Doi șoferi, în vârstă de 36, respectiv, 33 de ani, au fost depistați la volan cu permise de conducere necorespunzătoare, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați-rutier. Primul șofer s-a prezentat miercuri, 9 noiembrie, la controlul de frontieră, unde s-a constatat ca nu deținea un permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul rutier condus. Cel de-al doilea șofer a fost într-o situație similară joi, 10 noiembrie, conducând un ansamblu rutier înmatriculat în Ucraina, fără ca permisul deținut să îi dea acest drept. Ambii șoferi sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.