Averea lui Musk a ajuns la un nivel record

Averea lui Musk a ajuns la un nivel record
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Averea lui Elon Musk, directorul general al Tesla, a urcat la aproximativ 749 de miliarde de dolari vineri seară, după ce Curtea Supremă din statul Delaware a restabilit un pachet de opţiuni pe acţiuni în valoare de 139 de miliarde de dolari, potrivit clasamentului miliardarilor realizat de Forbes.

Astfel, Musk a devenit primul om din istorie cu o avere estimată la peste 700 de miliarde de dolari, notează News.ro, citat de Hotnews. 

Pachetul de remunerare din 2018, evaluat iniţial la 56 de miliarde de dolari, fusese anulat anul trecut de o instanţă inferioară, care îl calificase drept ”de neconceput”.

Vineri însă, Curtea Supremă din Delaware a decis că hotărârea din 2024 prin care fusese revocat acordul a fost ”necorespunzătoare şi inechitabilă”, restabilind astfel pachetul de opţiuni ceea ce echivalează cu o victorie de 139 de miliarde de dolari pentru Musk. La începutul săptămânii, Musk devenise deja primul om cu o avere de peste 600 de miliarde de dolari, pe fondul informaţiilor potrivit cărora compania sa aerospaţială SpaceX ar putea fi listată la bursă. Pragul de 500 de miliarde de dolari îl depășise la începutul lunii octombrie.

Potrivit Forbes, averea lui Musk îl plasează acum cu aproape 500 de miliarde de dolari peste averea lui Larry Page, considerat în prezent a doua cea mai bogată persoană din lume. Astfel, Musk are o avere de aproape trei ori mai mare decât cofondatorul Google, locul doi în topul Forbes.

Citit 287 ori Ultima modificare Duminică, 21 Decembrie 2025 17:12

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro