TENIS. S-a dat startul meciurilor din calificările pentru turneul internațional ce se desfășoară în această săptămână la Complexul ”Dacia”. Un turneu în circuitul ITF, organizat de Federația Română de Tenis și Primăria Galați, sub egida Federației Internaționale. Este un eveniment foarte important, ajuns la a treia ediție, și la care participă peste 70 de sportivi din mai multe țări.
VOLEI. S-au disputat ultimele meciuri ale competiției continentale European League, în care au evoluat și ambele selecționate ale României. La masculin, ”tricolorii” au înregistrat trei victorii, dar și trei înfrângeri (ultimele două: 0-3 cu Danemarca și 1-3 cu Albania, în turneul de la Tirana). Astfel, echipa noastră a ocupat locul 17. Selecționata feminină a avut patru victorii și două înfrângeri și s-a clasat pe locul 9.
NATAȚIE. Sportiva Eva Banciog (legitimată la CSM Galați) în vârstă de 10 ani a avut o evoluție foarte bună la Campionatul Național. Pregătită de antrenoarele Mihaela Bîrligea și Mihaela Hodină, foarte tânăra înotătoare s-a situat în prima jumătate a clasamentului ce a cuprins peste 400 de copii care au concurat în competiția de la Bacău.

