Blocul Național Sindical (BNS) își reafirmă, de 1 Mai - Ziua Internațională a Muncii, angajamentul de a apăra drepturile celor care prin muncă susțin prezentul și viitorul României, potrivit unei postări pe pagina oficială de Facebook a confederației.
„Munca trebuie să fie fundamentul pe care se construiește respectul social și bunăstarea. Nu putem accepta ca efortul lucrătorilor să fie tratat ca o resursă ieftină, ignorată în deciziile publice sau sacrificată în log ...
Angajații Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) și cei ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galați nu lucrează pe 1 mai și vor fi liberi și pe 2 mai, această a doua zi urmând să fie recuperată ulterior.
De luni, 5 mai, cele două instituții revin la program normal.
În altă ordine de idei, de la 1 aprilie, la sediul ITM Galați este funcțional un infochioşc, cu ajutorul căruia salariații gălățeni se pot înregistra în sistemul REGES online ( ...
Nici nu s-a „răcit” bine minivacanța de opt zile de la trecerea dintre ani, de care au profitat cel mai mult angajații instituțiilor bugetare, că deja se apropie altele.
E drept, nu la fel de mari ca aceea menționată înainte, când Crăciunul și Revelionul, „ajutate” de Bobotează și de Sf. Ion, au dus zilele libere până pe 8 ianuarie. În vreme ce angajații din privat au muncit, unii dintre ei, chiar din 1 ianuarie (vezi sectoarele cu foc continuu, de exemplu, transporturi ...
Uimitoarea poveste de succes a gălăţeanului Gicu Micu. De la imigrant ilegal, la antreprenor performant (FOTO)
Duminică, 17 Noiembrie 2024 19:00 | Publicat în DIASPORA
„De la emigrant ilegal la antreprenor de succes, totul începe cu credința în sine și cu muncă intensă”, afirmă cu tărie gălăţeanul Gicu Micu. A început să fabrice tâmplărie din aluminiu într-un mic atelier, cu un singur salariat și fără nicio automatizare. În prezent, cu peste 380 de angajați și colaboratori de specialitate, deţine una dintre primele zece companii din Spania în ceea ce privește capacitatea de fabricație. Datorită succesului său, numeroasa comunita ...
Neclaritățile despre muncitori străini, „deslușite” de ITM și Imigrări
Joi, 31 Octombrie 2024 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați și Serviciul pentru Imigrări Galați au organizat o întâlnire cu peste 30 de angajatori din județ, oferindu-le oportunitatea de a se informa despre campania de angajare a cetățenilor străini pe teritoriul României, precum și despre străinii aflați la studii în țara noastră. Obiectivul campaniei vizează prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor, prin informarea cu privire la condițiile în care angajatorii pot înc ...
Pușcărie construită de un patron din Galați pentru deținuții care vor să muncească
Vineri, 25 Octombrie 2024 20:00 | Publicat în Regional
Noua secție exterioară a Penitenciarului de Maximă Siguranță Galați, inaugurată joi, 24 octombrie, se află la Tulucești și este rezultatul unei investiții private
Cel care a ridicat obiectivul și l-a dotat până în cel mai mic amănunt este un agent econimic privat, care folosește forță de muncă din penitenciar și care le va asigura astfel angajaților lui speciali cazare permanentă.
Deținuții care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis și vor să ...
Conform datelor transmise de Institutul Național de Statistică (INS) la solicitarea Economedia, numărul cetățenilor români care au revenit în țară a variat în anii recenți, cu un vârf atins în 2022.
Astfel, în 2017 numărul de cetățeni români reîntorși a fost de 146.315, în 2018 a scăzut ușor, la 141.289, în anul următor a crescut la 161.286, în 2020 a ajuns la 114.469, iar în 2021 a crescut din nou, până la 149.513.
În anul 2022 s-a atins un maxim de 190.205 al nu ...
Sute de români vor să facă bani din activități casnice
Miercuri, 08 Mai 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
360 de români s-au înregistrat pentru a face bani în plus în mod legal, fără un contract de muncă, din activități casnice, în prima săptămână de la lansarea platformei IT care facilitează acest lucru- tichete.anofm.ro, arată datele transmise HotNews.ro de Ministerul Muncii. Peste 100 de persoane au vârste cuprinse între 40 și 50 de ani, iar achiziția de bunuri cu livrare la domiciliu se află în topul activităților casnice preferate de aceștia. Oricine are minimum 16 ani ...
Lucruri de știut dacă ești în căutarea unui loc de muncă sezonier în Olanda
Miercuri, 08 Mai 2024 10:43 | Publicat în UTILE
Pe măsură ce anotimpurile se schimbă și atracția de a experimenta viața într-o altă țară îi îndeamnă pe mulți români, aceștia se simt atrași de Olanda pentru oportunitățile de muncă sezonieră. Cu peisajele sale pitorești, bogata sa moștenire culturală și economia înfloritoare, Olanda prezintă o destinație promițătoare pentru cei care caută angajare temporară. În acest ghid, vom explora diversele opțiuni de muncă sezonieră disponibile în Olanda, aruncând lumi ...
* Lene. "Din ce trăiți?"/ "Din ajutor social!"/ "Până la 44 de ani, ați avut vreun loc de muncă?"/ "Mi-a oferit, da’ n-am vrut să mă duc. M-am învățat așa."/ "Și ce-ați făcut toată viața?"/ "Ajutor social. Nu sunt învățat eu de servici’". Acesta a fost, scurt pe doi, dialogul reporterului Ştirilor Kanal D cu domnul Stelică, în vârstă de 44 de ani, al cărui venit stabil vine de la stat: 170 de lei pe lună. Desigur, mai munceşte cu ziua, prin vecini, dar asta nu se ...
Pagina 1 din 2