Elevi, părinți și profesori cer abrogarea Legii Educației
Luni, 08 Septembrie 2025 16:00 | Publicat în Regional
Profesori, elevi și părinți din toată țara s-au adunat luni, 8 septembrie, în Piața Victoriei din București, unde și-au strigat din nou nemulțumirile față de noua Lege a Educației. După ce au pichetat Guvernul României, cei peste 20.000 de protestari au plecat spre Palatul Cotroceni, în speranţa de a obține clemență din partea președintelui României, Nicușor Dan.La protestul de amploare organizat luni, cadrelor didactice li s-au alăturat părinți și elevi, solicitând ...
Palatul Cotroceni s-a alăturat campaniei internaționale de conștientizare a distrofiei musculare Duchenne, o boală ereditară rară care provoacă pierderea progresivă a funcției musculare și duce la invaliditate în rândul copiilor, relatează Mediafax. Clădirea a fost iluminată în roșu, duminică seara, 7 septembrie, ca semn de solidaritate cu persoanele afectate din România și din întreaga lume, a anunțat Administrația Prezidențială. Demersul constituie un îndemn la cooper ...
Românii își iau rămas bun de la un om şi o epocă. Corespondenţă specială de la Palatul Cotroceni (GALERIE FOTO & VIDEO)
Miercuri, 06 August 2025 20:00 | Publicat în REPORTAJ
Este o zi caniculară în București, ca în toată România, dar zeci de oameni au făcut abstracție de la căldură și au venit, cu un buchet de flori, o lumânare sau doar cu un gând bun, să-i aducă un ultim omagiu fostului președinte Ion Iliescu. Accesul la Palatul Cotroceni s-a făcut în baza unui protocol strict, reflectând solemnitatea momentului și importanța istorică a celui condus pe ultimul drum.
În fața Palatului, pe trotuarul din Bd. Geniului, oamenii au așezat ...
Vremea rea a închis porțile Cotroceniului
Duminică, 06 Aprilie 2025 18:50 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Administrația Prezidențială a anunțat că evenimentul „Porți Deschise la Palatul Cotroceni”, programat pentru duminică, a fost anulat din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
„Având în vedere condiţiile de vreme nefavorabilă, evenimentul «Porţi Deschise la Palatul Cotroceni» nu se va desfăşura astăzi, 6 aprilie, iar Complexul Palat Cotroceni va fi închis pentru publicul vizitator”, se arată pe pagina de Facebook a instituţiei.
Începând din 21 martie, în weekend, ...
Partidele politice, convocate la Cotroceni pentru consultări
Luni, 24 Februarie 2025 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele interimar Ilie Bolojan a invitat, miercuri, la Palatul Cotroceni, președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlament, pentru consultări în vederea pregătirii poziției țării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European din 6 martie, care va avea loc la Bruxelles, a anunțat Administrația Prezidențială. Europenii încearcă să elaboreze un răspuns la negocierile Statelor Unite cu Rusia privind Ucraina, de la care au fost excluşi ...
Ilie Bolojan, cu ”buletinul” la Cotroceni. Unde va locui președintele interimar
Vineri, 14 Februarie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele interimar Ilie Bolojan va locui, pe perioada exercitării mandatului, într-un spațiu din incinta Complexului "Palat Cotroceni", a informat, vineri, Administrația Prezidențială.
"Pentru eficientizarea activității și pentru limitarea cheltuielilor privind cazarea și transportul zilnice, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a decis să locuiască, pe perioada exercitării mandatului, într-un spațiu din incinta Complexului "Palat Cotroceni", a transmis sursa ...
Palatul Cotroceni, iluminat în culorile drapelului ucrainean. Scrisoarea preşedintelui Iohannis pentru preşedintele Zelenski
Sâmbătă, 24 August 2024 11:56 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
„Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis o scrisoare președintelui Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, cu prilejul aniversării Zilei Independenței Ucrainei, adresând felicitări poporului ucrainean și gânduri de pace și prosperitate”, anunţă Administraţia Prezidenţială printr-un comunicat de presă.
„Reafirm pe această cale angajamentul ferm al României de a continua sprijinul constant, predictibil și multidimensional până la victoria finală a Ucrainei, precum ș ...