 205 milioane de euro la începutul anului viitor”, a afirmat șefa executivului european.
Sancțiunile au fost ridicate după ce primarii sârbi aleși în alegerile din octombrie au fost învestiți în funcție.

