Peste 2.700 de măsurători pentru monitorizarea radioactivității

Peste 2.700 de măsurători pentru monitorizarea radioactivității
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

De la începutul anului și până în luna martie, au fost efectuate peste 2.700 de măsurători pentru monitorizarea radioactivității mediului, potrivit unui raport al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Dintre acestea, 913 au fost realizate prin rețeaua clasică, iar 1.835, prin rețeaua automată. Nu s-au înregistrat depășiri ale nivelurilor de atenționare pentru niciunul dintre indicatorii monitorizați.

Nici pentru indicatorul de debit doză gamma - cu pragul de atenționare de 0,25 µSv/h - nu s-au semnalat depășiri. Cea mai ridicată valoare înregistrată în perioada analizată a fost de 0,100 µSv/h, în data de 25.02.2025.

Stația de Supraveghere a Radioactivității Mediului din cadrul Agenţiei Nationale pentru Mediu şi Arii Protejate (ANMAP) Galați funcționează după un program standard de 11 ore pe zi. Monitorizarea radioactivității se face prin două rețele. Prin rețeaua clasică se efectuează măsurători de activitate beta globală pentru următoarele medii: - aerosoli atmosferici - prelevare pe platforma stației, la sediul ANMAP Galați; - depuneri atmosferice - aceeași locație; - apă de suprafață - din Dunăre, în zona trecerii bacului; - sol și vegetație - în parcul din fața sediului ANMAP Galați sau în alte puncte stabilite la solicitarea ANMAP București. Vegetația se recoltează și se analizează în perioada aprilie - noiembrie.

Rețeaua automată asigură măsurarea debitului de doză gamma absorbită în aer, cu transmiterea datelor în timp real. Stația automată este amplasată la sediul ANMAP Galați și este operațională din anul 2006. Valorile orare ale dozei gamma sunt actualizate în timp real și pot fi consultate de public pe site-ul www.anpm.ro/debit-doza-gama.

Activitatea de monitorizare se desfășoară conform unor proceduri unitare, stabilite de Laboratorul Național de Referință din cadrul ANMAP București, pentru a asigura informarea rapidă a factorilor de decizie, atât în condiții normale, cât și în situații de urgență.

Citit 462 ori Ultima modificare Marți, 03 Iunie 2025 11:52

1 comentariu

  • postat de George
    Marți, 03 Iunie 2025 18:58
    86.120.239.***
    Nu s acordat nici un spor de radioactivitate ( macar de antena)?
    0
    0

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro