Peste şase kilograme de canabis şi aproape 200 de grame de cocaină pură au fost capturate de poliţiştii antidrog din Galaţi, în urma unui flagrant făcut în stradă, în cursul zilei de marţi. Cea mai mare cantitate tocmai fusese livrată din Marea Britanie, echipele de poliţişti şi procurorii DIICOT intervenind în momentul în care aceasta era predată către doi membri ai unui grup de traficanţi. Trei persoane au fost reţinute, despre acestea existând informaţii că figureaz ...

Comandant ISIS, capturat în Irak

Vineri, 22 Mai 2020 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Serviciul de informaţii irakian (INIS) a anunţat miercuri capturarea unuia dintre principalii comandanţi ai grupării jihadiste Statul Islamic, potrivit Xinhua. "Teroristul cu numele Abdul-Nasser Qardash, fost candidat la succesiunea lui Abu Bakr al-Baghdadi (liderul decedat al Statului Islamic), a fost arestat", indică INIS, într-un comunicat postat pe contul său oficial de pe Twitter. ...
Un lieştean în vârstă de 45 de ani riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce în casă i-a fost găsită o puşcă şi muniţie pentru care nu deţinea autorizaţie. Poliţiştii de la Arme au aflat că omul deţinea ilegal puşca de vânătoare şi, pentru a se convinge, i-au percheziţionat locuinţa. Au identificat arma de calibru 12, care avea seria ştearsă, precum şi 22 de cartuşe. "Bărbatul le-a declarat polițiștilor că ar fi achiziționat arma de la un cetățean mold ...

1.000 de pachete de ţigări, ”găsite” pe marginea drumului

Miercuri, 07 August 2019 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii de frontieră gălăţeni au descoperit în trafic un bărbat care avea în maşină 20.000 de ţigarete de contrabandă. Captura a avut loc luni, 5 august, în jurul orei 20.30. Poliţiştii se aflau pe DJ 251G, între localităţile Vârlezi şi Corni, unde au oprit un Volkswagen Sharan, condus de un gălăţean de 49 de ani. "În urma controlului efectuat, au fost descoperite în spatele scaunelor din faţă, pe podeaua maşinii, două colete împachetate în folie de plastic, d ...

Pocnitori ilegale, pentru studenţii gălăţeni

Joi, 13 Decembrie 2018 06:30 | Publicat în JURIDIC
Două autoturisme, pline cu articole pirotehnice, au fost interceptate de poliţiştii gălăţeni în aceeaşi zi, în zona Căminelor Studenţeşti. Prima maşină, înmatriculată în Vrancea, avea la bord un tânăr, dar şi o încărcătură însemnată de pocnitori: patru baterii de artificii, din categoriile F2 și F3 și 60 de petarde, din categoria F3. Câteva ore mai târziu, în aceeaşi zonă, au fost depistaţi alţi doi tineri, din Galaţi, în maşina cărora au fost găsite 12 b ...

Autocamion burduşit cu ţigări de contrabandă

Miercuri, 14 Noiembrie 2018 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit cu ţigări, au depistat, în zona Port Docuri, un autocamion marca MAN, înmatriculat în Republica Moldova, la volanul căruia se afla cetăţeanul român V.P., în vârstă de 33 de ani. Având informaţii că autocamionul este folosit pentru transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră au efectuat un contro ...

Şi-a ascuns ȚIGĂRILE în capitonajul portbagajului

Miercuri, 07 Februarie 2018 00:00 | Publicat în JURIDIC
Cetăţeanul ucrainean Yevhem H., în vârstă de 24 de ani, a vrut să ajungă în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier. Bărbatul conducea un autovehicul marca Mercedes, înmatriculat în Bulgaria. În baza unor informaţii, echipa comună, formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali, a efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care a fost descoperită, ascunsă în capitonajul portbagajului, în partea stânga a autoturi ...
Un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Ghidigeni, căutat pentru tâlhărie, a fost capturat cu greu, după ce a încercat să fugă de sub nasul poliţiştilor care i-au făcut o vizită neanunţată la domiciliu. Individul avea pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, dar nu se dăduse prins, motiv pentru care oamenii legii au fost nevoiţi să descindă la locuinţa sa din Ghidigeni. În timp ce poliţiştii scotoceau casa, urmăritul s-a urcat în pod, de ...
O cantitate record de 2,5 tone de cocaină a fost găsită de poliţişti într-un container în Portul Constanţa, vaporul venea din America de Sud, iar România era ţară de tranzit. Potrivit mediafax.ro, cocaina urma să fie scoasă din port cu camioane trimise din Olanda. Vasul în care a fost găsită cocaina venea din America de Sud, marfa urmând să ajungă pe piaţa din Europa, România fiind ţara de tranzit. Marfa a fost adusă în containere de banane, fiind ascunsă în structura c ...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, împreună cu inspectori vamali, au descoperit, cu ajutorul câinelui poliţist Omu, 4.400 de ţigarete ascunse în roata de rezervă a unei maşini, condusă de un bărbat cu dublă cetăţenie. Vineri dimineaţă, la ora 5,40, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, Vladimir B., în vârstă de 35 ani, s-a prezentat la volanul unei maşini marca Audi.În timpul controlului, câinele poliţist Om ...
Pagina 1 din 2