Persoana fizică sau juridică poate beneficia de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi Ordonanţa a Guvernului numărul 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Astfel, beneficiază de ajutor de la stat orice persoană fizică al cărei venit mediu lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anter ...
Judecătorul Stan Mustaţă şi grefiera Mariana Curea, de la Curtea de Apel Bucureşti, au fost reţinuţi, marţi, de procurorii DNA, care vor cere acestei instanţe arestarea lor preventivă în dosarul de mită în schimbul unor soluţii favorabile în dosare. Decizia referitoare la propunerile de arestare nu va fi definitivă, ea putând fi contestată la instanţa supremă. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a precizat că în acest dosar sunt urmăriţi penal şi Ion Boraciu şi F ...
Judecătorul Stan Mustaţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, un grefier de la aceeaşi instanţă şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, a anunţat, marţi, Direcţia Naţională Anticorupţie. Potrivit DNA, în această cauză există date şi aspecte din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada octombrie 2013 - aprilie 2014, judecătorul Stan Mustaţă şi celelalte cinci persoane, între care un grefier de la Curtea de Apel Bucureşti ...

Un magistrat gălăţean, găsit incompatibil de către ANI

Joi, 10 Aprilie 2014 06:00 | Publicat în JURIDIC
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că, vreme de aproape un an, un judecător al Curţii de Apel Galaţi s-a aflat în stare de incompatibilitate. Potrivit unui comunicat de presă al ANI, magistratul Simona Gavrilă s-a aflat în incompatibilitate în perioada 6 aprilie 2012 - 11 martie 2013, când a deţinut simultan funcţia de judecător al Curţii de Apel Galaţi şi pe cea de prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Juridice Sociale şi Politice din cadrul Universităţii ...
Fostul ministru al Economiei Codruţ Şereş a fost condamnat luni, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Hidroelectrica", decizia nefiind definitivă. Completul de trei judecători de la instanţa supremă a decis achitarea lui Codruţ Şereş pentru constituire de grup infracţional organizat şi condamnarea fostului ministru la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea dreptului de a exercit ...

Inculpatul Boldea – cu pumnul în gura presei

Joi, 27 Martie 2014 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Tragi-comicul lui Caragiale rămâne etern. Alde Farfuridi şi Dandanache sunt nemuritori, căci ei s-au multiplicat generaţie după generaţie şi stăpânesc pe mai departe un segment important din societatea românească. Uite, să luăm ca exemplu cazul fostului deputat (actualmente inculpat) Mihail Boldea. Judecat în două dosare grele – unul pornit de la DNA, altul de la DIICOT – şi pasibil la mulţi ani de închisoare, domnul Boldea a pornit un adevărat război cu presa. Jumătat ...
Pornită acum circa doi ani, cercetarea judecătorească dintr-o evaziune fiscală estimată de procurorii gălăţeni ai DIICOT la cinci milioane de lei a ajuns într-un punct extrem de fierbinte. O parte dintre inculpaţii puşi în libertate, în lungul timp care s-a scurs de la demararea procesului, au început să acuze la scenă deschisă faptul că alţii sunt cei care au comis şirul de infracţiuni. Aceştia sunt acum liberi, susţin ei, în vreme ce ei sunt târâţi prin tribunale. Pr ...
Gheorghe Piperea, născut pe 1 martie 1970, este fondatorul societăţii de avocatură „Piperea & Asociaţii”. A fost pentru o scurtă perioadă judecător (1994-1996), iar din 1996 este membru al Baroului Bucuresti, fiind ales, în anul 2007, membru al Consiliului Baroului Bucureşti. Domeniile sale de specialitate sunt insolvenţa societăţilor comerciale, piaţa de capital, protecţia consumatorilor, legislaţia în domeniul sănătăţii, dreptul transporturilor şi dreptul bancar. ...
* Trei fenomene incredibile au avut loc la Galaţi în ultima vreme: un parlamentar gălăţean şi-a reluat studiile, Bacalbaşa s-a apucat de muzică clasică, iar un judecător s-a trezit cu o vilă în curte după o furtună Un personaj încă neidentificat s-a decis să îşi desăvârşească pregătirea academicăSurpriză de proporţii într-o şcoală primară din judeţul Galaţi. Un personaj pe care, deocamdată, nu am reuşit să îl identificăm a fost fotografiat în timpul orei ...

Şpagă sexuală pentru domn’ judecător

Marți, 28 Mai 2013 00:00 | Publicat în TV MANIA
* România cu poale-n brâu. Nu mă refer la plăcintele acelea moldoveneşti, veritabil dezmăţ culinar pentru pofticioşii fără prejudecăţi de siluetă, ci despre lumea „cu…lor goale”, ca să citez frac şi neaoş din Johnny Răducanu. Cer scuze pentru incultura mea muzicală, dar nu mi-e clar de ce DJ-iţele care mixează muzică prin cluburile patriei (adică freacă muzica altora transformând-o într-un zgomot ritmat isterizant) trebuie să fie musai goale de la brâu în sus. O ...
Pagina 3 din 5