După 123 de ani, ce a mai rămas din tramvaiele Galațiului (FOTO)
Luni, 14 August 2023 18:00 | Publicat în Regional
Pe 14 august 2023 s-au împlinit 123 de ani de când oraşul Galaţi are linii de tramvai, locuitorii săi putându-se bucura de acest mijloc de transport rapid, eficient şi ecologic. Din păcate, câteva decizii cel puţin discutabile din ultimul deceniu au adus oraşul în situaţia de a nu mai avea decât trei trasee de tramvai şi unul de troleibuz, foarte puţin în condiţiile în care transportul electric, ecologic şi mai ieftin, este încurajat în toate statele europene.
Ce am avut.. ...
Al Doilea Război Mondial - Istoria altfel, la Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci
Miercuri, 02 August 2023 13:44 | Publicat în MAGAZIN
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” organizează, joi 3 august 2023, începând cu ora 10.30, o nouă întâlnire în cadrul proiectului educațional Clubul de Istorie „Excelsior”, coordonat de managerul muzeului Daniel Dojan.
„Tema abordată de această dată este una complexă ca expunere și ani însă ea va fi comprimată în câteva informații esențiale expuse altfel către tineri. Al Doilea Război Mondial începe pe 1 septembrie 1939 cu invazia Poloniei și se termină pe 2 sept ...
Apărut pe 22 decembrie 1989, în focul Revoluţiei, cotidianul "Viaţa liberă" este sclipirea de-o secundă a unor oameni care şi-au aşezat viaţa şi libertatea pe muchia de cuţit a istoriei. Dar curajul le-a fost răsplătit: "Viaţa liberă" a devenit unul dintre cele mai importante şi longevive ziare din România.
După cum ne-a mărturisit extrem de bine-informatul nostru coleg Virgil Guruianu, „Viaţa liberă” îşi consolidează, după 166 de ani de presă la Galaţi (primul pe ...