CALENDAR - Viaţa Liberă Galaţi

S-a întâmplat pe 8 ianuarie

Scris de

1337 - Încetează din viaţă GIOTTO di BONDONE (n. 1266/1276), pictor, sculptor italian, primul geniu al artei italiene renascentiste.
1642 - Încetează din viaţă GALILEO GALILEI (n. 1564), matematician, astronom italian, unul dintre fondatorii mecanicii moderne şi ai ştiinţei experimentului [în 1583, a stabilit legile pendulului; în 1602, a stabilit legea căderii corpurilor, iar în 1619 a descoperit patru sateliţi ai planetei Jupiter: Ganimede, Io, Europa şi Callisto].
1873 - Se naşte IULIU MANIU (m. 1953, în închisoarea de la Sighet), om politic, unul dintre conducătorii luptei românilor din Transilvania pentru unirea cu România, preşedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei (1918-1920), preşedinte al Partidului Naţional Român (1919-1926) şi al PNŢ (1926-1932 şi 1937-1947), prim-ministru (1928-1930 şi 1932-1933), membru de onoare al Academiei Române.
1889 - Inventatorul american Herman Hollerith patentează prima maşină de calculat.
1896 - Încetează din viaţă PAUL VERLAINE (n. 1844), scriitor francez, unul dintre precursorii simbolismului.
1928 - Se naşte, la Galaţi, MALA ZAMFIRESCU-BEDIVAN (m. 2014), pictoriţă.
1935 - Se naşte ELVIS PRESLEY (m. 1977), cântăreţ american, supranumit „regele rockului”.
1939 - Se naşte SILVIU CATARGIU (m. 2016), sculptor, membru al UAP, Filiala Galaţi.
1947 - Se naşte DAVID BOWIE (m. 2016), actor, cântăreţ britanic, laureat cu Premiul Grammy.
1998 - Încetează din viaţă WALTER DIEMER (n. 1905, aceeaşi lună şi zi), inventator american. A inventat [în 1928] guma de mestecat.

S-a întâmplat pe 7 ianuarie

Scris de

1502 - Se naşte Papa GRIGORE al XIII-lea (m. 1585). A fost numit papă la 13 mai 1572. În 1582, a introdus un nou calendar [Calendarul gregorian].
1785 - Francezul Jean Pierre Francois Blanchard şi americanul John Jeffries au realizat prima traversare cu balonul a Canalului Mânecii, între localităţile Dover şi Calais.
1881 - Se naşte ION MINULESCU (m. 1944), poet, prozator, dramaturg, publicist, laureat cu Premiul Naţional pentru Poezie.
1943 - Încetează din viaţă NIKOLA TESLA (n. 1856), fizician, inginer electronist, inventator croat.
1945 - Se naşte HARALD ALEXANDRESCU (m. 2005), astronom, coordonator al Observatorului Astronomic din Bucureşti.
1964 - Se naşte NICOLAS CAGE, actor, regizor american, laureat cu Premiul Oscar, cu alte premii.
1968 - Se naşte, la Galaţi, LUMINIŢA MIHAI, poetă, publicistă.
1970 - Se naşte, la Galaţi, ALINA DURBACĂ, poetă, ziaristă, publicistă, laureată cu Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor, cu alte premii.
1979 - Se naşte, la Galaţi, OANA COŞUG, pictoriţă, stabilită în Belgia.
1990 - Decret-lege privind abolirea pedepsei cu moartea în România.
1995 - S-a încheiat construcţia hidrocentralei de 44 MW de la Călimăneşti, judeţul Vrancea, pe Siret. Lucrările au fost demarate în 1987.
1998 - Încetează din viaţă VLADIMIR PRELOG (n. 1906), chimist elveţian de origine croată, laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie (1975).
2007 - Încetează din viaţă SORANA COROAMĂ-STANCA (n. 1921), regizoare, dramaturg, scenaristă, pedagog.
2011 - Încetează din viaţă ION VOVA (n. 1917), actor, regizor.

S-a întâmplat pe 6 ianuarie

Scris de

1714 - Se naşte PERCIVAL POTT (m. 1788), medic englez.
1760 - Se naşte ION BUDAI-DELEANU (m. 1820), scriitor, filosof, istoric.
1802 - Se naşte ION HELIADE-RĂDULESCU (m. 1872), poet, prozator, publicist, traducător, om politic, membru fondator şi primul preşedinte al Societăţii Academice Române (1867-1870).
1822 - Se naşte HEINRICH SCHLIEMANN (m. 1890), arheolog, german. A identificat (începând din 1870) ruinele cetăţii Troia.
1838 - Samuel Morse a efectuat prima demonstraţie a sistemului său de telegrafie, în oraşul Morristown, New Jersey (SUA).
1852 - Încetează din viaţă LOUIS BRAILLE (n. 1809), pedagog, inventator francez. A inventat alfabetul cu puncte în relief pentru orbi, folosit şi astăzi de nevăzători.
1897 - Se naşte IONEL TEODOREANU (m. 1954), prozator.
1907 - Se naşte ION I. AGÂRBICEANU (m. 1971), fizician, membru corespondent al Academiei Române, conducătorul lucrărilor care au dus la realizarea primului laser românesc.
1919 - Încetează din viaţă THEODORE ROOSEVELT  (n. 1858), om politic, al 26-lea preşedinte al SUA (1901-1909), laureat cu Premiul Nobel pentru Pace.
1927 - Se naşte DAVID OHANESIAN (m. 2007), bariton.
1938 - Se naşte ADRIANO CELENTANO, cântăreţ, actor, regizor italian, laureat la Festivalul de Film de la Cannes.
1981 - Încetează din viaţă ARCHIBALD JOSEPH CRONIN (n. 1896), scriitor britanic.
1993 - Încetează din viaţă RUDOLF NUREEV (n. 1938), balerin, coregraf, actor rus.
2022 - Încetează din viață SIDNEY POITIER (n. 1927), actor american cu origini în Bahamas.

S-a întâmplat pe 5 ianuarie

Scris de

1828 - Se deschid cursurile Şcolii de "româneşte şi latineşte" de la Mănăstirea "Trei Ierarhi" din Iaşi.
1859 - Adunarea electivă a Moldovei îl alege, în unanimitate, ca domn, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza. [La 24 ianuarie, acelaşi an, şi Adunarea electivă a Ţării Româneşti s-a pronunţat pentru alegerea ca domnitor a lui Cuza].
1878 - Se naşte EMIL GÂRLEANU (m. 1914), prozator, traducător, publicist, editor.
1896 - Se naşte GEORGE CALBOREANU (m. 1986), actor de teatru şi de film.
1915 - Se naşte VASILE VEDEŞ (m. 1998, la Galaţi), sculptor, membru al Filialei Galaţi a UAP.
1921 - Se naşte FRIEDRICH DURRENMATT (m. 1990), scriitor elveţian.
1931 - Se naşte ROBERT DUVALL, actor, regizor, scenarist, american producător de  film.
1932 - Se naşte UMBERTO ECO (m. 2016), filosof, scriitor italian.
1943 - Se naşte FLORIAN LUNGU, critic muzical de jazz, pedagog.
1946 - Se naşte DIANE KEATON, actriţă americană, laureată cu Premiul Oscar.
1950 - Se naşte IOAN PETRU CULIANU (m. 1991), istoric al religiilor, scriitor.
1961 - Inaugurarea Teatrului de Comedie din Bucureşti.
1969 - Se naşte MARILYN MANSON, cântăreţ, compozitor, actor, regizor american.
1981 - Încetează din viaţă LAURA DRAGOMIRESCU (n. 1893), traducătoare, laureată cu Premiul Academiei Române.
2012 - Încetează din viaţă BIŢU FĂLTICINEANU (n. 1905), regizor, al cărui nume este legat de spectacolele revistei româneşti.
2019 - Încetează din viaţă EMIL BRUMARU (n. 1938), poet, laureat cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

S-a întâmplat pe 4 ianuarie

Scris de

1813 - Se naşte ISAAC PITMAN (m. 1897), fonetician britanic. A inventat primul sistem de stenografiere din lume.
1877 - Se naşte SEXTIL PUŞCARIU  (m. 1948), filolog de prestigiu, istoric literar, memorialist, membru al Academiei Române.
1894 - Se naşte, la Tecuci, ION DONGOROZI (m. 1975), prozator, autor de manuale şcolare, traducător. A fost director al Teatrului Naţional din Craiova (1926-1927), prefect al judeţului Caraş (1931).
1926 - "Actul de la 4 ianuarie", prin care Parlamentul României a votat îndepărtarea prinţului Carol de la succesiunea tronului şi i-a recunoscut prinţului Mihai calitatea de moştenitor al tronului.
1931 - Se naşte NORA IUGA, poetă, prozatoare, traducătoare, laureată cu premii ale Uniunii Scriitorilor.
1941 - Încetează din viaţă HENRI BERGSON (n. 1859), filosof francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1927).
1946 - Se naşte MIHAI CONSTANTINESCU (m. 2019), solist vocal, compozitor.
1954 - Încetează din viaţă ELENA FARAGO (n. 1878), poetă, prozatoare, autoare de literatură pentru copii, traducătoare.
1960 - Încetează din viaţă ALBERT CAMUS (n. 1913), scriitor francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1957).
1969 - Se naște LIA BUGNAR, dramaturg, scenaristă, regizoare, actriță și scriitoare română.
1973 - Încetează din viaţă GHERASE DENDRINO (n. 1901), compozitor, dirijor.
2004 - Încetează din viaţă JOHN TOLAND (n. 1912), istoric, scriitor american, laureat cu Premiul Pulitzer.
2021 - Încetează din viață MARTINUS J.G. VELTMAN (n. 1931), fizician olandez, laureat al Premiului Nobel. 

