Eroi în calea apelor la Galaţi, nominalizaţi în campania „Omul anului 2024”. Merită să-i votăm! (VIDEO)
Vineri, 29 Noiembrie 2024 19:02 | Publicat în Regional
Eroi în calea puhoaielor la Galaţi, jandarmul Marian Ene şi poliţistul Andrei Neagu – salvatori despre care aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă” în ediţia din 22 septembrie 2024 – sunt nominalizaţi în campania „Omul anului 2024” a TVR1. Povestea emoţionantă a implicării şi a faptelor lor a fost prezentată în seara de vineri, 29 noiembrie, la televiziunea naţională, într-un reportaj-portret realizat de colega noastră, jurnalista Alina Salanţi. Pentru a se cal ...
100 de familii din Pechea locuiesc încă în module sau la rude
Duminică, 10 Noiembrie 2024 06:00 | Publicat în Regional
Un număr de 100 de familii din comuna gălăţeană Pechea, ale căror case au fost distruse total de inundaţiile din 14 septembrie, locuiesc în continuare în module sau la rude şi prieteni, a declarat, pentru Agerpres, primarul localităţii, Mihăiţă Măncilă. "Mai este foarte mult de lucru, încă mai este mâl prin curţile oamenilor. Unii localnici au început reparaţiile pe cont propriu, dar sunt şi case în care nu se mai poate locui. Avem 100 de familii care stau la rude, la pr ...
Regele Felipe, aproape să fie linșat de oamenii furioși
Duminică, 03 Noiembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Imagini dramatice după inundațiile din Spania. Regele Felipe a fost pe punctul să fie linșat de mulțimea furioasă, în timpul vizitei într-una dintre localitățile lovite de viitură. Sute de oameni au aruncat cu noroi și lemne spre regele Spaniei pe care l-au numit „asasin” și l-au acuzat de trădare, potrivit Digi24.
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi soţia sa, Regina Letizia, au vizitat duminică, 3 noiembrie, orașul Paiporta din sud-estul Spaniei, unde sunt aşteptate no ...
Dunărea ne dă emoții. Vin ploi şi vânt puternic
Joi, 26 Septembrie 2024 17:00 | Publicat în Prima Pagina
România va fi lovită de ploi puternice și vânt intens în weekend, mai ales în sud și în Carpații Meridionali, unde se pot strânge peste 80 l/mp de apă
Nu este însă vorba despre furtuna Ashley, după cum a explicat directorul executiv al Administrația Națională de Meteorologie (ANM), Florinela Georgescu pentru Digi24.ro: „Acest ciclon nu s-a format încă”.
De sâmbătă noaptea și până luni, va ploua în mare parte a țării, iar cele mai afectate zone ar fi în sud și ...
Unda de viitură pe Dunăre se apropie de Galați. Autoritățile monitorizează cotele fluviului
Marți, 24 Septembrie 2024 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Unda de viitură pe Dunăre care a produs atâtea probleme în țările învecinate – Austria, Ungaria, Serbia - se apropie cu repeziciune de Galați. La intrarea în țară debitele sunt în creștere, iar cotele Dunării sunt tot mai ridicate. Autoritățile gălățene sunt în stare de alertă, chiar dacă, se pare, conform prognozelor, Dunărea nu va atinge cote care să reprezinte un pericol de noi inundații în regiunea noastră.
Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospo ...
George, pompierul-erou care a avut nevoie să fie salvat (VIDEO)
Luni, 23 Septembrie 2024 19:00 | Publicat în EVENIMENT
Printre miile de pompieri care au sărit în ajutorul sinistraților din județul Galați în aceste zile cumplite, a existat și unul aflat în ingrata misiune de a fi, în același timp, salvator și victimă. Un țânăr militar și-a lăsat casa la Pechea pradă viiturilor și a sărit în sprijinul comunității, cel mai grav afectată de inundațiile care au îngenunchiat județul în noaptea de 13 spre 14 septembrie.
Peste 2.000 de gospodării din Pechea au căzut pradă viiturilor cumpl ...
Viitura de pe Dunăre, mai mică decât se estima
Luni, 23 Septembrie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Specialiștii de la Apele Române au actualizat, luni, prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în țară. Astfel, debitul maxim prognozat este de 7.900 – 8.000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie, mai mic decât cel de 9.000 mc/s estimat cu două zile în urmă. „Pe baza informațiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariției unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară în continuare o monitorizare a ...
Un copil cu cancer la cap trebuie să revină în casa distrusă de viituri
Vineri, 20 Septembrie 2024 21:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Vlăduț Ilău este un băiețel de opt ani, despre care ”Viața liberă” a scris în urmă cu o lună. Copilul a fost operat pentru extirparea unei tumori extrem de agresive, la creier, și pe 24 septembrie va termina o cură extrem de agresivă de radioterapie, la Iași. Apoi, va trebui să revină acasă, la Costache Negri, unde viiturile au distrus casa familiei, și așa îngenunchiată de suferința unicului copil. Până în urmă cu o săptămână, familia Ilău din Costache Negri ...
Mamă singură cu trei copii, victima unui dezastru care i-a luat tot. Una dintre miile de drame născute în nămolul viiturilor
Joi, 19 Septembrie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Comuna Costache Negri a fost una dintre cele mai aprig lovite de calamitatea care a îngenunchiat județul la sfârșitul săptămânii trecute
Sute de oameni au rămas pe drumuri după ce viiturile le-au inundat gospodăriile, transformându-i într-o clipă în sinistrați. Unii au murit sub torenții care au lovit cu o violență nemaivăzută. Iar alții, pentru care, în mod ironic viața a fost un lug șir de chinuri, ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 septembrie a însemna ...
Se intensifică măsurile de siguranță în zonele calamitate
Miercuri, 18 Septembrie 2024 17:26 | Publicat în Regional
Ca urmare a instituirii stării de alertă în județul Galați, efectivele de jandarmi care acționează în zonele inundate au fost suplimentate cu 45 de militari din cadrul Grupării Mobile Constanța. Astfel, până marți, 25 septembrie, cei 45 de jandarmi constănțeni vor suplimenta forțele de ordine din Galați, iar împreună cu poliția vor trece la menținerea ordinii publice în următoarele localități: Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Pechea, Costache Negri și Cudalbi."Începând d ...
Pagina 1 din 2