Ianuarie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

 

 

Din colecţia "Cele mai rezistente poezii la căldură şi frig"

(parodie în stil ionic, după "Decembre", de George Bacovia)

te uită cum televizorul

anunţă alegeri totale…

dă, doamne, să fie mai bine

cu trei, patru, cinci…pijamale!

şi mână reşoul în priză

să nu ne ucidă geroaica…

hai, hai să-nvăţăm împreună

iubirea-mbrăcaţi cu pufoaica!

nu-mi cere cafea, nici fasole,

citeşte-mi "procesul", "infernul"…

demult a sleit aragazul…

ce tare gândeşte guvernul!

ce mult ianuarie, iubito,

în plapuma ta de mireasă…

te uită cum televizorul

ne manipulează prin casă!

copiii nu pot să adoarmă,

le-ngheaţă suflarea pe buze…

pune-ţi, te rog, ochelarii

să nu mă loveşti în ventuze!

eu nu mă mai duc la votare,

mă doare penultimul dinte…

ce tare gândeşte guvernul…

nu râde!…rezistă-nainte!…

Citit 10034 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.