S-a întâmplat pe 3 ianuarie

Scris de

106 î.Hr. - Se naşte CICERO (m. 43 î.Hr.), politician și filosof roman.
1875 - Încetează din viaţă PIERRE LAROUSSE (n. 1817), pedagog, lexicograf francez.
1886 - Se naşte ION GRĂMADĂ (m. 1917, pe câmpul de luptă), prozator.
1896 - Se naşte GOERGE CALBOREANU (m. 1986), actor român.
1911 - Încetează din viaţă ALEXANDROS PAPADIAMANTIS (n. 1851), scriitor grec, considerat creatorul nuvelei greceşti.
1912 - Se naşte EMIL CONDURACHI (m. 1987), istoric, arheolog, membru al Academiei Române.
1923 - Încetează din viaţă JAROSLAV HASEK (n. 1883), scriitor ceh.
1929 - Se naşte SERGIO LEONE (m. 1989), regizor italian.
1941 - Se naşte EMILIAN CORNIŢESCU, preot, profesor, unul dintre marii specialişti români în studiul Vechiului Testament.
1950 - Se naşte VICTORIA PRINCIPAL, actriţă americană.
1953 - Se naşte GABRIEL DOROBANŢU, solist de muzică uşoară.
1956 - Se naşte MEL GIBSON, actor, regizor american, laureat cu Premiul Oscar pentru Regie, cu alte premii.
1961 - Încetează din viaţă NICOLAE HORTOLOMEI (n. 1885), chirurg, membru al Academiei Române.
1968 - Se naşte la Galaţi, LIVIU ADRIAN SANDU, sculptor, pedagog.
1981 - S-a creat, la Paris, Academia Europeană a Cineaştilor, Artelor şi Literelor.
2002 - Încetează din viaţă IOAN CONSTANTINESCU (n. 1938, la Rogojeni, jud. Galaţi), istoric literar, comparatist, dramaturg.
2013 - Încetează din viaţă SERGIU NICOLAESCU (n. 1930), regizor, actor, scenarist, producător de filme. După 1989, şi om politic.

S-a întâmplat pe 29 decembrie

Scris de

1825 - Încetează din viaţă JACQUES-LOUIS DAVID (n. 1748), pictor francez, figură importantă a neoclasicismului.
1839 - Se naşte, la Tecuci, THEODOR ŞERBĂNESCU (m. 1901), poet, publicist, traducător, membru corespondent al Academiei Române.
1843 - Se naște regina Elisabeta a României (m. 1916), soția regelui Carol I.
 1873 - Se naşte OVID DENSUŞIANU (m. 1938), poet, critic literar, filolog, folclorist, membru al Academiei Române.
1903 - Se naşte SERGIU DAN (m. 1976), prozator, traducător, laureat cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români.
1919 - Parlamentul României întregite votează legile de ratificare a Unirii Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei cu România.
1926 - Încetează din viaţă RAINER MARIA RILKE (n. 1875), scriitor austriac.
1935 - Încetează din viaţă ŞTEFAN MINOVICI (n. 1867), chimist, membru corespondent al Academiei Române.
1938 - Se naşte JON VOIGHT, actor american, laureat cu Premiul Oscar, cu alte premii.
1949 - Se naşte CARMEN MARIA STRUJAC, actriţă de teatru şi film. A activat la Teatrul Dramatic din Galaţi între 1982 şi 1991.
1968 - Se naşte, la Galaţi, ADRIAN VĂDEANU, sculptor, pedagog.
1986 - Încetează din viaţă ANDREI TARKOVSKI (n. 1932), regizor rus, laureat cu mai multe premii.
2000 - Încetează din viață JACQUES LAURENT (n. 1919), scriitor francez, câștigător al Premiului Goncourt în 1971.
2004 - Încetează din viață JULIUS AXELROD (n. 1912), biochimist și neurochimist american, laureat Nobel.
2020 - Încetează din viață PIERRE CARDIN (n. 1922), designer francez de modă.

S-a întâmplat pe 28 decembrie

Scris de

1065 - A fost inaugurată Catedrala Westminster din Londra, construită de Eduard Confesorul.
1805 - Se naşte EFTIMIE MURGU (m. 1870), lingvist, filolog, conducătorul Revoluţiei de la 1848 din Banat.
1840 - Se naște IOAN KALINDERU (m. 1913), jurist, silvicultor și publicist roman.
1872 - Intră în exploatare, la Bucureşti, prima linie de tramvai tras de cai, pe traseul: Calea Târgoviştei - Podul Mogoşoaia - Teatrul Naţional - strada Biserica Enei - Colţea - Piaţa Sf. Gheorghe - Moşi.
1937 - Încetează din viaţă MAURICE RAVEL (n. 1875), compozitor francez, unul dintre vârfurile muzicii impresioniste franceze.
1953 - Se naşte RICHARD CLAYDERMANN, pianist francez.
1971 - Încetează din viaţă MAX STEINER (n. 1888), compozitor austriac, laureat cu Premiul Oscar.
1981 - A fost dat în exploatare cel de-al doilea tronson al primei magistrale a metroului bucureştean, cu staţiile: Mihai Bravu, Dristor, Leontin Sălăjan, Titan, Muncii, Republica.
1989 - Încetează din viaţă HERMANN OBERTH (n. 1894, la Sibiu), inginer, fizician german de origine română, cercetător în domeniul spaţial, supranumit "părintele călătoriei spaţiale", membru post-mortem al Academiei Române.
1997 - Încetează din viaţă CORNELIU BABA (n. 1906), pictor, membru corespondent al Academiei Române, membru al Academiei de Artă din Berlin, al Academiei Campanella din Roma.
2015 - Încetează din viaţă GHEORGHE ENACHE (n. 1956, la Independenţa, jud.Galaţi), pictor, membru al UAPR - Filiala Tulcea.
2018 - Încetează din viață AMOS OZ (n. 1939), scriitor israelian.

S-a întâmplat pe 27 decembrie

Scris de

1571 - Se naşte JOHANNES KEPLER (m. 1630), astronom german. A descoperit legile mişcării planetelor.
1585 - Încetează din viaţă PIERRE de RONSARD (n. 1524), scriitor francez.
1822 - Se naşte LOUIS PASTEUR (m. 1895), chimist, bacteriolog francez, fondatorul microbiologiei.
1832 - Se naşte PAVEL MIHAILOVICI TRETIAKOV (m. 1898), critic şi umanist rus, fondatorul galeriei de artă care-i poartă numele.
1870 - Intră în funcţiune, în mod provizoriu, segmentul de cale ferată Roman - Tecuci - Galaţi - Brăila - Bucureşti.
1901 - Se naşte MARLENE DIETRICH (m. 1992), actriţă, cântăreaţă germană. Din anul 1930, stabilită în SUA.
1923 - Încetează din viaţă ALEXANDRE-GUSTAVE EIFFEL (n. 1832), inginer francez. A construit turnul (înalt de 300 de metri) din Paris care-i poartă numele.
1934 - Se naște LARISA LATÎNINA, gimnastă sovietică, inclusă în International Gymnastics Hall of Fame în 1998.
1948 - Se naşte GERARD DEPARDIEU, actor francez, laureat cu Premiul Cesar pentru cel mai bun actor, cu alte premii.
1956 - Se naşte DOINA MELINTE, multiplă campioană mondială la atletism.
1961 - Încetează din viaţă, la New York, KONRAD BERCOVICI (n. 1882, la Galaţi), prozator, dramaturg.
2006 - Încetează din viață PETER HAMMER (n. 1936), matematician american născut în România.
2007 - Încetează din viaţă NICOLAE OANCEA (n. 1936, la Galaţi), poet, publicist, eseist, editor.
2016 - Încetează din viață CARRIE FISHER (n. 1956), actriță americană.
2021 - Încetează din viață VICTOR SOCACIU (n. 1953), solist vocal folk-pop, instrumentist român.

S-a întâmplat pe 22 decembrie

Scris de

1639 - Se naşte JEAN RACINE (m. 1699), scriitor francez.
1646 - Încetează din viaţă PETRU MOVILĂ (n. 1596), teolog, cărturar umanist, mitropolit al Kievului.
1858 - Se naşte GIACOMO PUCCINI (m. 1924), compozitor italian.
1867 - Încetează din viaţă JEAN-VICTOR PONCELET (n. 1788), matematician francez, fondatorul geometriei proiective.
1880 - Încetează din viaţă GEORGE ELIOT (n. 1819), scriitoare britanică.
1889 - Se naşte NICHIFOR CRAINIC  (m. 1972), poet, eseist, publicist, traducător, membru al Academiei Române.
1907 - Se naşte PEGGY ASHCROFT (m. 1991), actriţă americană, laureată cu Premiul Oscar.
1927 - Ia fiinţă Societatea de Difuziune Radiofonică din România, astăzi Societatea Română de Radiodifuziune.
1930 - Încetează din viaţă VINTILĂ I. C. BRĂTIANU (n. 1867), economist, om politic.
1953 - Se naşte, la Tecuci, AURELIA TUDORACHE, pictoriţă.
1956 - Încetează din viaţă [într-un accident] NICOLAE LABIŞ (n. 1935), poet, publicist.
1970 - Se inaugurează oficial noul pod peste Dunăre de la Giurgeni - Vadu Oii. Are o lungime de 1.456 de metri.
1989 * Se declanşează, la Bucureşti, Revoluţia Română.
* Încetează din viaţă SAMUEL BECKETT (n. 1906), scriitor irlandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1969).
* Poarta Brandenburg din Berlin se redeschide după aproape 30 de ani, punând capăt diviziunii Germaniei de Est și de Vest.
2014 - Încetează din viaţă JOE COCKER (n. 1944), cântăreț și muzician britanic.
2020 - Încetează din viață EDMUND CLARKE (n. 1945), informatician american.

S-a întâmplat pe 21 decembrie

Scris de

1118 - Se naşte THOMAS BECKET (m. 1170), arhiepiscop de Canterbury.
1375 - Încetează din viaţă GIOVANNI BOCCACCIO, scriitor italian (n. 1313)
1883 - A apărut volumul "Poesii", de Mihai Eminescu, singurul tipărit în timpul vieții poetului.
1890 - S-a aşezat piatra fundamentală la podul "Anghel Saligny" peste Dunăre, de la Cernavodă.
1917 - Se naşte HEINRICH BOLL (m. 1985), romancier german, laureat al Premiului Nobel.
1933 - Încetează din viaţă KNUD RASMUSSEN (n. 1879), explorator polar danez.
1935 * Se naşte STELA POPESCU (m. 2017), actriţă de teatru şi film, vedetă a spectacolului de revistă.
* A avut loc premiera primului lungmetraj animat, color şi cu sunet, "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici", produs de Walt Disney.
1937 - Se naşte JANE FONDA, actriță americană.
1938 - Se naşte ADELA MĂRCULESCU, actriţă de teatru şi film.
1940 - Încetează din viaţă FRANCISC SCOTT FITZGERALD (n. 1896), scriitor american.
1958 - Încetează din viaţă LION FEUCHTWANGER (n. 1884), scriitor german.
1971 - A fost creată organizația umanitară "Medici fără frontiere" ("Medicines sans frontieres").
1977 - Se naște EMMANUEL MACRON, politician francez, președintele în exercițiu al Franței.
1982 - Se naşte, la Galaţi, GABRIELA CRISTINA HÂRŢESCU, artist decorator, designer, pedagog.
1987 - Încetează din viaţă MARCEL GAFTON (n. 1925, la Pechea, jud. Galaţi), poet, traducător.
2008 - Încetează din viață RALUCA ZAMFIRESCU (n. 1924), actriță română de teatru și film.

