Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul reducerii aversiunii față de risc, piețele internaționale fiind mai optimiste în ceea ce privește încetarea agresiunii Rusiei în Ucraina. Ședința din marțea aceasta, a fost cea de a patra consecutivă de depreciere pentru euro. Media acesteia a coborât de la 5,0588 la 5,0573 lei, un curs mai mic de 5,0538 lei fiind atins în 25 iunie. Tranzacțiile se realizau în culoarul 5,055 ...
Rusia a predat corpurile a 1.000 de militari ucraineni - majoritatea ucişi pe front, dar şi în prizonierat -, a anunțat marţi Kievul, relatează AFP și News.ro. Acest tip de schimb constituie singurul rezultat concret al unor negocieri directe între cele două ţări, purtate la Istanbul. Ucraina a predat, la rândul său, 19 cadavre de militari părţii ruse, potrivit unor postări pe X. Din martie 2022, Ucraina a obținut eliberarea a peste 5.000 de persoane din captivitatea rusă, deș ...

Imunitate condiționată pentru Putin

Miercuri, 20 August 2025 09:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Elveția îi va acorda „imunitate” președintelui rus Vladimir Putin, în ciuda inculpării sale de către Curtea Penală Internațională, cu condiția ca acesta să participe „la o conferință de pace”, a declarat, marți, ministrul elvețian de Externe, Ignazio Cassis. „Regulile prevăd că imunitatea se acordă unei persoane aflate sub mandat internațional de arestare doar dacă vine pentru o conferință de pace, nu pentru motive personale”, a explicat Cassis. În cadrul unei ...

Programul Rabla va fi relansat în septembrie

Marți, 19 August 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Mediului a anunțat relansarea programului Rabla în luna septembrie, cu o alocare de 200 de milioane de lei, iar ghidul actualizat va fi supus consultării publice până la finalul săptămânii. Modificările includ și reducerea valorii voucherelor, ca răspuns la situația economică actuală, relatează Digi24. „În şedinţa de Guvern de astăzi (marţi - n.r.), la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), a fost adopată Ordonanţa de Urgenţă prin ca ...
O nouă întâlnire între delegația Asociației Municipiilor din România (AMR) și reprezentanții Guvernului Bolojan a avut loc luni, în cadrul ei fiind analizate și convenite aspecte esențiale privind dezvoltarea locală și implementarea proiectelor finanțate prin PNRR. Conform unui comunicat al asociației, toate propunerile formulate de AMR cu privire la pachetul de măsuri privind reforma administrației publice au fost preluate de către Guvern. Un punct rămas în analiză priv ...

Băsescu va primi locuință de protocol

Marți, 19 August 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul președinte Traian Băsescu va beneficia de o locuință de protocol într-un bloc din București, au declarat pentru HotNews surse guvernamentale. Hotărârea ar urma să fie adoptată în ședința de Guvern de joi, 21 august.Băsescu a solicitat atribuirea locuinței ca fost șef de stat. Curtea Constituțională a stabilit că i se cuvin aceste drepturi, în ciuda deciziei definitive a instanței privind colaborarea sa cu Securitatea. „Nu am informaţii nici despre vreun refuz, nici ...

Lucrări Apă Canal în zona IC Frimu

Marți, 19 August 2025 16:15 | Publicat în SOCIETATE
Operatorul Apă Canal SA Galați anunță că, la începutul săptămânii, a predat amplasamentul pentru lucrările de reabilitare a rețelei de apă potabilă de pe străzile Alba Iulia – Aviatorilor – Călugăreni, aferentă blocurilor Z1, Z2, Z3, Z4, Z6A - B și C. Investiția, în valoare de circa 450.000 de lei, presupune înlocuirea sau reabilitarea a 830 de metri de conducte de diferite dimensiuni și montarea de armături noi și hidranți subterani pentru siguranța rețelei. „Pr ...
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, în deschiderea şedinţei de Guvern, că autoritățile vor stabili în următoarele două săptămâni care proiecte derulate prin PNRR vor primi finanțare. Ulterior, o altă ordonanță va reglementa modul de asigurare a fondurilor, astfel încât proiectele începute atât de autoritățile locale, cât și de ministere, să poată fi finalizate până în a doua jumătate a anului viitor, conform Digi24.   „În ceea ce priveşte primul punct, ordonanţ ...

Un alt oraș fără-fum

Miercuri, 20 August 2025 10:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Iașiul se pregătește să devină al doilea mare oraș din România care interzice fumatul și vapatul în anumite spații publice, după Cluj, potrivit Mediafax. Proiectul de hotărâre prevede restricții în stațiile de transport, locurile de joacă și terenurile sportive, iar în parcuri sau ștranduri fumatul va fi permis doar în zone special amenajate. Primăria va marca spațiile cu panouri „Fumatul Interzis” și va aplica amenzi între 100 și 500 de lei. Hotărârea este în co ...

Portokalopita – prăjitura grecească cu parfum de portocale

Duminică, 24 August 2025 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Portokalopita este o prăjitură tradițională grecească, apreciată pentru aroma sa intensă de portocale și textura bogată, umedă și pufoasă. Numele provine din cuvintele grecești „portokáli” (portocală) și „pita” (plăcintă), iar preparatul este un desert emblematic al bucătăriei mediteraneene, ideal pentru ocazii speciale sau pentru a transforma o după-amiază obișnuită într-un moment dulce și parfumat.   Secretul Portokalopitei constă în combinația între foi ...
Pagina 30 din 2920