80 la sută dintre poștași lucrează pe salariul minim

Vineri, 06 Octombrie 2023 18:00 | Publicat în SOCIETATE
Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), afiliat la Blocul Național Sindical, anunță că va începe un program de acțiuni de protest, prin organizarea unor pichete la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, în perioada 9–13 octombrie, zilnic, în intervalul orar 10,00–12,00. Luni, în prima zi de proteste, vor participa numai liderii de sindicat din teritoriu, alături de cei din aparatul central, ne-a spus Adrian Tatu, liderul de sindicat din cadru ...
Deși mai este doar o lună până în momentul în care Policlinica cu Plată din Galați va trebui să pună lacătul pe ușă, gălățenii se înghesuie încă pentru a mai beneficia de serviciile medicale de aici, în timpul rămas până la desființare. "Viața liberă" a relatat pe larg faptul că un ordin emis de Ministerul Sănătății dă undă verde Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați pentru desființarea policlinicii, acuzând unitatea medicală de niște datorii din an ...
Sindicaliștii din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați au întrerupt din nou lucrul, joi, pentru câteva ore, pentru susținerea revendicărilor de natură economică, profesională și socială pe care le au împreună cu ceilalți colegi ai lor din sistemul Finanțelor Publice. Acestea sunt: modernizarea sistemului fiscal, echitate salarială (la muncă egală, salariu egal), crearea familiei ocupaționale "finanțe", modernizarea sistemului de recrutare, avan ...

Noi proteste la Finanțele din Galați

Miercuri, 30 August 2023 07:00 | Publicat în Regional
Ziua de marți, 29 august, a adus noi proteste ale sindicaliștilor din cadrul structurilor fiscale din Galați. Conform unui comunicat remis de Alianța Națională "Sed Lex", este cea de-a doua săptămână în care "colegii protestează în fața instituțiilor pentru susținerea revendicărilor de natură economică, profesională și socială: la muncă egală, salariu egal, familie ocupațională distinctă în legea salarizării, elaborarea statutului finanțistului". Zeci de sindicaliș ...

A doua zi consecutivă de proteste la Finanțele gălățene

Sâmbătă, 26 August 2023 03:06 | Publicat în Regional
Alianța Națională a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex" a respins solicitarea ministrului Marcel Boloș de a amâna acțiunile de protest ale salariaților din Finanțe, cerere formulată la întâlnirea de joi după-amiază.În consecință, vineri, 25 august, la Galați, la fel ca în alte județe din țară, a fost a doua zi consecutivă de proteste pentru salariații Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP), ai Regionalei ANAF cu sediul la Galați și ai Vămilor. Joi, în p ...

Și sindicaliștii de la APIA se opun reducerii cheltuielilor

Vineri, 18 August 2023 08:40 | Publicat în SOCIETATE
Fermierii își vor pierde subvențiile din cauza măsurilor de austeritate propuse de Guvern. Acesta este semnalul de alarmă tras de sindicaliștii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care se opun vehement măsurii de desființare a 250 de posturi, în scopul de a reduce cheltuielile, arată agrointel.ro. Potrivit acestora, gestionarea fondurilor va fi imposibilă în cadrul acestei instituții, din cauza lipsei de personal. Sindicaliștii APIA au avertizat că m ...
Membrii de sindicat din Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) sunt și ei nemulțumiți de textul proiectului de OUG privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice. Într-un document primit la redacție, aceștia acuză, practic, destructurarea serviciilor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor. Ei apreciază că acest proiect de act normativ reprezintă o gravă eroare și poate duce în colaps economia ...
Poliţiştii din penitenciare au protestat, miercuri, în faţa sediilor centrale ale PNL și PSD, faţă de măsurile de austeritate pe care Guvernul intenţionează să le adopte. "Ordonanţa de austeritate pe care vrea să o emită Guvernul actual duce în colaps cel puţin Poliţia Română, pe care o reprezint", a spus vicepreşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor Sidepol, Gabriel Gârniţă. El a adăugat că MAI are un deficit de aproximativ 30.000 de angajaţi. "Dacă ac ...
Angajații din Sănătate amenință cu proteste și mai mari, din septembrie Noile măsuri fiscal-bugetare prevăzute în proiectul ordonanței de urgență aflat acum în dezbatere vor prejudicia o parte semnificativă a sistemului de Sănătate, susțin reprezentanții unuia dintre cele mai mari sindicate din ramură, Solidaritatea Sanitară. Reprezentanții angajaților din Sănătate anunță că, dacă anumite prevederi nu vor fi eliminate, o parte importantă a celor care lucrează în d ...
Pagina 6 din 6