Săptămână cu vreme schimbătoare, de la ploaie la soare

Săptămână cu vreme schimbătoare, de la ploaie la soare
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Vremea va fi schimbătoare în întreaga țară pe parcursul acestei săptămâni, cu debut mai cald decât normalul perioadei, urmat de o răcire treptată și accentuată după 21 aprilie, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie.

Ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor după 20 aprilie, iar local se vor acumula cantități importante de apă. Spre finalul intervalului, temperaturile vor începe să crească din nou, apropiindu-se de mediile perioadei.

În perioada 21-22 aprilie, vremea se va răci, vor fi înnorări persistente şi va ploua în majoritatea regiunilor. Ploile vor avea caracter de aversă și pe alocuri vor fi descărcări electrice. Vântul va avea intensificări temporare, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 19 grade, în timp ce minimele nu vor depăşi 7 grade.

Intervalul 22-23 aprilie va fi caracterizat tot de vreme rece pentru această dată. Cerul va avea înnorări temporare și local va mai ploua. Temperaturile maxime vor coborî până la 16 grade.

Prognoza pentru perioada 23-26 aprilie arată valori termice în creștere, care se vor apropia treptat de mediile specifice perioadei.

Citit 255 ori Ultima modificare Duminică, 19 Aprilie 2026 22:44

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro