Un bărbat, în vârstă de 55 de ani, a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o motocicletă, în timp ce traversa strada neregulamentar. Accidentul a avut loc miercuri, 5 iulie, pe strada Tecuci, în zona Pieței Centrale din Galați. "Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 38 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, pe strada Tecuci, dinspre strada George Coșbuc către strada Traian, în zona Pieței Centrale, ar fi surprins și accidentat un bărbat cu vârsta de 55 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis", a transmis IPJ Galați. În urma accidentului, pietonul a fost rănit și a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri și efectuării de investigații medicale de specialitate. Motociclistul deține permis de conducere valabil, iar rezultatul la testarea alcoolscopică a fost negativ. A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Pieton rănit după ce a fost lovit de o motocicletă Scris de Beatrice Dumitriu
Beatrice Dumitriu
Articole recente - Beatrice Dumitriu
„CITIM!” continuă, joi, la Teatru pe Ţeavă Sakura de Galați, câteva zile de lumină și culoare. Primăvara la pas pe strada Războieni Până la opt ore fără energie electrică în Săptămâna Mare Licitație publică pentru subsectoare de plajă de pe litoral Măsuri sporite de securitate în weekend la Galați. Peste 350 de polițiști și jandarmi sunt la datorie de Florii
Mai multe din această categorie:

