Eşti prea pornită, doamnă Dor! La ce-ţi foloseşte înverşunarea asta? Măcar acu, mai ales că începe Săptămâna Patimilor, nu mai fi aşa aprigă! Fii mai oprită! Îţi stă foarte bine pe coordonate calme! Şi fizic şi psihic! Te-ai năpustit ca o pajură-nspre sufletul meu! Cu cele mai contondente cuvinte te-ai năpustit! Nu m-am aşteptat, jur că nu m-am aşteptat niciodată să primesc şi să citesc o asemenea scrisoare tocmai de la tine! Şi, îmi aduc destul de bine aminte, n ...

Ai să auzi când te-oi striga: MARIE,sunt sub sărutul sufletului tău,cel mai curat sigiliu al uimiriide sfânt şi sclav la bine şi la rău...când te-oi striga şi-oi spune că începesă-mi fie dor, din ce în ce mai dorde veşnicia ta tulburătoare:un fel de marş frumos în „la” minor...un fel de râs allegro ma non troppo,un fel de plâns discret în „fa” major???Ai să mă vezi când oi veni, atuncea,umil trecut, prezent şi viitor,naiv la poarta majestăţii tale,gata să urc ...

În finalul ultimei tale epistolii, pe care am primit-o ieri, în jurul mesei de prânz, chiar când păpam chişleag de post, zici exact aşa: „şi pulbere, ţărână din tine s-a alege,/ căci asta e a lumii nestrămutată lege;/ nimicul te aduce, nimicul te reia,/ nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea”... şi mă întrebi dacă ai dreptate, dacă acest catren/epitaf component al unei poeme de Veronica Micle spune adevărul! Desigur, mi-a stat chişleagu-n gât cam până la limita � ...

Mi s-au spus tot felul de minciuni despre această doamnă sublimă şi bacantă, însă nu ştiu ce mă face să cred că va să-(mi) fie o experienţă foarte interesantă! A trecut pe lângă mine de câteva ori, dar n-a vrut să se oprească nici o secundă - cred că avea întâlnire cu alt(ă) cineva mai înalt, mai înaltă, mai mărunt, mai măruntă! Când stă pe picioare, ea-i foarte înaltă, şi, când stă culcată, ea-i foarte lungă - pot spune că-i înaltă şi lungă până la ...

Nu ştiu dacă m-am purtat frumos când am fost la tine, în crâşmă, pentru o sută de „Unirea” şi pentru o jumate de „Stejar”, eu fiind invitatul vecinului doamnei Lui, sora ta, care s-a măritat şi m-a lăsat baltă, să sufăr fără oprire şi consolare, să mă autodistrug sub povara durerii, să jur că nu-mi mai trebuie nici idilă, nici amor ghebos, nici sacrificare pe altarul iubirii, nici o relaţie cu nici o divă şi cu nici o mala/divă din universul vostru cel feminin ...

A murit Maria din vale!şi parcă nu am cuvinte să spun nimic,doar să-mi aduc aminte că m-a învăţatcât de mică-i distanţa dintre căldură şi frig!Doar să-mi amintesc despre un zâmbetşi despre o vorbă liniştitoarecând credeam că nu mai pot, că am să morde greutate şi de supărare!Doar să vă zic la toţi şi la toatecă mi-a umplut şi suflet şi blid şi pahar,şi cum întotdeauna mi-a spus „la revedere”,să nu mi se pară de tot în zadar!A murit Maria din vale!şi ad� ...

Prezint scuze şi te rog să mă ierţi, doamnă Lui! Nu ţi-am răspuns la ultima ta misivă deoarece, chiar când cumpărasem cerneală proaspătă şi-mi meşterisem un toc din hlujan, a trecut vecinul tău pe la mine şi mi-a spus că te-ai măritat! Desigur, am plâns torenţial pe umărul lui, iar el, ca să mă consoleze, cică, m-a invitat la un coniac „Unirea” şi la o bere „Stejar”, în barul unde serveşte sora ta, doamna Cri! Mă crezi ori nu mă crezi, consumul meu fizic şi ...

Moto:„Când îi zăresc pe stradă/ mă-ntreb ca-ntâia oară:/cum a putut un vultur/ să scoată pui de cioară?” (George Topârceanu) (!) credeam că toate păsările vor să cânte –trăgeam în ciori cu ouă de privighetoare –însă, apoi, au început să mă-nspăimântecând am văzut privighetorile că suntdin ce în ce mai triste şi mai rare (!) (!) m-am întristat şi m-am întors acasă –pe apa sâmbetei dădusem arma –un cor afon de ciori contemporanemânca privighetori ...

Ăsta nu-i un oarecare câştigător la cea mai mare ademeneală internaţională din R.C.R. (Republica Capitalistă România, adică)! Ăsta-i chiar unul dintre cei mai delicaţi, dacă nu cumva singurul delicat dintre jucătorii încă împătimiţi/înrăiţi în goana după pâraie de lapte, cu maluri de mămăligă! Se întrebuinţează zi de zi şi noapte de noapte numai în direcţia asta! Şi cu atâta sârguinţă şi sacrificare fizică şi sufletească, încât îi curg hainele de pe ...

(!) şi parcă (nu)-mi vine să-nvăţ şi să ştiucă-n pierderea lumii nimica nu pierd:câştigul e sigur, exult şi triumfca flacăra-n frig şi ca ploaia-n deşert (!)(!) şi tac...şi mă uit – de atunci pân-acum –cum toate s-adună, se scad ş-apoi pier:în rochie albă, cu trenă-ncolţită,s-aude nălţându-se Luna pe Cer (!)(!) şi parcă mă sui într-o carte, mereu,aşa, ca-ntr-un rai, şi aşa, ca-ntr-un iad:câştigul e sigur, e locul de veci,la care-am ajuns din păcat în p ...