Carnet cultural gălăţean. „Meridianul Brâncuşi”, vernisat la Muzeul de Artă Vizuală

Carnet cultural gălăţean. „Meridianul Brâncuşi”, vernisat la Muzeul de Artă Vizuală
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Expoziţia „Meridianul Brâncuși” va fi vernisată la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, miercuri, 19 august, de la ora 18,00.

Potrivit instituţiei de cultură, expoziţia propune o lectură a sculpturii moderne și contemporane din patrimoniul Muzeului de Artă Vizuală Galați, pornind de la rolul decisiv pe care creația lui Constantin Brâncuși l-a avut în evoluția artei secolului XX.

„În construcția conceptuală a expoziției, reperul brâncușian funcționează asemenea unui meridian, în raport cu care devin vizibile apropierile, distanțele și direcțiile personale ale artiștilor reuniți”, explică Eduard Costandache, muzeograf.

Dintre lucrările valoroase care vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei nominalizăm: „Lăptăreasa” de Ion Jalea, „Pe gânduri” de Oscar Han, „Fata cu struguri” de Ion Irimescu, „Cap de femeie” de Gheorghe Anghel, „Muzica” de Lelia Zuaf, „Tors” de Florica Ioan, „Portret” și „Tors” de Iulia Oniță, „Descătușare” de Peter Jecza, „Farul” de Ovidiu Maitec, „Doina” şi „Pasăre” de Victor Roman, „Cocori” de Ion Duman, „Fluturi” de George Apostu.

„Expoziția alcătuiește astfel o hartă a sculpturii românești moderne și contemporane, construită prin poziții, distanțe și intersectări. Meridianul Brâncuși traversează acest teritoriu asemenea unei coordonate de orientare. Unele lucrări se apropie de el prin esențializare, altele prin raportarea directă la materie, prin autonomia fragmentului sau prin transformarea unei forme recognoscibile într-un semn. Alte creații urmează direcții figurative și formule de modernizare proprii, iar în cazul unor artiști ambele posibilități sunt explorate în interiorul aceluiași parcurs”, explică realizatorii expoziţiei.

Citit 1033 ori Ultima modificare Miercuri, 19 August 2026 10:31

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro