În minivacanţă, s-a circulat ca-n junglă

Vineri, 18 August 2017 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Viteză, neacordare de prioritate, şoferi băuţi sau fără permise au trecut în minivacanţa de Sf. Maria, dar şi în zilele premergătoare prin filtrele Poliţiei Rutiere Galaţi, constatările în trafic soldându-se cu peste 1.400 de amenzi şi 30 de dosare penale. Peste 130 de şoferi au rămas fără permise.   În Galaţi, de regulă se circulă haotic, dar în zilele de sărbătoare inconştienţa în trafic atinge cote alarmante. Sute de şoferi şi pietoni au finalizat minivacan ...

Circulaţia tramvaielor, oprită până mâine dimineaţă

Vineri, 07 Iulie 2017 15:47 | Publicat în EVENIMENT
Potrivit unui comunicat al Primăriei Galaţi, începând din această seară (n.r. - vineri, 7 iulie), ora 20,00, şi până mâine, 8 iulie, ora 6,00, se va interveni pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la carosabil în zona Piaţa Energiei, la trecerile la nivel cu liniile de tramvai. Astfel, traseele tramvaielor care tranzitează zona vor fi asigurate cu autobuze. Primăria Galaţi îşi oferă scuzele pentru disconfortul creat.          ...
Un trotuar din care pavelele au fost dislocate acum aproape un an a stat fără să se fi intervenit asupra lui până la începutul săptămânii trecute. Situat chiar vizavi de Primărie, acesta nu a fost observat de persoanele competente din administraţie până la intervenţia noastră.  Acum aproape două săptămâni, vă aduceam în atenţie trotuarul de vizavi de Primărie, din care pavelele se dislocaseră, ca urmare a trecerii maşinilor peste ele, şi pe care circulaţia devenea di ...
Neacordarea de prioritate, „băgatul în faţă” sau slalomurile printre celelalte maşini sunt principiile după care se ghidează în trafic mulţi şoferi care tranzitează Centura. Pe principiul care taie faţa primul, şase persoane au fost rănite în ultimele două zile în urma unor evenimente rutiere petrecute pe şoseaua ocolitoare. Critic şi periculos sunt cuvintele care caracterizează traficul rutier pe Centura Galaţiului, şosea tranzitată zilnic de mii de maşini de toate ...
Circulaţie îngreunată, marţi, 28 martie, pe strada Domnească. Totul din cauza unor lucrări de reparare a carosabilului. Participanţii la trafic au remarcat, cu siguranţă, că, la intersecţia străzii Domnească cu strada Gării, era o groapă, semnalizată de mai mult timp. Accidentul de teren a intrat în atenţia Primăriei, care  decis să facă decaparea carosabilului pe o porţiune mai mare şi să repare groapa. Lucrările vor întrerupe şi circulaţia troleelor (102 şi 10 ...
Primăria Galaţi a anunţat că, în perioada 13 - 17 martie, se vor executa lucrări de amenajare în zona buclei de pe linia de tramvai din Piaţa Centrală. Traficul va fi oprit pe perioada lucrărilor, excepţie făcând tramvaiele. "Se vor amenaja, prin marcaje, cinci peroane pentru autobuzele care vor staţiona aici şi, de asemenea, se vor monta semne de circulaţie care interzic sau permit accesul autovehiculelor pe anumite rute", a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Raluca ...
Traficul pe strada Basarabiei a fost grav perturbat, joi dimineaţă, din cauza unui şofer care şi-a lăsat limuzina în calea tramvaielor, a căror circulaţie a blocat-o mai bine de o oră. Parcarea sau staţionarea maşinilor în locuri nepermise, în condiţiile în care zăpada troieneşte pe trotuare sau pe marginea străzilor, este o situaţia agravantă, întâlnită frecvent în Galaţi în aceste zile. Parcările neregulamentare creează ambuteiaje mai ales la ore de vârf, blocheaz ...

Sute de ȘOFERI gălăţeni, AMENDAȚI în trafic pe vreme rea

Miercuri, 11 Ianuarie 2017 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Deşi Codul Portocaliu a umplut de zăpadă şoselele din judeţ şi a făcut, temporar, impracticabile, zeci e artere, participanţii la trafic nu au scăpat de monitorizarea echipajelor de poliţie, care au constatat că şi pe vreme vitregă principalele reguli rutiere sunt încălcate cu bună ştiinţă. Nu mai puţin de 473 de amenzi au fost date în ultima săptămână, majoritatea şoferilor care au "omis" să respecte normele obligatorii pentru circulaţia în siguranţă. Cei mai mu ...
Primăria Galaţi a anunţat că, astăzi, gălăţenii circulă gratuit cu mijloacele de transport în comun. „Utilajele şi echipele organizate la nivelul Primăriei Galaţi sunt pe stradă şi intervin în zonele unde este necesar încă de noaptea trecută. Până la această oră, peste 250 de tone de sare au fost împrăştiate pe carosabil şi 98 de utilaje adaptate circulă atât pe arterele principale, cât şi pe cele secundare. Vântul suflă cu putere, iar la rafale, precizează ...
Poliţiştii au verificat în mod special transporturile de brazi şi comercializarea pomilor de Crăciun, dar şi felul în care se circula pe drumurile naţionale Peste 10.000 de poliţişti au împânzit timp de trei zile drumurile din ţară, pentru a controla felul în care se fac afacerile de sezon cu brazi de Crăciun, dar şi pentru identificarea situaţiilor care pun în pericol grav traficul rutier. Concentrarea forţelor care a însemnat acţiunea simultană a poliţiştilor de la ...
Pagina 6 din 15