S-a întâmplat pe 20 decembrie

Scris de

1768 - Se naşte VENIAMIN COSTACHI (m. 1846), cărturar, traducător, poet, mitropolit al Moldovei.
1808 - Se naşte ANDREI ȘAGUNA  (m. 1873), mitropolit ortodox al românilor din Ardeal.
1823 - Se naşte JEAN-HENRI FABRE (m. 1915), entomolog francez.
1852 - Se naşte ION MINCU (m. 1912), arhitect, întemeietorul Școlii Româneşti de Arhitectură. După planurile sale au fost construite la Galaţi Palatul Administrativ (Prefectura) şi Casa Robescu (azi, Palatul Copiilor).
1879 - Se naşte I. G. DUCA (m. 1933 - asasinat de legionari), om politic liberal, fondator şi preşedinte al PNL, prim-ministru al României.
1934 - Se naşte GEORGE APOSTU (m. 1986), sculptor, laureat cu Premiul Academiei Române.
1938 - Se naşte, la Tg. Bujor, jud. Galaţi, MIRCEA IONESCU (m. 2013), prozator, publicist, ziarist, editor.
1957 - Se naşte MARIAN RÂLEA, actor, realizator de emisiuni TV, laureat cu premii naţionale şi internaţionale.
1967 - Se naşte, la Galaţi, MIHAELA BRUMAR, pictoriţă, graficiană, designer.
1968 - Încetează din viaţă JOHN STEINBECK  (n. 1902), scriitor american, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1962).
1971 - A fost creată Organizaţia umanitară "Medici fără frontiere".
1973 - Se inaugurează noul edificiu al Teatrului Naţional "I. L.  Caragiale" din Bucureşti.
1996 - Încetează din viaţă CARL SAGAN (n. 1934), astronom, astrobiolog, scriitor american, laureat cu numeroase premii.
2015 - Încetează din viaţă SORIN MEDELENI (n. 1952), actor.
2016 - Încetează din viaţă MICHELE MORGAN (n. 1920), actriță franceză.

S-a întâmplat pe 19 decembrie

Scris de

1711 - Încetează din viaţă GHEORGHE BRANCOVICI (n. 1645), cronicar, autorul unei cronici în limba română şi al alteia în limba sârbă care cuprinde şi date despre români.
1741 - Exploratorul danez Vitus Bering, aflat în serviciul Rusiei, a descoperit peninsula Alaska şi strâmtoarea ce-i poartă numele.
1848 - Încetează din viață EMILY JANE BRONTE (n. 1818), scriitoare engleză.
1851 - Încetează din viață JOSEPH MALLORD WILLIAM TURNER (n. 1775), pictor englez, precursor al impresionismului.
1863 - Britanicul Frederick Walton a patentat linoleumul.
1885 - Se naşte, la Jorăşti, jud. Galaţi, IOAN GH. SAVIN (m. 1973), teolog de mare erudiţie, pedagog. A desfăşurat o susţinută activitate didactică [la Facultatea de  Teologie din Chişinău şi la cea din Bucureşti] şi publicistică, autor de lucrări în domeniu.
1901 - Se naşte RUDOLF HELL (m. 2002), inventator german. A inventat teleimprimata "Hellschreiber".
1915 * Se naşte EDITH PIAF (m. 1963), celebră cântăreaţă franceză.
* Încetează din viaţă ALOIS ALZHEIMER (n. 1864), medic german. A definit boala care-i poartă numele.
1979 - Se inaugurează primul tronson, în lungime de 9,4 kilometri, al metroului din Bucureşti.
1996 - Încetează din viaţă MARCELLO MASTROIANNI (n.1924), unul dintre marii actori italieni, laureat cu Premiul "Palme  d'Or" la Festivalul de la Cannes.
2011 - Încetează din viaţă MARIANA ŞORA (n. 1917), eseistă, memorialistă, critic literar, prozatoare, traducătoare. Din anul 1977, stabilită în Germania.

S-a întâmplat pe 18 decembrie

Scris de

1737 -  Încetează din viaţă ANTONIO STRADIVARI (n. 1644), constructor italian de viori, celebru prin instrumentele lui, socotite cele mai bune din lume.
1803 - Încetează din viaţă JOHANN GOTTFRIED von HERDER (n. 1744), scriitor şi filosof german.
1915 - Se naşte HORIA VINTILĂ (m. 1992), poet, prozator, eseist, critic literar, traducător. Din 1945, a trăit în Italia, SUA şi Spania. În anul 1960, a primit Premiul "Goncourt".
1937 - Încetează din viaţă NICOLAE BOTEA (n. 1908, la Galaţi), matematician.
1947 - Se naşte STEVEN SPIELBERG, regizor şi producător american de film, laureat cu premii Oscar. În 1998, i-a fost acordat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic.
1953 - Se naşte EUGEN DRĂGOI, preot, scriitor, publicist, editor.
1959 - Se naşte, la Tecuci, LILIANA GRECU, graficiană.
1963 - Se naşte BRAD PITT, actor american, laureat cu Premiul Globul de Aur, cu alte premii.
1997 - Încetează din viaţă ION VLASIU (n. 1908), artist plastic, prozator, eseist, autor de literatură pentru copii.
2006 - Încetează din viaţă JOSEPH BARBERA (n. 1911), regizor, producător de filme de animaţie, laureat cu premii Oscar.
2008 - Încetează din viaţă LICĂ RUGINĂ (n. 1934 la Bursucani, jud. Galaţi), prozator, ziarist.
2011 - Încetează din viaţă VACLAV HAVEL (n. 1936), eseist, dramaturg, preşedinte al Cehoslovaciei (1990-1992), primul preşedinte al Republicii Cehe (1992-2003).
2013 - Încetează din viaţă TITUS MUNTEANU (n. 1941), realizator de emisiuni tv.
2016 - Încetează din viață FLAVIA BUREF (n. 1934), actriță română.

