„Tinerețe fără bătrânețe” este numele sugestiv al primului centru unde bunicii Galațiului se vor putea bucura și socializa în diferite moduri. Mai mult, aici seniorii vor beneficia și de servicii de consiliere pe teme diverse. Este un proiect cu fonduri europene în valoare de 16 milioane de lei câștigat de Primăria municipiului Galați.
„Sunt sigur că în acest loc vor veni cu bucurie seniorii noștri, pentru a-și petrece timpul în cele mai plăcute moduri. Aici vor putea socializa și vor putea urmări diverse spectacole, vor beneficia de consiliere de specialitate, cu alte cuvinte își vor însenina viața. Acest centru este un semn de recunoștință și respect pentru seniorii Galațiului, pentru tot ce au construit pentru noi”, spune Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați.
Este pe ultima sută de metri amenajarea și dotarea acestui spațiu generos, de peste 11.000 de metri pătrați, situat pe strada Traian nr. 203. S-au derulat aici lucrări de modernizare, recompartimentare și reconfigurare în corpurile C1, C2 și C4, astfel încât să fie asigurate pentru beneficiari condiții optime pentru activități de petrecere a timpului liber și de recreere, precum și consiliere de specialitate. Centrul are sală de spectacol, sală de cinema, sală de internet, bibliotecă etc., iar acum sunt instalate echipamentele și mobilierul și se lucrează la amenajarea curții.
Prin proiect au fost prevăzute lucrări precum: recompartimentarea conform standardelor pentru cele trei corpuri de clădire; repararea acoperișului, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei; schimbarea tâmplăriei exterioare la corpurile de clădire; lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare; izolarea termică a corpurilor de clădire; lucrări de reabilitare/modernizare a instalației sanitare, electrice și termice; înlocuirea corpurilor de iluminat cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață; înlocuirea circuitelor electrice; refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție; repararea trotuarelor de protecție; asfaltarea căilor de acces; reabilitarea centralei termice și a instalației de distribuție aferente; reabilitarea sălii de sport; achiziția dotărilor necesare funcționării centrului (pentru sala de bibliotecă și lectură, sala de spectacol, sala de audiotecă, sala de cinematecă, sala de internet, sala de socializare și activități recreative).
Centrul de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe” își propune facilitarea și încurajarea legăturilor interumane și menținerea relațiilor cu membrii familiei; crearea cadrului de manifestare a aptitudinilor cultural-sportive ale vârstnicilor, prin punerea în valoare a potențialului cultural, intelectual, artistic și profesional ale acestora, capacitate dobândită în decursul vieții; organizarea unor seri culturale; întâlniri cu personalități ale vieții cultural-artistice locale și naționale; întâlniri cu specialiști din diverse domenii; organizarea și participarea la activități de aniversare a unor evenimente.
Cezar Gorovei
(P)