Administrația Trump plănuiește să crească în mod dramatic transferul de migranți fără acte la baza militară americană Guantanamo Bay, în Cuba, începând din această săptămână, și examinează transferul a cel puțin 9.000 de persoane - inclusiv 100 de români -, potrivit unor documente, dezvăluie site-ul Politico, citat de News.ro. Este vorba despre o creștere „exponențială”, comentează site-ul, de la aproximativ 500 de migranți care au fost deținuți perioade scurt ...
Interpreta de muzică ușoară Luminița Dobrescu s-a născut pe 5 iunie 1946, la București. Pasiunea pentru muzică i-a fost inoculată de tatăl ei. A făcut cursuri muzicale la îndrumarea tatălui, care uneori obișnuia să cânte. Una dintre colegele ei de școală a fost Angela Similea. Cele două au fost bune prietene, însă, pe parcursul anilor, amiciția s-a încheiat.Deși a dat examen de admitere la Medicină, a visat să facă canto, iar mai târziu a fost admisă la Conservatorul ...
Șefii de stat și de guvern ai țărilor din „Formatul București 9” - Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia - și ai țărilor nordice - Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia - s-au reunit, luni, la Vilnius, într-un moment-cheie înaintea următorului summit NATO, ce va avea loc pe 24-26 iunie. Printre anunțurile făcute în Lituania, unde Nicușor Dan a efectuat prima sa vizită externă în calitate de președinte al României, ...
Politicianul Corneliu Coposu s-a născut pe 20 mai 1914, la Bobota, judeţul Sălaj. Personalitate de prim rang a vieţii politice post-decembriste, Corneliu Coposu a fost întruchiparea modestiei şi a echilibrului. A urmat cursurile liceale la Blaj, apoi s-a licenţiat la Facultatea de Drept din Cluj, obţinând titlul de doctor în Drept. A fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), preşedinte al Organizaţiei de tineret a PNŢ Filiala Cluj, precum şi preşedinte al Tineretul ...
Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” este parte în Proiectul „Escape Room’’, proiect finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația ”Act for Tomorrow”. Acesta se adresează elevilor din ciclul primar al școlii unde învățători și profesori cu experiență creează materialele didactice prin care să explice celor mici concepte abstracte de securitate cibernetică, criptare, protecția datelor și parole, și experimentează. ...
Parlamentul ucrainean a ratificat, joi, acordul cu SUA privind mineralele, document strategic care întărește relația Kievului cu administrația Trump. 338 de parlamentari au votat în favoarea ratificării și nimeni nu a votat împotrivă. Documentul acordă SUA acces preferențial la resursele minerale ucrainene și deschide calea pentru un posibil nou ajutor militar pentru Kiev. Documentul permite și implicarea directă a americanilor în procesul de reconstrucție a Ucrainei după fin ...
Sistemul se bazează pe folosirea aplicației CBP Home de către migranți, care poate fi utilizată pentru a confirma întoarcerea persoanei respective în țara sa de origine. Un prim „străin ilegal” a acceptat deja oferta, primind un bilet pentru un zbor din Chicago către Honduras, potrivit Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), care a descris oferta ca fiind o cale „demnă”. Costul mediu pentru arestarea, reținerea și deportarea unui migrant depășește 17.000 de dol ...

Israelul vrea cucerirea totală a Fâșiei Gaza

Luni, 05 Mai 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cabinetul de politică și securitate a aprobat, în noaptea de duminică spre luni, extinderea ofensivei israeliene în Gaza, plan care include „cucerirea Fâșiei Gaza” și promovarea „plecării voluntare a locuitorilor din Gaza” din acest teritoriu palestinian, a declarat luni o sursă oficială israeliană, transmite AFP, preluată de HotNews. În timpul ședinței, premierul israelian a declarat că va „continua să promoveze planul Trump, care a provocat o revoltă internaționa ...
Datele centralizate la nivelul Comandamentului Operațional de la nivelul județului Galați arată că misiunile de asigurare a protecției buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile de vot s-au desfășurat conform graficului, fără să fie înregistrate probleme.  Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare au obligația de a dispune măsurile necesare pentru asigurarea ordinii și c ...
Agenția Reuters a obținut o copie a setului de contrapropuneri privind modalitățile de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, care a fost transmis părții americane miercuri, de către oficiali ucraineni și europeni, în urma discuțiilor de la Londra. Conform Mediafax, principalele puncte de divergență dintre textul propus de emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, și cel propus de oficialii europeni și ucraineni se referă la succesiunea rezolvării chestiunilor teritoriale ...
Pagina 1 din 5