S-a întâmplat pe 17 decembrie

Scris de

497 î.Hr. - Primul festival Saturnalia sărbătorit în Roma antică.
1749 - Se naşte DOMENICO CIMAROSA (m. 1801), compozitor italian, unul dintre marii maeştri ai şcolii napoletane şi reformator al operei bufe.
1830 - Încetează din viaţă SIMON BOLIVAR (n. 1783), conducător al luptei de eliberare a popoarelor din America Latină de sub dominația spaniolă.
1851 - Din iniţiativa lui Ion Andrei Wachmann şi a lui Ludovic Wiest, ia fiinţă Conservatorul de Muzică din Bucureşti.
1863 - Al. I. Cuza promulgă Legea secularizării averilor mănăstireşti.
1890 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Liga pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor.
1907 - Încetează din viaţă WILLIAM THOMSON, lord Kelvin (n. 1824), inventator irlandez. A inventat scala Kelvin.
1912 - Încetează din viaţă SPIRU C. HARET (n. 1851), matematician, astronom, pedagog, om politic liberal, vicepreşedinte (1905-1907) al Academiei Române.
1925 - Se naşte HOREA POPESCU (m. 2010), regizor.
1936 - Se naşte PAPA FRANCISC (n. Jorge Mario Bergoglio), al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice.
1957 - Statele Unite ale Americii au testat [la Cape Canaveral] prima rachetă balistică intercontinentală.
1987 - Încetează din viaţă MARGUERITE YOURCENAR (n. 1903), scriitoare franceză, prima femeie membră a Academiei Franceze.
1999 - Se dezveleşte, la Timişoara, monumentul "Pieta", în memoria eroilor Revoluţiei din decembrie 1989.
2011 - Încetează din viaţă CESARIA ÉVORA (n. 1941), cântăreață din Republica Capului Verde.

CALENDAR - Viaţa Liberă Galaţi

S-a întâmplat pe 16 decembrie

Scris de

1770 - Se naşte LUDWIG van BEETHOVEN (m. 1827), compozitor german.
1775 - Se naşte JANE AUSTEN (m. 1817), scriitoare britanică.
1859 - Încetează din viaţă WILHELM GRIMM (n. 1786), scriitor, filolog german.
1891 - Încetează din viaţă ION IONESCU de la BRAD (n. 1818), revoluționar pașoptist, întemeietorul științei agricole românești.
1897 - Încetează din viaţă ALPHONSE DAUDET (n. 1840), scriitor francez.
1898 - Încetează din viaţă PAVEL MIHAILOVICI TRETIAKOV (n. 1832), critic şi umanist rus, fondatorul galeriei de artă plastică care îi poartă numele.
1910 - Are loc la Issy-les-Moulineaux, lângă Paris, primul zbor din lume al unui avion cu reacţie, inventat şi pilotat de românul Henri Coandă.
1921 - Încetează din viaţă CAMILLE SAINT-SAENS (n. 1835), compozitor, pianist, organist şi critic muzical francez.
1945 - Încetează din viaţă GIOVANNI AGNELLI (n. 1866), om de afaceri italian, fondatorul firmei Fiat.
1948 - Încetează din viaţă COZMA PETROVICI (n. 1873), episcop al Dunării de Jos (1924-1947).
1965 - Încetează din viaţă WILLIAM SOMERSET MAUGHAM (n. 1874), scriitor britanic.
1975 - Încetează din viaţă EUGEN ABUREL (n. 1899, la Galaţi), medic, renumit obstetrician și chirurg.
1979 - Se naşte MIHAI TRĂISTARIU, cântăreţ de muzică pop-dance.
1989 * Declanşarea Revoluţiei Române, în oraşul Timişoara.
* Încetează din viaţă SILVANA MANGANO (n. 1930), actriţă italiană.
2016 - Încetează din viaţă ION TOBOŞARU (n. 1930), teatrolog, estetician, laureat cu Premiul Academiei Române.

