Primul summit al „Consiliul pentru Pace”, înființat de președintele american Donald Trump, a început joi la Washington, având în centrul discuțiilor următoarea etapă a armistițiului fragil din Fâșia Gaza. Principalii aliați ai SUA lipsesc de la întâlnire, însă România este reprezentată la cel mai înalt nivel, de către președintele Nicușor Dan.
Făcând o prezentare a tuturor oficialilor prezenți, președintele SUA a avut o problemă la Nicușor Dan, scrie HotNews. „Prim-ministrul Dan din România”, a spus Trump, încurcând funcția președintelui. El a avut în același timp cuvinte bune despre români: „Românii sunt oameni minunați, fantastici, așa cum sunteți si dvs. Mulți vin și muncesc în această țară și ne ajută. Sunt oameni de încredere”, a spus Trump.
Parteneri-cheie ai Statelor Unite au declinat invitațiile lui Trump, pe fondul îngrijorărilor legate de modul de funcționare a Consiliului pentru Pace și a faptului că acesta ar putea submina rolul ONU în rezolvarea multilaterală a conflictelor globale. Printre cei care iau parte la discuții se numără premierul ungar Viktor Orban, președintele argentinian Javier Milei, președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev, cel azer, Ilham Aliyev, premierul armean Nikol Pashinyan, cel albanez, Edi Rama, și Nicușor Dan.
Dintre țările membre ale UE, Ungaria și Bulgaria s-au alăturat Consiliului pentru Pace, în timp ce alte cinci - România, Italia, Cipru, Cehia și Grecia - au trimis reprezentanți în calitate de „observatori”. Italia, Cehia și Cipru sunt reprezentate de miniștrii de externe, iar Grecia, de viceministrul de externe. Polonia, un alt aliat important al SUA din Europa, l-a trimis ca observator pe un consilier al președintelui Nawrocki.

