A murit regele populației maori

Vineri, 30 August 2024 15:20 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Regele populaţiei maori din Noua Zeelandă, Tuheitia Pootatau Te Wherowhero al VII-lea, a murit în pace vineri dimineaţă la vârsta de 69 de ani, potrivit unui comunicat dat publicităţii de reprezentanţii acestuia, informează Reuters.''Moartea lui Kiingi Tuheitia este un moment de mare tristeţe pentru supuşii Te Kiingitanga, Maoridom, precum şi pentru întreaga naţiune'', a spus pe reţelele de socializare purtătorul de cuvânt Rahui Papa. El a mai spus că regele a fost în spital, ...
Scena culturală gălățeană este în doliu, după ce artistul Viorel Heisu, bas în corul Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galați timp de zeci de ani, a plecat să le cânte îngerilor. Conform Serviciului „Referințe” din cadrul Bibliotecii „V. A. Urechia", Viorel Heisu, „solistul cu inimă de grec”, absolvent al Școlii Populare de Artă din București, profesor de chitară, a încetat din viață. Acesta a fost bas în corul Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaț ...
Directoarea adjunctă a Liceului Tehnologic "Aurel Vlaicu" (fost Metalurgic), profesoara Claudia Guguilă, a fost condusă, duminică, 25 august, pe ultimul drum de către cei care au iubit-o și apreciat-o, colegi de la liceu, personal auxiliar al școlii, didactic și nedidactic, elevi și profesori din întregul oraș. După slujba de înmormântare de la Biserica "Sf. Stelian" din Țiglina I, cortegiul funerar a plecat spre liceul unde Claudia Guguilă a fost profesoară din septembrie 1997 ...
Cadrele didactice de la Liceul Tehnologic "Aurel Vlaicu" din Galați sunt în doliu, după ce directoarea adjunctă a unității de învățământ a decedat, joi seara, după lupta cu o boală nemiloasă, puţin înainte de a împlini 57 de ani.Profesoara Claudia Liliana Guguilă a fost cadru didactic titular al liceului din 1 septembrie 1997, atunci când, cu zâmbetul pe buze și transmițând optimism și căldură sufletească, a păşit pentru prima oară pragul fostului "Metalurgic". A fo ...

A murit înecat în Dunăre, unde a intrat să se răcorească

Duminică, 18 August 2024 18:45 | Publicat în EVENIMENT
Un tulcean care a intrat duminică în Dunăre, să se răcorească, s-a înecat sub privirile disperate ale prietenilor. Aceștia l-au scos pe bărbat din apă, dar, din păcate, a fost prea târziu. Victima era în stare gravă și nu putut fi salvată, intrând în stop cardio-respirator. Oamenii au alertat medicii care au solicitat ajutorul cadrelor medicale de pe elicopterul SMURD de la Galați. Deși s-au efectuat manevre de resuscitare, medicii s-au văzut nevoiți să declare decesul, pa ...

Actorul Alain Delon a murit. Avea 88 de ani

Duminică, 18 August 2024 09:49 | Publicat în EVENIMENT
Alain Delon, starul filmului francez, care a fascinat și a divizat deopotrivă, a murit la vârsta de 88 de ani, au anunțat duminică dimineață cei trei copii ai săi într-o declarație comună pentru AFP citată de Hotnews.ro. ”Alain Fabien, Anouchka și Anthony, împreună cu (câinele său) Loubo, sunt profund întristați să anunțe moartea tatălui lor. El s-a stins din viață în liniște în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi și de familia sa. (…) Famil ...
Jurnalistul Radu Adrian Bogdan, fondatorul primului ziar în limba engleză din România, a încetat din viață duminică, 4 august 2024. Născut la Galaţi, pe 25 septembrie 1941, Radu Bogdan lasă în urmă o activitate bogată în slujba condeiului, atât ca ziarist comentator de politică externă, cât şi ca scriitor.A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti (în 1964), unde a obţinut şi titlul de doctor în Drept (1987). Din octombrie 1964 până în decembrie 1989, a fost coment ...

A murit fostul primar din Buşteni

Duminică, 04 August 2024 14:57 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Emanoil Savin, primar al Bușteniului în perioada 2004-2016 și ales în iunie pentru un nou mandat, a încetat din viaţă, duminică, la vârsta de 65 de ani Prezent la un eveniment la hotelul pe care îl deținea în Bușteni, lui Savin i s-a făcut rău şi s-a prăbuşit, iar manevrele de resuscitare ale medicilor au rămas fără rezultat. Pe lângă funcția de primar, Emanoil Savin a fost şi senator, între 2016 și 2020. Savin, născut în comuna gălăţeană Costache Negri, a fost ...
Serviciile digitale privind nașterile și decesele au devenit accesibile pentru locuitorii a 2.012 primării din întreaga țară până la sfârșitul lunii iulie, a anunțat duminică Ministerul Afacerilor Interne (MAI) "Până în 31 iulie 2024, în urma operaționalizării platformei destinate activității ofițerilor de stare civilă, prin înregistrarea doar în format digital a evenimentelor de viață naștere și deces, au fost obținute următoarele rezultate: 38.415 evenimente de s ...

A încetat din viață marele violonist Eugen Sârbu

Luni, 22 Iulie 2024 12:02 | Publicat în EVENIMENT
Marele violonist Eugen Sârbu a încetat din viață duminică, 21 iulie 2024, după o lungă și grea suferință, într-un spital din Londra.Născut în 1950, în comuna Pietrari de lângă Rm. Vâlcea, Eugen Sârbu s-a format ca violonist la Liceul de Muzică din Galaţi, unde a studiat în perioada 1957-1968. A urmat apoi Conservatorul din Bucureşti şi şi-a continuat studiile la Paris, după care, în 1970, s-a mutat în SUA, unde s-a perfecţionat la Philadelphia şi la Şcoala "Juillia ...
Pagina 1 din 9