COMUNICAT DE PRESĂ- „PLATFORMA MULTIMODALĂ GALAȚI ETAPA III – PLATFORMA MULTIMODALĂ”

COMUNICAT DE PRESĂ- „PLATFORMA MULTIMODALĂ GALAȚI ETAPA III – PLATFORMA MULTIMODALĂ”
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Dată: 07.03.2024

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea etapei II a proiectului

„PLATFORMA MULTIMODALĂ GALAȚI ETAPA III – PLATFORMA MULTIMODALĂ”, finanțat prin Programul Transport 2021-2027

 

În luna februarie 2024, PORT BAZINUL NOU S.A. și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Transport 2021-2027, au semnat contractul de finanțare nr. 16/01.02.2024 pentru etapa II a proiectului „PLATFORMA MULTIMODALĂ GALAȚI ETAPA III – PLATFORMA MULTIMODALĂ”, cod MySMIS 313301, început în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Proiectul, care va fi implementat în municipiul Galați, a fost depus de către PORT BAZINUL NOU S.A.  în cadrul apelului „Dezvoltarea infrastructurii de transport în sectorul naval (porturi maritime, căi navigabile interioare și porturi interioare) - proiecte fazate din perioada 2014-2020” aferent  Priorității 7. Dezvoltarea transportului naval și multimodal, respectiv obiectivului de politică „O Europă mai conectată”.

Valoarea totală a proiectului este de 352.461.475,90 lei, din care 114.974.543,72 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune, 114.974.543,72 lei finanțarea nerambursabilă din bugetul de stat și 122.512.388,46 lei cheltuieli neeligibile. Finanțarea nerambursabilă în cadrul acestui apel reprezintă ajutor de stat acordat în baza Deciziei Comisiei Europene nr. C(2023)4700/07.07.2023.

Proiectul vizează modernizarea, extinderea și dotarea platformei multimodale Galați la o capacitate de manipulare de 150.000 TEU/an, contribuind la atingerea obiectivului european privind o infrastructură actualizată de înaltă performanță care să integreze toate regiunile europene cu o rețea centrală de transport, facilitând creșterea durabilă ”inteligentă” și accesul la piețele pan-europene. Investiția prevede și lucrări la structuri existente, într-o zonă industrială existentă, antropizată, cu scopul de a facilita cele trei moduri de transport: rutier, feroviar și fluvial.

Astfel, până în anul 2025 platforma existentă pentru operațiunile de depozitare și stivuire va fi modernizată și extinsă, iar furnizarea de servicii portuare de calitate va fi sprijinită prin integrarea de echipamente moderne în conceptul terminalului, capabile să manipuleze unitățile de încărcare intermodale.

Rezultate așteptate:

  • 480 mp pentru platforma multimodală manipulare și depozitare;
  • 5 linii de cale ferată industrială;
  • montare portainer utilizat pentru operațiuni de încărcare/descărcare, pe/de pe nave, pe/de pe platformă;
  • 3 stivuitoare cu braț telescopic - manevrare containere pline achiziționate;
  • 1 stivuitor cu braț telescopic - manevrare containere goale achiziționate;
  • 2 cap tractor achiziționate;
  • 8 semi-trailere achiziționate;
  • 1 sistem de operare pentru gestionare containere TOS achiziționat și instalat.

Proiectul este prevăzut a se derula pe o perioada de 18 de luni (01.01.2024 - 30.06.2025).

Date de contact: Constantin Armașu, Manager de proiect, Port Bazinul Nou S.A., pagină web: http://portbazinulnou.ro/, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune, prin Programul Transport. Pentru informații detaliate despre Programul Transport 2021-2027 accesați www.mt.ro.  

”Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”

(P)

Citit 1060 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Martie 2024 13:07