Leul a avut o evoluţie pozitivă în octombrie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Luna octombrie a fost una pozitivă pentru leu, care s-a apreciat faţă de euro cu circa 0,7%, faţă de dolar cu peste 4,2% iar faţă de francul elveţian cu aproape 0,75%.

Evoluţia nu poate fi pusă pe seama unei evoluţii excepţionale a economiei locale ci mai mult pe factorii externi, în primul rând miza pusă pe rezolvarea crizei datoriilor suverane din Europa.

Ieri, după aproape patru săptămâni de creştere constantă, în care de la aproape 1,31 euro a crescut la 1,4250 dolari, speculatorii au decis că este momentul să înceapă marcarea profiturilor, astfel că raportul cobora până la 1,3971.

Marcarea profiturilor s-a extins şi asupra monedelor din regiune, cea mai afectată fiind cea maghiară care cobora până la 305,1 forinţi, nivel care nu a mai fost atins din aprilie 2009. Moneda poloneză a avut o evoluţie mult mai stabilă faţă de euro, 4,325 – 4,346 zloţi, asemănătoare cu cea a leului.

Cursul euro urca ieri de la 4,3150 la 4,3243 lei, pe o piaţă unde deschiderea s-a realizat direct pe scădere, la 4,3250 – 4,3280, mai sus cu un ban faţă de închiderea de vineri. Până la jumătatea zilei tranzacţiile s-au realizat la 4,3150 – 4,3290 lei.

Cursul dolarului urca de la 3,0423 la 3,0889 lei, tranzacţiile realizându-se la 3,04 – 3,09, iar francul elveţian se aprecia de la 3,5239 la 3,5448 lei.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 4,3332 lei.

După euforia de zilele trecute, când euro se aprecia, scăderea de ieri era pusă de analişti, pe lângă mişcările tehnice ale speculatorilor, pe faptul că Europa nu va reuşi să respecte angajamentul de a majora Fondul European pentru Stabilitate Financiară la 1.000 miliarde euro, fără sprijin din partea Chinei, care deţine cea mai mare rezervă valutară din lume, sau Braziliei

Aprecierea dolarului a fost însoţită la Londra de scăderea unciei de aur, de la 1.741 dolari, la fixingul de vineri seară, la 1.718 dolari la cel de ieri dimineaţă.

Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3975 – 1,4049 iar pe martie la 1,3976 – 1,4025 dolari iar uncia de aur pe decembrie la 1.715 – 1.722,7 iar pe februarie la 1.728,5 dolari.

Citit 1691 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.