Viaţa liberă

Viaţa liberă

Ploi abundente și frig, în zilele următoare

Duminică, 05 Octombrie 2025 14:00 | Publicat în EVENIMENT
Temperaturile vor avea luni valori normale pentru această perioadă, fiind ceva mai ridicate decât zilele trecute, însă vor reveni ploile, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). „Cel puțin în zilele de 7 și 8 octombrie, marți și miercuri, vor fi precipitații însemnate. Cumulat în 24 de ore, este posibil să se depăşească din nou, în unele zone, 50 de litri pe metru pătrat, cât este cota de inundații”, au anunțat meteorologii. Începând de luni seara ...

Cum va fi vremea în prima zi a săptămânii

Luni, 06 Octombrie 2025 00:00 | Publicat în UTILE
Vremea de astăzi va fi una tipică de toamnă. Cerul va fi în general acoperit şi va ploua, începând de după-amiază, aversele urmând să continue câteva zile. Temperaturile maxime diurne vor fi de circa 16 grade Celsius, în timp ce minimele nocturne vor ajunge la 11 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, cu 10-15 km pe oră, din sector nord-estic. Presiunea atmosferică va fi de circa 759 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă se va situa între 75 şi 90 la sută. ...

S-a întâmplat pe 6 octombrie

Luni, 06 Octombrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1846 - Se naşte GEORGE WESTINGHOUSE (m. 1914), inginer american. A inventat frâna de cale ferată cu aer comprimat (în 1869).1864 - Se înfiinţează Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti.1887 - Se naşte LE CORBUSIER (m. 1963), arhitect elveţian, unul dintre arhitecţii marcanţi ai secolului al XX-lea.1902 - Se naşte PETRE ŢUŢEA (m. 1991), filosof. În centrul filosofiei sale s-a situat creştinismul ortodox.1914 - Se naşte THOR HEYERDAHL (m. 2002), explorato ...

Carnet cultural. Expoziţii, la Galaţi

Luni, 06 Octombrie 2025 07:30 | Publicat în UTILE
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia „Palimpsest”, a ceramistei Liliana Marin.Sala „Nicolae Mantu“ a Galeriilor de Artă - Salonul de toamnă al Uniunii Artiştilor Plastici - filiala Galaţi.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţiile: „Mozaic tehnic“, „Repere arheologice la Dunărea de Jos“, „Civilizaţia tradiţională din sudul Moldovei“.Casa Artelor - Expoziţia de pictură "Life Live", a Simonei Doroftei.Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu“ (c ...

Mobilizare. Peste 270.000 de voluntari, la Ziua de Curățenie Națională

Sâmbătă, 04 Octombrie 2025 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Ziua de 20 septembrie 2025 a marcat o ediție istorică a Zilei de Curățenie Națională, organizată de asociaţia "Let’s Do It, Romania!". Pentru prima dată, acțiunea s-a desfășurat în baza Legii nr. 266/2024, prin care cea de-a treia sâmbătă din luna septembrie a fost declarată Ziua de Curățenie Națională în România. Totodată, a fost a 13-a ediție a acţiunii și, în același timp, un an în care "Let’s Do It, Romania!" a sărbătorit 15 ani de activitate. Rezultatele ...

Complice la viol, trimis după gratii

Duminică, 05 Octombrie 2025 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Poliția Română a adus în țară alte şase persoane, pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Din acest lot a făcut parte şi un bărbat din judeţul Galaţi, în vârstă de 35 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la viol. Acesta a fost returnat din Franța, având emis pe numele său, de către Judecătoria Tecuci, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de cinci ani și patru luni. Toate ...

Se reia programul pentru public la patinoar

Sâmbătă, 04 Octombrie 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Patinoarul Artificial "Dunărea" își redeschide porțile pentru public, duminică, pentru prima dată în acest sezon. Gălăţenii amatorii de patinaj vor avea acces pe gheaţă între orele 16.00 și 17,30. Intrarea pentru o persoană adultă costă 20 de lei, iar copiii vor plăti 10 lei. Închirierea patinelor costă 15 lei. ...

S-a întâmplat pe 5 octombrie

Duminică, 05 Octombrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1582 - Papa Grigore al XIII-lea a introdus un nou sistem de calendar, înlocuind Calendarul Iulian cu Calendarul Gregorian. Ziua de 5 octombrie a devenit 15 octombrie. În România, Calendarul Gregorian a fost adoptat în anul 1919, când ziua de 1 aprilie a devenit 13 aprilie.1713 - Se naşte DENIS DIDEROT (m. 1784), enciclopedist, scriitor şi filosof francez.1864 - Se naşte LOUIS JEAN LUMIERE (m. 1948), inventator, producător francez de filme.1880 - Încetează din viaţă JACQUES OFFEN ...

Cum va fi vremea în weekend

Sâmbătă, 04 Octombrie 2025 00:05 | Publicat în UTILE
Sâmbătă, vremea va fi în continuare mohorâtă, chiar dacă nu va mai ploua decât eventual în cursul dimineţii, iar duminică se va încălzi uşor. Cerul va fi înnorat sâmbătă, dar se va însenina peste noapte. Temperaturile maxime diurne vor fi cuprinse între 14 grade (sâmbătă) şi 18 grade (duminică), în timp ce minimele nocturne vor oscila între 7 şi 9 grade Celsius. Vântul va sufla moderat, cu 10-15 km pe oră, predominant din sector sud-vestic. Presiunea atmosferică va ...

S-a întâmplat pe 4 octombrie

Sâmbătă, 04 Octombrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1669 - Încetează din viaţă REMBRANDT [REMBRANDT HARMENESZ VAN RIJN] (n. 1606), pictor olandez.1873 - Se naşte GHEORGHE ŢIŢEICA (m. 1939), matematician, vicepreşedinte şi secretar general al Academiei Române.1881 - Se naşte GEORGE [GOGU] CONSTANTINESCU (m. 1965), inginer, inventator, membru al Academiei Române.1904 - Încetează din viaţă FRÉDÉRIC AUGUSTE BARTHOLDI (n. 1834), sculptor francez, autorul "Statuii Libertăţii", inaugurată în anul 1886, la New York.1910 - Se n ...
Pagina 6 din 602