CALENDAR - Viaţa Liberă Galaţi

S-a întâmplat pe 15 decembrie

Scris de

37 - Se naşte NERO (m. 68), împărat al Imperiului Roman.
1832 - Se naşte ALEXANDRE GUSTAVE EIFFEL (m. 1923), inginer francez. A construit, printre altele, turnul (înalt de 300 de metri) din Paris care-i poartă numele.
1887 - Se naşte CELLA DELAVRANCEA (m. 1991), prozatoare, pianistă, pedagog.
1926 - Se naşte, la Galaţi, MIRCEA OLTEANU (m. 2011), medic, unul dintre primii chirurgi oftalmologi din lume care a operat, sub anestezie generală, nou-născuţi sub două săptămâni, membru de onoare al Academiei Române.
1939 - Premiera filmului "Pe aripile vântului", cu Vivien Leigh și Clark Gable în rolurile principale.
1947 - Încetează din viaţă DUMITRU BRĂESCU (n. 1886, la Nicoreşti, jud. Galaţi), pictor.
1951 - Se naşte IOAN LUCHIAN MIHALEA (m. 1993, asasinat), fondatorul şi conducătorul grupului vocal "Song".
1957 - Se naşte, la Galaţi, LILIANA JORICĂ NEGOESCU, pictoriţă, pedagog, membră a UAPR - Filiala Galaţi.
1958 - Încetează din viaţă WOLFGANG PAULI (n. 1900), fizician austriac, laureat cu Premiul Nobel.
1966 - Încetează din viaţă WALTER ELIAS (WALT) DISNEY (n. 1901), producător american de desene animate, creator al parcurilor de distracţie "Disneyland".
1970 - Naveta spaţială rusească "Venera 7" efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus.
2008 - Încetează din viaţă ANGHEL RUGINĂ (n. 1913, la Vizureşti, com. Buciumeni, jud. Galaţi), doctor în ştiinţe economice, pedagog, membru de onoare al Academiei Române.
2013 - Încetează din viață JOAN FONTAINE (n. 1917), actriță britanică.

S-a întâmplat pe 14 decembrie

Scris de

1458 - Atestarea documentară a localității Oneşti, printr-un act de danie emis de cancelaria lui Ştefan cel Mare.
1503 - Se naşte MICHEL NOSTRADAMUS (m. 1566), astrolog şi medic francez, autorul cărţii "Secolele", care conţine 966 de predicţii.
1869 - Se inaugurează oficial clădirea Universității din Bucureşti.
1887 - Se naşte, la Galaţi, VIRGIL MADGEARU (m. 1940, 27 noiembrie - asasinat de legionari), economist, sociolog, om politic, membru, post-mortem, al Academiei Române.
1898 - Se naşte, la Vârlezi, jud. Galaţi, PETRU CARAMAN (m. 1980), folclorist, etnograf, membru, post-mortem, al Academiei Române.
1918 - Se naşte RADU BELIGAN (m. 2016), actor, regizor, pedagog, scriitor, membru de onoare al Academiei Române.
1924 - Se naşte RAJ KAPOOR (m. 1988), actor şi regizor indian, numit şi "Charlie Chaplin" al Indiei.
1932 - Se naşte, la Galaţi, DUMITRU SOLOMON (m. 2003), dramaturg, prozator, eseist, publicist.
1946 - Se naşte AURA URZICEANU, solistă de muzică uşoară şi de jazz.
1955 - România a devenit membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite.
1964 - Se naşte la Galaţi, ELENA SCUTARU, artist plastic, pedagog.
1997 - Încetează din viaţă, la Galaţi, EUGEN POPESCU COSMIN (n. 1933), actor de teatru [din 1965, la Teatrul Dramatic Galaţi] şi film, regizor, pedagog.
2012 - Încetează din viaţă GRIGORE PATRICHI - SMULŢI (n. 1937, la Galaţi), sculptor.
2013 - Încetează din viaţă PETER O’TOOLE (n. 1932), actor irlandez, laureat cu premiile Globul de Aur şi Emmy, cu Premiul Oscar onorific.

S-a întâmplat pe 13 decembrie

Scris de

1466 - Încetează din viaţă DONATELLO (n. 1386), sculptor florentin din perioada Renaşterii timpurii.
1642 - Navigatorul olandez Abel Janczoon Tasman (1603-1659) a descoperit Noua Zeelandă.
1693 - Încetează din viaţă DOSOFTEI (n. 1624), mitropolit, primul mare poet cult român, traducător.
1797 - Se naşte HEINRICH HEINE (m. 1856), scriitor romantic german.
1816 - Se naşte WERNER von SIEMENS (n. 1892), inginer, inventator, industriaş german, considerat "părintele electricităţii".
1886 - Se naşte, la Galaţi, NAE LEONARD (m. 1928), tenor, unul dintre cei mai mari interpreţi români de operetă, supranumit "prinţul operetei româneşti".
1900 - Se naşte IONEL PERLEA (m. 1970), dirijor, compozitor, pedagog. După 1944, stabilit în SUA.
1929 - Se naşte CHRISTOPHER PLUMMER (m. 2021), actor canadian.
1948 - Încetează din viață ZAHARIA BÂRSAN (n. 1878), dramaturg român. 
1955 - Încetează din viaţă ALEXANDRU PROCA (n. 1897), fizician, pedagog, membru, post-mortem, al Academiei Române. Din 1939, stabilit în Franţa.
1983 - Încetează din viaţă NICHITA STĂNESCU (n. 1933), poet, membru, post-mortem, al Academiei Române, laureat cu Premiul Herder (1976), cu alte premii  naţionale şi internaţionale.
2005 - Se inaugurează, la Bucureşti, noul sediu al Bibliotecii Academiei Române de pe Calea Victoriei.
2015 - Încetează din viaţă VIOREL ŞTEFĂNESCU (n. 1954, la Galaţi), critic literar, eseist, traducător, publicist, editor.
2020 - Încetează din viață DUMITRU DOBRESCU (n. 1927), farmacolog român, membru corespondent al Academiei Române.

