Un tânăr de numai 24 de ani a murit în noaptea de luni spre marți după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un parapet de protecție. Accidentul s-a petrecut la puțin timp după miezul nopții, pe DJ 242 B, în localitatea Băneasa. Potrivit concluziilor polițiștilor care au ajuns la fața locului, autoturismul, care se deplasa dinspre Târgu Bujor către Băneasa, ar fi ieșit de pe sensul de mers și s-ar fi lovit cu viteză de parapetul de pe sensul opus. Cauza cea mai probabilă ar fi fost, conform primelor ipoteze, faptul că tânărul de la volan ar fi fost distras de ”alte preocupări” în timp ce șofa și astfel a pierdut controlul volanului. Din nefericire, la momentul sosirii echipajelor de urgență, tânărul era decedat, astfel că orice manevră de resuscitare a fost inutilă. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând ca, la finalul anchetei care va lămuri cu exactitate împrejurările producerii evenimentului, să se dispună clasarea cauzei.
Un șofer neatent la drum și-a pierdut viața Scris de Mariana Constandache


Mariana Constandache
Articole recente - Mariana Constandache
Accident grav pe Oțelarilor. Un pieton a fost spulberat de o mașină Diplomație la limita șantajului privind aderarea Ucrainei la UE Șofer rămas pieton pentru că a condus pe contrasens Vladimir Putin se gândește la succesiune Ajutorul armatei SUA, o ”încălcare a suveranității” Mexicului
Mai multe din această categorie:
1 comentariu
-
postat de valiJoi, 03 August 2023 12:0089.136.3.***Dumnezul sal ierte sunt prieten cu Cumatra lui Nicuta00