Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou Cod galben de ploi pentru judeţul Galaţi, valabil în acestă seară, de la ora 18.00 până la ora 21.00. Localităţi vizate de atenţionare sunt: Pechea, Matca, Cudalbi, Târgu Bujor, Corod, Tulucești, Ghidigeni, Măstăcani, Fârțănești, Tudor Vladimirescu, Frumușița, Drăgușeni, Berești-Meria, Slobozia Conachi, Berești, Grivița, Cavadinești, Valea Mărului, Foltești, Cuza Vodă, Scânteiești, Cuca, Băleni, Negrilești ...

Așa vor arăta toate verile noastre? Și toamnele...

Luni, 16 Septembrie 2024 20:30 | Publicat în TV MANIA
* Vremea. Mărturisesc cinstit, eu sunt născută vara! Iar până anul acesta, nici prin gând nu mi-a trecut vreodată să mă gândesc cu ardoare la schimbarea anotimpului. Ba din contră, de pe la Sfântul Ilie - când din bătrâni se spune că se cam "(pe)trece" vara - mi se strângea inima și mi se părea că nu m-am bucurat îndeajuns de soare și de vară. Ei bine, la cât pârjol am avut vara asta, parcă mi s-au mai schimbat preferințele. Iată de ce mi se pare interesant că marți ...
UPDATE 12,30 / Se intervine în continuare în urma inundațiilor din județul Galați În urma cantităților mari de precipitații din timpul nopții, care au generat viituri și au afectat mai multe localități din județul Galați, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) continuă să intervină pentru a sprijini persoanele afectate și pentru a restabili normalitatea. În prezent, 148 de polițiști, cu 65 de autospeciale de poliție, sunt angajați activ în acordarea pri ...

Cod portocaliu și pe apele din județ

Vineri, 13 Septembrie 2024 15:30 | Publicat în Regional
După Codul portocaliu de ploi torențiale anunțat pentru Galați până sâmbătă după-amiază, a fost emisă și o avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zona Galațiului, valabilă până sâmbătă, la ora 24.00. În perioada menționată, echipele Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad și ale Sistemelor de Gospodărire a Apelor Botoșani, Iași, Vaslui și Galați anunță că vor monitoriza în permanență nivelurile și debitele cursurilor de apă și lucrările hid ...

Meteo 14-15 septembrie

Sâmbătă, 14 Septembrie 2024 06:00 | Publicat în UTILE
În acest weekend, cerul va fi variabil, cu şanse importante de averse. Temperaturile maxime vor avea valori de 25°C sâmbătă și 22°C duminică. Minimele nocturne sunt estimate la 12°C sâmbătă și 13°C duminică. Există șanse de precipitații de 50-60%. Vântul va atinge viteze cuprinse între 10 și 15 km/h. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 763 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va avea valori cuprinse între 68 și 79%.(Informaţii din surse on ...

Cod galben de ploi şi vijelii

Marți, 10 Septembrie 2024 15:20 | Publicat în EVENIMENT
Meteororlogii au emis o avertizare Cod galben de ploi, vijelii și instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de marţi seară, de la ora 21.00, până miercuri, la ora 15.00, pentru județele din sudul şi sud-estul ţării, inclusiv Galați. Conform meteorologilor, ploile vor continua până joi, însă vor scădea cantitativ. "În Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durat ...

Cod galben de ploi torențiale în județul Galați

Vineri, 06 Septembrie 2024 17:22 | Publicat în SATUL
Administrația Națională de Meteorologie tocmai a emis o avertizare imediată, Cod galben, valabilă vineri, 6 septembrie 2024, în intervalul 17,20 - 18,30, pentru zona județului Galați. Sunt vizate localitățile: Liești, Pechea, Tudor Vladimirescu, Piscu, Independența, Slobozia Conachi, Fundeni, Vânători, Schela, Smârdan, Cuza Vodă și Nămoloasa. „Se vor semnala: Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, izolat grindi ...

Avertisment de ploi torențiale în județul Galați

Joi, 05 Septembrie 2024 11:58 | Publicat în Regional
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod galben de ploi torențiale, care va afecta și județul Galați, începând de joi, 5 septembrie, ora 23.00, până vineri, 6 septembrie, ora 15.00. "În intervalul menționat, în județele Galați și Tulcea vor fi averse de ploaie însemnate cantitativ, iar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp", precizează ANM. ...

Cum va fi vremea la început de toamnă

Miercuri, 28 August 2024 09:15 | Publicat în Regional
Potrivit meteorologilor, începând de marți, 27 august, pe fondul accentuării instabilității atmosferice, în zona Moldovei, se produce o scădere de temperatură, astfel caracteristice până la finalul lunii august vor fi temperaturile maxime de 30...32 de grade. „Luna septembrie va debuta cu maxime în general de 30...31 de grade, cu o ușoară tendință de scădere după 6 septembrie, când se va ajunge la o medie de 28 de grade. În primele nopți media temperaturilor minime va fi ...

Galațiul, sub Cod galben de instabilitate atmosferică

Marți, 27 August 2024 12:00 | Publicat în EVENIMENT
După arșița pe care am îndurat-o sub Codurile galben și portocaliu, iată că ne mai răcorim puțin. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică valabil până miercuri, 28 august, ora 3,00. Galațiul și Brăila intră sub această atenționare. „În intervalul menționat, în Transilvania, la munte, în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va mani ...
Pagina 2 din 3