Negocieri complicate privind bugetul multianual al UE

Vineri, 21 Februarie 2020 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Liderii statelor membre ale Uniunii Europene au reluat vineri, la Bruxelles, discuţiile privind bugetul multianual al UE pentru 2021-2027, după ce prima zi a Consiliului European extraordinar nu a adus o propunere de compromis, notează DPA şi AFP. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avut întrevederi bilaterale cu şefii de stat sau de guvern, însă între ţările membre continuă să persiste divergenţe profunde privind valoarea bugetului şi repartizarea sa pe domenii ...
Uniunea Europeană a criticat marţi planul preşedintelui american Donald Trump de rezolvare a conflictului israeliano-palestinian şi s-a declarat preocupată în special de dorinţa Israelului de a anexa Valea Iordanului, relatează AFP şi Reuters. "Iniţiativa americană, aşa cum a fost prezentată la 28 ianuarie, se îndepărtează de parametrii conveniţi la nivel internaţional", şi-a exprimat regretul şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, citat într-un comunicat. Borrell este ...
Uniunea Europeană (UE) poate oferi Londrei un acord comercial ''extrem de ambiţios'', care să includă tarife şi cote zero, dar şi multe servicii, cu condiţia ca Regatul Unit să respecte acum şi în viitor standardele UE, a anunţat luni negociatorul-şef pentru Brexit al blocului comunitar Michel Barnier, citat de AFP şi DPA. Acest acord va constitui ''pilonul central al parteneriatului'' cu Londra şi vizează în special eliminarea tuturor drepturilor vamale şi a tuturor cotelor as ...

Cazul Huawei amplifică tensiunile economice dintre UE şi China

Duminică, 29 Decembrie 2019 21:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a exprimat rezerve cu privire la participarea gigantului chinez al telecomunicaţiilor Huawei la extinderea reţelei mobile 5G în Europa, într-un interviu publicat vineri, relatează AFP. "În cazul în care există riscul ca datele cetăţenilor sau ale companiilor să fie exploatate în conformitate cu o lege chineză a serviciilor secrete, nu îl putem accepta" în Europa, a declarat von der Leyen, pentru publicaţia germană Der Spiegel ...
Ajunsă la maturitatea economică odată cu transformarea din S.R.L. în S.A., marca INVICTUS® și-a dezvoltat în 28 de ani competențele necesare pentru producerea echipamentului militar din dotarea instituțiilor de apărare, în condițiile unui concurențe ridicate și a unor proceduri riguroase din domeniul militar. De la înființarea firmei ADINA SRL în 1991 până la dezvoltarea unei fabrici moderne de producție la nivel european în 2015 și transformarea acesteia în societatea pe ...
Unul dintre eurodeputații care vor negocia Cadrul Financiar Multianual 2021 - 2027 al Uniunii Europene este europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan.   Vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, Siegfried Mureșan este responsabil de coordonarea în interiorul grupului a domeniilor buget, dezvoltare regională, agricultură și control bugetar.  „Va fi o luptă extrem de dificilă, iar eu mă voi implica total. În luna ianuarie vor începe negocieri extrem de dure pe buge ...

Comisia von der Leyen, 100 de zile pentru misiuni dificile

Duminică, 01 Decembrie 2019 15:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen şi-a preluat prerogativele, începând din 1 decembrie, cu un program care se anunţă foarte încărcat şi cu mai multe propuneri concrete în primele 100 de zile de la preluarea mandatului. În lipsa unui comisar desemnat al Marii Britanii, noua Comisie Europeană va fi formată din 27 de comisari, cu tot cu preşedinta Ursula von der Leyen, şi va avea opt vicepreşedinţi, inclusiv Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe ...

Conservatorii nu vor beneficii pentru imigranţii din UE

Duminică, 17 Noiembrie 2019 17:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Conservatorii premierului britanic Boris Johnson au declarat că, din ianuarie 2021, vor pune capăt tratamentului preferenţial pentru imigranţii proveniţi din Uniunea Europeană dacă vor câştiga alegerile parlamentare de pe 12 decembrie, transmitea duminică Reuters. Nivelul imigraţiei şi îngrijorările legate de presiunea pusă de acesta asupra serviciilor publice au fost un puternic factor motivaţional pentru votul în favoarea Brexit-ului la referendumul din 2016. Stabilind detali ...
Marea Britanie ameninţă cu expulzarea cetăţenilor din ţări ale Uniunii Europene, în cazul în care aceştia nu reuşesc să aplice la timp pentru un nou statut de imigrant după Brexit şi va acorda clemenţă doar în circumstanţe excepţionale, potrivit unor surse informate pe această temă, relatează Reuters. Potrivit unor directive neraportate anterior, guvernul a elaborat o listă restrânsă de excepţii, cum ar fi persoane cu incapacitate fizică sau mintală sau copii ai căro ...

UE menţine sancţiunile la adresa Venezuelei

Marți, 12 Noiembrie 2019 01:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Miniştrii de externe din statele membre UE, reuniţi luni la Bruxelles în cadrul Consiliului Afaceri Externe, au prelungit cu un an, până la 14 noiembrie 2020, măsurile restrictive împotriva Venezuelei, având în vedere actuala criză politică, economică, socială şi umanitară din această ţară, unde persistă acţiuni ce subminează democraţia, statul de drept şi respectarea drepturilor omului. Măsurile includ un embargo asupra armelor şi asupra echipamentelor pentru represiune ...
Pagina 1 din 23