Piaţa Calea Basarabiei | Nereguli şi amenzi pentru comercianţi
Luni, 07 Noiembrie 2016 04:00 | Publicat în EVENIMENT
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor, au verificat un număr de 31 de comercianţi care îşi desfăşurau activitatea în Piaţa Calea Basarabiei. Cele mai multe nereguli constatate fac referire la folosirea cântarelor neomologate şi neverificate metrologic, neafişarea datelor de identificare şi a preţurilor practicate de către agenţii economici. „În urma verificărilor din teren, poliţiştii locali din cadrul Serviciul ...
Liberalii gălățeni au depus SESIZĂRI la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați şi DNA cu privire la ALEGERILE LOCALE
Miercuri, 15 Iunie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Organizaţia Municipală a PNL Galaţi anunţă că a formulat, marți, 14 iunie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi DNA, o sesizare penală cu privire la săvârşirea unor infracţiuni electorale. Mai exact, sesizarea vizează desfăşurarea scrutinului pentru desemnarea funcţiilor de primar al municipiului Galaţi, consilier local al municipiului Galaţi şi consilier judeţean al judeţului Galaţi. De asemenea, precizează PNL, ...
NEREGULI sancţionate, la Galaţi, de comisarii Gărzii de Mediu
Sâmbătă, 07 Mai 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE
În primul trimestru al anului 2016, Serviciul Comisariatul Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu a depistat zeci de încălcări ale condiţiilor impuse de lege.
Dintre cele 469 de controale efectuate, 56 s-au încheiat cu sancţiuni, în valoare de 178.500 de lei, se arată într-un comunicat remis redacţiei.
Cele mai frecvente neconformităţi constatate au fost depozitările necontrolate de deşeuri, nerealizarea unor măsuri dispuse anterior şi nerespectarea unor prevederi di ...
Curtea de Conturi spune că, în cadrul Programului naţional de diabet zaharat, în perioada 2012-2014, au fost efectuate cheltuieli nelegale, care au cauzat prejudicii în valoare de peste 9,4 milioane de lei.
"Din analiza datelor raportate prin sistemul informatic unic integrat (SIUI) de către 21 case de asigurări de sănătate judeţene, în cadrul Programului naţional de diabet zaharat, s-au constatat deficienţe care au determinat efectuarea, în perioada 2012-2014, de cheltuieli neleg ...
Ce NEREGULI s-au descoperit în SPITALELE GĂLĂȚENE. De joi, o nouă serie de CONTROALE
Luni, 14 Martie 2016 14:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Ultimul control pe care inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi l-au făcut în cele opt spitale de stat gălăţene a scos la iveală mai multe nereguli, unele de natură organizatorică, altele de igienă. Pentru unele deficienţe au fost date termene de remediere, în vreme ce pentru alte probleme au fost aplicate direct amenzi.
Verificările au avut loc, în luna februarie, în următoarele unităţi sanitare: Spitalul Clinic de Urgenţă, Spitalul de Boli Infecţioase, ...
Gălăţenii se hotărăsc târziu să facă PLÂNGERI împotriva angajatorilor. Sute de petiţii la ITM, multe inutile
Miercuri, 09 Martie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
* Firmele de pază sunt printre cele mai reclamate societăţi din Galaţi * Angajaţii se plâng de numărul mare de ore prestate şi neplătite de către angajator, precum şi de neacordarea unor drepturi legale
Peste 750 de petiţii au fost făcute la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi, pe parcursul anului 2015. 634 dintre aceste reclamaţii au vizat domeniul "relaţiilor de muncă", 16 domeniul "securităţii şi sănătăţii în muncă", în vreme ce restul de 106 au apar ...
Firme sancţionate de ITM Galaţi/ Peste 200 de gălăţeni, prinşi muncind la negru
Sâmbătă, 05 Martie 2016 00:00 | Publicat în CARIERE
Amenzi de peste 1,7 milioane de lei şi şapte societăţi trimise în judecată, după ce au fost găsite cu angajaţi fără forme legale
Un inspector al ITM Galaţi a fost lovit şi ameninţat de un patron recalcitrant
Mii de nereguli au fost constatate de inspectorii de muncă gălăţeni pe parcursul controalelor pe care le-au efectuat anul trecut. Abaterile de la legislaţia actuală au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă, cât şi domeniul securităţii şi sănătăţii în munc ...
CONTROALE încrucişate în toate SPITALELE din Galaţi
Marți, 01 Martie 2016 00:00 | Publicat în SĂNĂTATE
* În cadrul controalelor efectuate în 2015, inspectorii au dat amenzi şi avertismente în mai multe spitale gălăţene
Ministerul Sănătăţii (MS) pregăteşte o nouă serie de controale în toate spitalele din ţară, începând cu data de 10 martie. Opt unităţi medicale din judeţul Galaţi sunt vizate de aceste verificări. Este vorba de Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi, de Spitalul de Copii, de Boli Infecţioase, de Psihiatrie, de Pneumoftiziologie, de Maternitatea "Buna Ve ...
(VIDEO) Zeci de nereguli descoperite de poliţişti în pieţele agroalimentare gălăţene
Luni, 15 Februarie 2016 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu poliţişti ai secţiilor municipale, tehnicieni din cadrul Serviciului Criminalistic şi medici ai Direcţiei Sanitar Veterinare (DSVSA) Galaţi au organizat o acţiune, pe raza municipiilor Galaţi şi Tecuci, în vederea combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii şi comercializării alcoolului, băuturilor alcoolice, cărnii şi pro ...
Operatori economici din Galaţi identificaţi cu NEREGULI la REDUCERI
Miercuri, 10 Februarie 2016 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi anunţă că în perioada 18 ianuarie – 5 februarie, 2016, au fost verificaţi 21 de operatori economici din judeţ, la toţi constatându-se abateri de la legislaţia în vigoare, mai ales în ceea ce priveşte vânzările cu preţ redus.
În acest context, comisarii CJPC Galaţi precizează că vânzările cu preţ redus, indiferent de preţul acestora, trebuie să respecte următoarele reguli: orice comerciant care anun ...