Conform unui comunicat de presă emis de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în primele şapte luni ale acestui an şi-au găsit de muncă 220162 de persoane prin intermediul ANOFM. Dintre aceştia, 74.720 sunt tineri cu vârsta sub 25 de ani.  Preşedintele ANOFM, Cristiana Barbu, s-a declarat mulţumită de realizările de până acum şi este încrezătoare că, până la finalul anului, agenţia îşi va atinge obiectivele propuse. "Pentru anul acesta, am avut ca obiec ...
* Chiar dacă sunt 19.434 de şomeri în Galaţi, la bursele locurilor de muncă nu se prezintă mai mult de 3.000 persoane * Angajatorii gălăţeni nu manifestă interes pentru a participa la astfel de evenimente, nici pentru a ajuta tinerii să acumuleze experienţă * Chiar dacă participă sute sau chiar mii de şomeri la astfel de acţiuni, prea puţini reuşesc să fie şi încadraţi în muncă În ultimii doi ani, la Galaţi au fost organizate şase burse ale locurilor de muncă, din ...
* Mai bine de 80 la sută dintre şomerii gălăţeni sunt din mediul rural, majoritatea mulţumiţi doar cu venitul minim garantat oferit de stat Nivelul redus de pregătire profesională este principalul „motor” al creşterii şomajului, sistemul educaţional fiind încă mult în urma necesităţilor sociale, apreciază preşedintele Patronatului IMM-urilor Galaţi, Marian Filimon. "Educaţia a fost privită, din păcate, în ultimele decenii mai degrabă ca „o cheltuială” şi ma ...

ÎN ATENŢIA ŞOMERILOR! Locuri de muncă disponibile la Galaţi

Miercuri, 19 August 2015 06:00 | Publicat în CARIERE
Conform ultimelor date furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), pe 18 august, în judeţul Galaţi sunt disponibile puţin peste 200 de locuri de muncă pentru cei aproape 18.000 de şomeri. În continuare, cele mai multe posturi sunt în domeniul textilelor, dar se mai caută şi manipulanţi de mărfuri sau agenţi de securitate. Cei mai căutaţi sunt, aşadar, confecţionerii asamblori articole din textile, cărora li se oferă 66 de posturi, operatorii d ...

LOCURI DE MUNCĂ GALAŢI/ 211 posturi vacante la AJOFM

Duminică, 16 August 2015 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Conform ultimelor date furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la jumătatea lunii august sunt vacante puţin peste 200 de locuri de muncă în judeţul Galaţi. Majoritatea posturilor sunt în domeniul confecţiilor textile, dar se caută şi operatori calculator sau agenţi de securitate. Cei mai căutaţi sunt, aşadar, confecţionerii asamblori articole din textile, cărora li se oferă 66 de posturi, muncitorii necalificaţi în industria textilelor, c ...
Conform Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, şomerii care vor să plece să lucreze în străinătate au la dispoziţie 574 de locuri de muncă. Cele mai multe sunt oferite de angajatorii din Germania - 229 de posturi, printre care 15 posturi de operator stivuitor, 15 de ospătar, 10 de tâmplar, 10 de betonist, 10 de bucătar, 10 de agent de securitate, 15 de factor poştal şi comisionar. În Marea Britanie sunt aşteptaţi 163 de români. Pentru postul de îngr ...
Marţi, sediul AJOFM Galaţi, de pe strada Domnească numărul 191 va rămâne fără energie electrică pentru câteva ore bune. "Aducem la cunoştinţă faptul că marţi 11.08.2015, între orele 07.30-16.30, din cauza unor lucrări efectuate de Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord SA – Sucursala de Distribuţie Galaţi, furnizarea energiei electrice va fi întreruptă pentru locaţia în care îşi desfăşoară activitatea A.J.O.F.M. Galaţi, str. Domneasca nr. 191 ...

LOCURI DE MUNCĂ GALAŢI/ Puţine slujbe, mulţi şomeri

Luni, 10 August 2015 12:00 | Publicat în CARIERE
Conform informării primite din partea Agenţiei Judeţene şi Ocuparea Forţei de Muncă, în perioada 7-10 august sunt disponibile pentru cei circa 19.000 de şomeri pe care-i avem în judeţ doar 364 de locuri de muncă. Dintre acestea, cele mai multe, 66, sunt oferite în profesia de confecţioner-asamblor de articole din textile, alte 26 de posturi libere sunt pentru manipulanţi mărfuri, se caută 17 muncitori necalificaţi pentru ambalarea de produse solide şi semisolide, 15 agenţi de ...
Spre deosebire de luna aprilie, când în judeţul Galaţi erau 18.306 persoane înscrise în registrele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), începutul verii aduce o scădere a acestui număr. Astfel, conform statisticilor oferite de AJOFM, la Galaţi mai sunt doar 17.830 de şomeri înregistraţi. Dintre aceştia, aproape 16.000 nu primesc indemnizaţie de şomaj, numărul fiind în creştere faţă de sfârşitul lunii aprilie. Cele mai multe persoane fără un loc d ...
Conform AJOFM Galaţi, persoanele care sunt în căutarea unui loc de muncă au la dispoziţie 257 de posturi vacante. Mare parte dintre acestea sunt pentru industria textilă, un domeniu ocolit de şomeri: 69 pentru confecţioneri asamblori articole din textile, 11 pentru muncitori necalificaţi, nouă pentru ucenici şi unul pentru tăietor confecţii. Angajatorii mai caută 20 de operatori introducere validare şi prelucrare date, 18 muncitori necalificaţi la ambalarea produselor solide şi ...
Pagina 16 din 25