Programul Biroului Decese de la Serviciul Stare Civilă

Duminică, 01 Septembrie 2024 18:20 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Primăria municipiului Galaţi a făcut public programul Biroului Decese din cadrul Serviciului Stare Civilă. Astfel, se pot înregistra decese în zilele de luni până joi, în intervalul 08,30 – 12,30; 13,00 – 15,00, iar vinerea şi sâmbăta în intervalul 08,30 – 12,30. Se pot transcrie decese din străinătate în ziua de miercuri, de la 08,30 la 12,00. În ceea ce priveşte duplicatele certificatelor de deces, programul este: marţi, 08,30 – 12,00 (primiri); 14,00 – 16,00 (elib ...
Investițiile în activitățile culturale reprezintă, pentru Eugen Tăbăcaru, primarul liberal al comunei gălățene Ghidigeni, o prioritate. Recent, a fost finalizat proiectul Construire și dotare așezământ cultural în sat Ghidigeni, Comuna Ghidigeni, județul Galați, finanțat prin Programul Național de Investiții - C.N.I, în valoare de 7.051.059,73 lei. Lucrarea a fost începută în luna martie a anului 2021 și a fost finalizată în luna decembrie a aceluiași an, suprafața c ...
Festivalul Internațional de Folclor "Doina Covurluiului" va reuni la Galaţi, în perioada 23-26 august, circa 270 de artiști din ansambluri folclorice din nouă țări. Festivalul, aflat la cea de-a XVII-a ediție, se va desfășura la Grădina Botanică. Spectacolele vor începe în fiecare seară la ora 18.00. Intrarea va fi liberă, iar accesul publicului se poate face pe poarta dinspre Trecere Bac.Iată programul complet al festivalului, detaliat pe zile şi ore:Vineri, 23 august: 18,30 - ...

Programul pentru școli, aprobat de Guvern

Miercuri, 21 August 2024 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat miercuri că aproape 1,9 milioane de copii care merg la grădiniţă sau la şcoală vor primi fructe, legume, produse lactate şi de panificaţie, prin Programul pentru școli, bugetul depăşind 760 milioane de lei. Purtătorul de cuvânt al Executivului a anunţat că în şedinţa de Guvern au fost aprobate mai multe proiecte care pregătesc viitorul an şcolar şi universitar. ”Aproape 1,9 milioane de copii care merg la g ...

„Litoralul pentru toți”, de la 1 septembrie

Marți, 20 August 2024 16:30 | Publicat în TURISM
"Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunță lansarea unei noi ediții a programului social «Litoralul pentru toți», în perioada 1-30 septembrie 2024. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, prețuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 și 4 stele din toate stațiunile de pe litoralul românesc se înscriu în aces ...
Consiliul Județean Galați va desfășura și în perioada imediat următoare curse de agrement pe fluviul Dunărea cu nava de pasageri "Camelia" Traseul, cu o durată de două ore, va fi cel deja cunoscut, între Palatul Navigației şi podul peste Dunăre (dus-întors), cu plecări după următorului program: miercuri, 21 august - ora 17.00; joi, 22 august - orele 13.30 și 17.00; vineri, 23 august - orele 13.30 și 17.00; sâmbătă, 24 august - orele 10.00, 13.30 și 17.00; duminică, 25 a ...

Când este deschis la Protecția Mediului

Luni, 19 August 2024 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Conform unei postări a Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați, programul de funcționare a instituției este de luni până joi, între orele 8.00-16.30, iar vinerea, de la 8.00 la 14.00. Joia este singura zi din săptămână cu audiențe la directorul executiv, între 10.00 și 12.00. În ceea ce privește relațiile cu publicul, depunerea documentațiilor pentru procedurile de reglementare se poate face de luni până joi, între orele 10.00 și 14.00. Eliberarea actelor de regl ...
CFR Călători anunță că, în perioada 10-23 septembrie, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Tecuci – Tecuci Nord, vor interveni modificări în circulația unor trenuri Astfel, în perioada 10-22 septembrie, în locul trenului IR 1662 Iași – Tecuci – București Nord va circula trenul IR 12662 pe ruta Iași (plecare ora 14.20) – Vaslui – Tecuci Nord – Cosmești - Tecuci – Cosmești – Putna Seacă – Buzău – București Nord (sosire ora 21 ...
Primăria municipiului Galați informează că, joi, 15 august 2024, pe Faleza Dunării (zona „Elice”) vor avea loc o serie de manifestări prilejuite de Ziua Marinei Române, după cum urmează: 16:45 - Constituirea dispozitivului militar şi sosirea oficialităților militare şi civile; 16:57 - Întâmpinarea oficialităților; comandantul Gărzii de onoare prezintă raportul către comandantul Flotilei Fluviale şi către prefectul județului Galați/ primarul municipiului Galați; 17: ...

Noi curse de agrement pe Dunăre cu nava „Camelia”

Marți, 13 August 2024 18:20 | Publicat în Regional
Consiliul Județean Galați va desfășura, în perioada minivacanței de Sf. Maria, curse de agrement pe fluviul Dunărea cu nava de pasageri „Camelia” Traseul, cu o durată de două ore, va fi cel deja cunoscut, respectiv între Palatul Navigației (ponton Schengen) şi podul peste Dunăre (dus-întors), cu plecări după următorul program: miercuri, 14 august - ora 17.00; joi, 15 august - orele 10.00 și 13.30; vineri, 16 august - orele 10.00, 13.30 și 17.00; sâmbătă, 17 august - or ...
Pagina 5 din 15