Chiar dacă vacanța de vară este în toi, mai marii Educației pun la punct schimbări privind modul de evaluare al elevilor în noul an școlar.
Elevii din ciclul primar, gimnazial și clasa a IX-a vor primi note pe baza unor standarde naționale unitare.
Noua reformă a evaluării școlare, care are la bază eliminarea subiectivismul notării din 2026, stârnește numeroase confuzii în rândul profesorilor din cauza lipsei unei echivalări clare între cele trei niveluri de performanță și scala de note de la 1 la 10.
Cadrul noi legi propune și o serie de sancțiuni pentru cadrele didactice care nu aplică noile grile de evaluare și notare. Conform documentului emis de Ministerul Educaţiei, noile standarde propun, pentru fiecare competență specifică din programa școlară, cunoștințele și abilitățile pe care un elev trebuie să le demonstreze, structurate pe trei niveluri de performanță: nivel de bază, nivel consolidat și nivel avansat.
Se pare că pentru elevi această nouă metodă de evaluare va fi mai clară și criteriile pentru obținerea unei note vor fi cunoscute de fiecare școlar.
Reforma își propune să reducă diferențele de exigență dintre profesori și să mute accentul pe competențe și pe progresul individual al fiecărui elev.