S-a întâmplat pe 12 decembrie

Scris de

1821 - Se naşte GUSTAVE FLAUBERT (m. 1880), scriitor francez.
1863 - Se naşte EDVARD MUNCH (m. 1944), pictor norvegian.
1893 - Se naşte EDWARD G. ROBINSON [EMMANUEL GOLDENBERG] (m. 1973), actor american de origine română.
1896 - Guglielmo Marconi a efectuat, la Londra, prima demonstraţie publică a radioului.
1889 - Încetează din viaţă ROBERT BROWNING (n. 1812), poet englez.
1915 - Se naşte FRANK SINATRA (m. 1998), cântăreţ, actor american.
1927 - Se naşte ROBERT NOYCE (m. 1990), inventator american. A realizat circuitul electronic integrat.
1936 - Se naşte IOLANDA BALAŞ SOTER (m. 2016), atletă, campioană mondială şi olimpică la săritura în înălţime.
1939 - Se naşte TUDOR OCTAVIAN, prozator, critic de artă, publicist.
1962 - Încetează din viaţă FELIX ADERCA (n. 1891), prozator, poet, estetician și eseist.
1965 - Încetează din viaţă GOGU [GEORGE] CONSTANTINESCU (n. 1880), inginer, membru al Academiei Române.
1983 - Încetează din viaţă AMZA PELLEA (n. 1931), actor, vedetă de prim-plan a teatrului şi filmului în anii 1960-1980, laureat cu premii ACIN.
1996 - Încetează din viaţă ILEANA PREDESCU (n. 1927), actriţă de teatru şi film.
2001 - Încetează din viaţă JEAN RICHARD (n. 1921), actor francez.
2007 - Încetează din viaţă IKE TURNER (n. 1931), cântăreţ american, laureat cu două premii Grammy.
2011 - Încetează din viaţă MĂLINA OLINESCU (n. 1974), cântăreață.
2021 - Încetează din viață LUCIAN AVRAMESCU (n. 1948), jurnalist român.

S-a întâmplat pe 11 decembrie

Scris de

1803 - Se naşte HECTOR BERLIOZ (m. 1869), compozitor, dirijor, critic muzical francez, considerat unul dintre autenticii reprezentanţi ai romantismului muzical francez.
1810 - Se naşte ALFRED de MUSSET (m. 1857), scriitor francez.
1835 - Se prezintă, pe scena Teatrului "Manolo" din Bucureşti, în limba română, primul vodevil românesc, "Triumful amorului", în adaptarea muzicală a lui Ion Andrei Wachmann.
1843 - Se naşte ROBERT KOCH (m. 1910), bacteriolog german, laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină (1905).
1901 - A fost transmis primul semnal radio transatlantic, de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu, Cornwall (Marea Britanie), fiind recepţionat de Persy Wright, la St. John, Newfoundland (Canada).
1913 - Se naşte JEAN MARAIS (m. 1998), actor francez.
1918 * Regele Ferdinand emite Decretul de Unire a Transilvaniei cu România.
* Se naşte ALEKSANDR SOLJENIŢÎN (m. 2008), scriitor rus, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1970).
1942 - Se naşte SOBI CSEH (m. 2014), cascador, actor, regizor, pedagog.
1946 - A fost creat Fondul ONU pentru copii - UNICEF (România a devenit membră a UNICEF la 8 septembrie 1971).
1955 - Se naşte CORNELIA BURLACU-NICOLAESCU, graficiană, pedagog.
1993 - Încetează din viaţă ELVIRA POPESCU (n. 1896), actriţă franceză de origine română, membră de onoare a Academiei Române.
2006 - Încetează din viaţă DUMITRU CHESA (n. 1932), actor de teatru şi film.
2011 - Încetează din viaţă MIHNEA GHEORGHIU (n. 1919), poet, prozator, scenarist, dramaturg, critic literar, laureat cu Premiul Academiei Române.

S-a întâmplat pe 10 decembrie

Scris de

1845 - A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.
1851 - Se naşte MELVIL DEWEY (m. 1931), bibliotecar american. A creat sistemul de clasificare zecimală pentru cărţile din bibliotecă, utilizat în prezent în întreaga lume.
1868 - Inaugurarea primului semafor, în Piaţa Parlamentului din Londra.
1872 - Inaugurarea Universităţii din Cluj, cu patru facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii, Drept, Medicină.
1896 - Încetează din viaţă ALFRED NOBEL (n. 1833), savant suedez, fondatorul premiilor ce-i poartă numele [primele premii Nobel au fost decernate, la Stockholm, pe 10 decembrie 1901].
1919 - Se naşte SILE [VASILE] DINICU (m. 1993), dirijor, pianist, compozitor de muzică de estradă şi uşoară.
1934 - Se naşte LEOPOLDINA BĂLĂNUŢĂ (m. 1998), actriţă de teatru şi film.
1936 - Încetează din viaţă LUIGI PIRANDELLO (n. 1867), scriitor italian, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1934).
1948 - Adunarea Generală a ONU adoptă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
1951 - Se naşte, la Cudalbi, jud. Galaţi, ION AVRAM, prozator, poet, publicist.
1981 - Este pus în funcţiune şi racordat la sistemul energetic naţional primul grup de 50 de megawaţi de la Centrala electrică de termoficare Midia - Năvodari.
1985 - Adunarea Generală a ONU a adoptat Convenţia Internaţională privind Eliminarea Apartheidului în Sport. [Intră în vigoare în luna aprilie 1988].
2019 - Încetează din viață MIA BARBU (n. 1925), solistă de muzică populară și romanțe.

Pagina 19 din 29