Finanţări norvegiene nerambursabile de peste 900 milioane de euro
Vineri, 13 Iunie 2025 09:00 | Publicat în ECONOMIE
România a beneficiat, din 2007 și până în prezent, de peste 900 milioane de euro prin granturi SEE & Norvegiene, fonduri externe nerambursabile, acordate de Regatului Norvegiei, Islanda și Principatul Liechtenstein, pentru reducerea disparităților economice și consolidarea relațiilor bilaterale.
Intervențiile au fost în diferite domenii: educație, sănătate, cercetare, energie regenerabilă și protecția mediului, sprijin pentru cei vulnerabili, dar și proiecte care au susț ...
Redresarea combinatului siderurgic, prin sacrificarea creditorilor locali?
Miercuri, 11 Iunie 2025 19:00 | Publicat în ECONOMIE
Administratorul firmei gălățene Translog SRL, Eugen Petcu, ne-a trimis pe adresa redacției o scrisoare deschisă, adresată deopotrivă opiniei publice, presei economice și autorităților cu responsabilități în protejarea mediului de afaceri. Translog are de recuperat de la combinatul siderurgic Liberty Galați aproape două milioane de lei, din care AR PUTEA PRIMI, în anul al patrulea al programului de redresare a combinatului, puțin peste 190.000 de lei, adică 10%. Translog este u ...
Bărbat paralizat, înjunghiat de musafirul mort de beat
Miercuri, 11 Iunie 2025 16:30 | Publicat în Regional
Scene de o violență extremă s-au petrecut la finele săptămânii trecute, într-o casă din comuna Bălășești. Gazda, Marian Lăcustă, un bărbat paralizat, în vârstă de 53 de ani, fără familie și care locuiește singur, a fost la un pas de a-și pierde viața, după ce prietenul lui cel mai bun l-a înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit.
Episodul de violență s-ar fi consumat, susțin surse din anchetă, după ce Lăcustă și amicul Ionel Văsui, în vârstă de 57 de ani, a ...
Noi bilete de tratament balnear, la mare și la munte
Duminică, 15 Iunie 2025 11:00 | Publicat în Regional
Pentru seria a VIII-a de tratament balnear din data de 27 iunie, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-au repartizat în total 290 de bilete.
Repartizarea biletelor de tratament balnear către beneficiari s-a realizat în data de 10 iunie, de către Casa Națională de Pensii Publice, în sistem informatic integrat, utilizând aplicația informatică SPA, pe baza cererilor depuse de solicitanți până la acea dată, precizează CJP Galați.
Seriile de plecare pentru a opta serie de trat ...
Activitate specială în sprijinul elevilor vulnerabili
Sâmbătă, 14 Iunie 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
În cadrul unui proiect educațional dedicat reducerii și prevenirii abandonului școlar, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” a organizat recent o activitate specială, menită să susțină și să încurajeze elevii din medii defavorizate, elevii cu cerințe educaționale speciale (CES), refugiați sau cu părinți plecați la muncă în străinătate.
Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Școala Profesională Specială „Emil Gârleanu”, contribuind la consolidarea unui ...
Subiecte accesibile la Istorie și Matematică, dar şi o nouă tentativă de fraudă
Miercuri, 11 Iunie 2025 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Nicio zi din cele în care se susțin probele examenului de Bacalaureat, fără o încercare a candidaților de a copia!
Cea de-a doua probă, care s-a susținut miercuri, 11 iunie, la Matematică sau la Istorie, le-a dat bătăi de cap profesorilor supraveghetori de la un centru de examen din Tecuci, după ce una dintre candidate a pătruns în sala de examen cu un dispozitiv electronic cu ajutorul căruia ar fi putut transmite și primi rezolvarea unor subiecte de la proba scrisă. Candidata ...
Sub presiunea „înghețării” salariilor, polițiștii ies în stradă
Miercuri, 11 Iunie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Sindicatul Național a Polițiștilor și Personalul Contractual (SNPPC), cea mai reprezentativă formațiune care reprezintă interesele angajaților din sistemul de ordine publică, a anunțat că va fi prezent joi, 12 iunie, al protestul inițiat de CNS Cartel Alfa, care va debuta la orele 11,00 la Palatul Cotroceni.
Motivul pentru care polițiștii și-au anunțat prezența la mitingul sindicatelor este acela că în spațiul public, și evident în cadrul sistemului, se vehiculează tot ma ...
David-Cristian Talabă, pe podiumurile șahului mondial, la doar şapte ani
Miercuri, 11 Iunie 2025 18:00 | Publicat în SPORT
David-Cristian Talabă, un copil de numai şapte ani, uimește lumea sportului minții prin performanțele sale remarcabile: locul I la juniori de 7 ani în clasamentele mondial, european și național, dar și clasări impresionante în top 20 mondial și top 15 european la categoria U9.
Micuțul sportiv face parte din echipa Clubului Sportiv Municipal (CSM) Galați, unde se antrenează constant și dedicat.„Pentru primele şase luni ale anului 2025, am decis, împreună cu profesorii mei, s ...
Elevii de la Liceul „Aurel Vlaicu”, în vizită în Grecia
Joi, 12 Iunie 2025 11:00 | Publicat în EVENIMENT
14 elevi de clasa a XI-a de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” din Galați au fost protagoniștii unei vizite de lucru în cadrul unei mobilități profesionale, care s-a desfășurat la Salonic, în perioada 11-24 mai.
Elevii care studiază la profilul tehnician operator roboți industriali, însoțiți de profesorii Daniela Tofan și Bogdan Crețu, au efectuat stagii de practică în companii grecești din domeniul Electronică și Automatizări, aliniate standardelor de dezvoltare durab ...
O delegație a Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Galați a participat, recent, la Sesiunea Regională de Formare a Elevilor Reprezentanți din regiunea Sud-Est, la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tulcea.
Participanții au fost implicați într-o serie de ateliere interactive și formative, menite să dezvolte abilități esențiale pentru reprezentarea elevilor: ABC-ul Reprezentării, Organizare Internă, Etică și Deontologie, dar și sesiuni de discuții despre funcționarea s ...