Anca Melinte
Fonduri europene pentru prevenirea, diagnosticarea și tratarea cancerului la Galaţi
Joi, 09 Aprilie 2026 16:00 | Publicat în Prima Pagina
Specialiști din domeniul medical - anatomie patologică și oncologie, reprezentanți ai autorităților publice și ai societății civile s-au reunit marţi, 7 aprilie, la sediul Consiliului Judeţean Galaţi, unde a avut loc o discuţie pe tema importanței diagnosticării și tratării eficiente a cancerului şi a promovării investițiilor realizate prin fonduri europene în sistemul de sănătate local.
Potrivit Consiliul Judeţean Galaţi, evenimentul de comunicare „Împreună împotr ...
Poza zilei. „Reconversia” locurilor de parcare pentru persoane cu dizabilităţi
Joi, 09 Aprilie 2026 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Instalarea în municipiul Galaţi a primelor cinci stații de încărcare pentru mașinile electrice, din noul lot de 159, a venit, din păcate, cu un cost suplimentar. Un preţ plătit pe nedrept de persoanele cu dizabilităţi.
Printr-un mesaj transmis redacţiei ziarului „Viaţa liberă”, ne-a fost semnalat faptul că un loc de parcare pentru o persoană cu dizabilităţi a fost transformat în staţie de încărcare pentru autoturisme electrice.
De două luni, persoana care avea nevoie ...
Nava „Camelia” îşi reia cursele pe Dunăre
Miercuri, 08 Aprilie 2026 20:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând de joi, 9 aprilie, vor fi reluate cursele de agrement pe Dunăre, cu nava de pasageri „Camelia”, anunţă Consiliul Judeţean Galaţi. Tarifele şi gratuităţile din anii trecuţi rămân în vigoare.
Iată care va fi programul curselor de la Palatul Navigaţiei până la Podul peste Dunăre şi înapoi, în perioada următoare.Joi și vineri (9-10 aprilie): orele 13,00 - 15,00; 16,00 - 18,00. Sâmbătă, duminică și luni (11, 12, 13 aprilie): 10,00 - 12,00; 13,00 - 15,00; 1 ...
Peste 200 de posturi reduse şi economii de peste 20 milioane de lei, în administraţia locală gălăţeană
Miercuri, 08 Aprilie 2026 19:00 | Publicat în Prima Pagina
O economie de 20,25 milioane de lei/an la fondul de salarii, acesta ar fi impactul financiar total estimat al restructurării administraţiei publice locale, potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Restructurarea înseamnă reducerea a peste 200 posturi, dintre care doar 20 sunt ocupate. Concret, singurii care trebuie să plece acasă până la 1 iulie sunt 20 de poliţişti locali. Noile organigrame au fost aprobate cu câte 16, respectiv, 15 voturi, în şedinţa extraordin ...
Se caută formula legală pentru transport gratuit în weekend
Joi, 09 Aprilie 2026 08:30 | Publicat în EVENIMENT
Gratuitatea transportului public local în weekend ar putea fi supusă votului consilierilor locali la finele acestei luni.
Potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, trebuie reglementate aspectele legale ale înfiinţării unor „zile verzi”, în care cetăţenii să poată călători fără bilet cu transportul în comun.
Şi explică avantajele unei asemenea măsuri: „Dacă v-aţi uita câţi oameni cumpărau bilete versus cât cheltuiam noi cu salarizarea casierilor ş ...
Avem bani europeni pentru păduricea de pe Valea Ţiglinei
Miercuri, 08 Aprilie 2026 16:00 | Publicat în Prima Pagina
O pasarelă pietonală din lemn, realizată la nivelul coronamentului copacilor, un amfiteatru verde şi o zonă de loasir reprezintă cele mai spectaculoase amenajări cuprinse în cadrul proiectului de biodiversitate de pe Valea Ţiglinei. Contractul de finanţare din fonduri europene pentru această etapă a investiţiei a fost semnat, a anunţat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă”, investiţia prin care Primăria Galaţi v ...
„Săptămâna Patimilor”, în vocile Corului „Madrigal”
Miercuri, 08 Aprilie 2026 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Concert. „De la bucuria intrării în Cetatea Ierusalimului la momentele de agonie pe Cruce, Corul Național de Cameră «Madrigal - Marin Constantin» ne invită să fim martorii ultimei săptămâni a lui Iisus pe pământ, într-un spectacol special, încărcat de emoție, conceput pentru a reda prin muzică, artă dramatică și scenografie simbolismul zilelor premergătoare Învierii Mântuitorului”, anunţă televiziunea publică.
Pe 9 aprilie, de la ora 19,00, TVR Cultural va trans ...
Cum reduce Primăria Galaţi 134 de posturi din organigramă
Marți, 07 Aprilie 2026 19:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Zeci de funcţii publice de execuţie vacante ar urma să fie desfiinţate în organigrama Primăriei municipiului Galaţi, pentru ca instituţia să se poată încadra în numărul de 411 posturi aprobate - de la 545! Reducerea reală va fi, însă, la numărul şefilor de servicii, care îşi pierd funcţiile de conducere şi vor trebui să se mulţumească doar cu poziţii de execuţie. Cel puţin aşa reiese din documentele prezentate marţi după-amiază consilierilor locali.
Reducerea cu ...
Un director general adjunct şi 48 de posturi mai puţin, la Poliţia Locală Galaţi
Marți, 07 Aprilie 2026 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Pentru a se încadra în numărul maxim total de 251 de posturi, Poliţia Locală Galaţi va trebui să desfiinţeze 29 de posturi vacante şi alte 20 de posturi ocupate. Între acestea, şi un post de director general adjunct, după cum prevăd documentele prezentate consilierilor locali. Dar, chiar şi aşa, Poliţiei Locale tot îi mai rămân 19 de funcţii publice de conducere.
Organigrama, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare pentru Poliția Locală Galați v ...
Cod galben cu prelungire la Galaţi
Marți, 07 Aprilie 2026 20:00 | Publicat în Regional
Intensificări ale vântului, vreme rece şi precipitații mixte, iar la munte - ninsoare, strat de zăpadă și viscol, anunţă meteorologii, într-o informare valabilă până vineri, 10 aprilie, ora 10,00.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare Cod galben, valabilă şi pentru Galaţi, pe 8 aprilie, în intervalul orar 10,00 - 21,00.
Începând din noaptea de 7/8 aprilie, îndeosebi în centrul, estul și sud-estul țării vor fi precipitații mixte, iar ...

