Incendiu stins de jandarmi

Incendiu stins de jandarmi
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Trai anexe gospodărești și o fâneață au fost cuprinse de flăcări, în această după-amiază. Incendiul a fost observat de jandarmii care asigurau ordinea publică la manifestarea artistică prilejuită de ziua comunei Bălăbănești. Aceștia au observat cum pe un deal aflat la 500 m distanță de locul unde era dispozitivul de jandarmerie ieșea un fum înecăcios.

Întrucât exista riscul ca fumul să fie semn al unui incendiu, jandarmii s-au deplasat imediat în zona respectivă, moment în care au observat trei anexe gospodărești și o fâneață cuprinse de flăcări. Au anunțat pompierii, iar până la sosirea acestora au evacuat animalele din curte, au salvat o parte dintre bunuri și au luat măsuri pentru limitarea extinderii flăcărilor.

De asemenea, pentru că exista riscul de intoxicare, jandarmii au evacuat, într-un loc sigur, sătenii aflați în apropiere.

Jandarmii au reusit stingerea incendiului, cu ajutorul unei cisterne puse la dispoziție de către Primăria Bălăbănești.

Cauzele si pagubele produse urmează să fie stabilite de către specialiști.

PNL SCARLAT
Citit 1954 ori Ultima modificare Sâmbătă, 21 Mai 2022 23:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.