Liber la bani europeni! Fiecare absoarbe cât poate!

Luni, 14 Octombrie 2013 12:00 | Publicat în SATUL
Bani europeni vor fi şi vor putea fi accesaţi în condiţii mai avantajoase. Dacă iniţial legea permitea accesarea şi derularea a maxim două măsuri 125 "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii" şi 322 "Renovarea, dezvoltarea satelor”, acum nu mai există astfel de restricţii. ...
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat că, până la finele acestui an, toate proiectele depuse pe calendarul de finanţare 2007 – 2013 vor fi evaluate. Până la acest moment, gradul de contractare al fondurilor este de sută la sută, pe unele măsuri, rămânând chiar proiecte eligibile dar nefinanţate din lipsa banilor. Pe multe dintre pachetele de finanţare, însă, se lucrează la implementare până în 2015, adică s-au început plăţile, dar ...

Ce măsuri să iei în cazul apariţiei herpesului genital

Duminică, 02 Iunie 2013 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Infecţia cu virusul herpetic se manifestă prin mâncărimi, roşeaţă şi arsuri. Se întâmplă să ai astfel de semne în zona genitală? Este posibil să fi contractat virusul prin contact sexual, potrivit jurnaliştilor de pe ClickSanatate.ro. Nu te speria şi află ce măsuri poţi lua de acum înainte! Herpesul, care poate apărea atât în zona bucală, cât şi în zona genitală, este o afecţiune contagioasă, care poate recidiva. La început, infecţia se poate recunoaşte prin mâ ...
Printre deţinuţii care au venit la Judecătorie ca să reclame măsurile luate împotriva lor se numără şi Daniel Lili Dediu, fiul afaceristului gălăţean Lili Dediu. El are o condamnare de patru ani şi jumătate pentru complicitate la tentativă de omor, rămasă definitivă pe 12 februarie, prin decizia Înaltei Curţi. De curând, Daniel Dediu a făcut la Judecătorie o contestaţie împotriva unei măsuri dispuse chiar de magistratul care este delegat la Penitenciar. Instanţa a desf ...
Cei care nu luau agricultura în serios şi vânau doar subvenţiile, precum şi cei aflaţi în pragul pensionării vor avea şansa să primească bani buni prin intermediul viitorului Program de Dezvoltare Rurală, scrie portalul recolta.eu. Asta însă dacă vor arenda terenurile fermierilor activi. Sunt vizaţi aici şi proprietarii de suprafeţe agricole care locuiesc la oraş.Pe lângă schema simplificată de 500 sau 700 de euro, orăşenii proprietari de teren la ţară sau cei doar se j ...
Minivacanţa de 1 mai şi sărbătorile Pascale poate fi un excelent prilej pentru ca infractorii care urmăresc bunurile altora sau şoferii indisciplinaţi să încalce legea. Poliţiştii, deşi se vor afla în număr mare în locurile publice, vă sfătuiesc să manifestaţi prudenţă şi un comportament responsabil, astfel încât sărbătorile să fie un prilej de bucurie, nu unul de necaz şi tristeţe. La cumpărături sau în locuri publice aglomerate… * Adoptaţi un comportament ...
 Toate intervenţiile asupra solului trebuie executate cu avizul Direcţiei de Cultură Emil Popa este semnatarul unuia dintre comentariile la articolul „Excavatoarele fac prăpăd în vecinătatea Combinatului! Clădiri gata să se prăbuşească din cauza hoţilor de fier”, prin care ni se atrage atenţia asupra unui lucru: „Terenul pe care se fac acum excavaţiile căutătorilor de fier vechi este fostul Platou al lui Traian, insuficient explorat şi niciodată descărcat arheol ...
Conducătorii FC Oţelul au emis un comunicat pe site-ul oficial al clubului pentru a preveni eventualele incidente între fanii gălăţeni şi cei ai adversarilor. Astfel. pentru ca incidentele să fie evitate, suporterii echipei Steaua au interzis la afişarea produselor cu însemnele clubului. „În perspectiva meciului de luni, 1 aprilie 2013, din etapa a XXIV-a a Ligii I Bergenbier, conducerea FC Oţelul Galaţi îi anunţă pe suporterii echipei FC Steaua Bucureşti care vor fi prezenţ ...

Stimaţi aleşi, vă moare Galaţiul sub funduri!

Joi, 17 Ianuarie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Avem, oficial, 18.069 de gălăţeni fără loc de muncă. Tot oficial, în data de 14 ianuarie, numărul posturilor vacante anunţat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă era de 18. 18 locuri de muncă pentru peste 18.000 de şomeri. Cam asta este realitatea despre starea socio-economică a judeţului nostru. Moare, doamnelor şi domnilor parlamentari de Galaţi. Moare, domnule primar, domnule preşedinte CJ, stimaţi consilieri. Mi se reproşează uneori că prea văd numai ...

Finanţare pentru pescuit, până pe 15 ianuarie

Joi, 10 Ianuarie 2013 12:00 | Publicat în SATUL
Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional de Pescuit (DGP-AMPOP) a anunţat că prelungeşte până marţi, 15 ianuarie, sesiunea de primire a cererilor de finanţare pe măsurile 3.1 „Acţiuni colective”, Măsura 3.2 „Protecţia şi Dezvoltarea florei şi faunei acvatice” şi Măsura 3.3 „Porturi de pescuit, puncte de debarcare şi adăposturi” din cadrul POP. Gălăţenii interesaţi să depună astfel de proiecte o pot face la Compartime ...
Pagina 18 din 19