Ambiții de play-off la Oțelul, împotriva estimărilor făcute de bookmakeri

Ambiții de play-off la Oțelul, împotriva estimărilor făcute de bookmakeri
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Gruparea gălățeană se pregătește de noul sezon al Superligii, în care ambiția de a se lupta pentru un loc de play-off este mult mai îndreptățită față de ediția anterioară de campionat. 

După ce în ediția precedentă s-a luptat la play-off până spre finalul sezonului regulat, iar la un moment dat chiar părea favorită la clasarea între primele șase, Oțelul se gândește din nou la o abordare curajoasă. Față de vara trecută, când trecea printr-un proces complet de reorganizare după plecarea a mai mulți jucători titulari (precum Maciel, Teles, Cisse, Stevanovici, Bourard sau Miguel Silva), de această dată lotul este mult mai bine stabilizat în raport cu plecările. Dintre jucătorii importanți ai gălățenilor din sezonul trecut,  până acum au părăsit echipa doar Zivulici și Popescu. În plus, lotul pare să fi fost serios îmbunătățit mai din timp față de sezonul anterior, când jucătorii au venit chiar și după startul de campionat. Având în vedere aceste aspecte, Oțelul poate spera la o clasare superioară față de cea de pe locul 9 din ediția anterioară. 

Bookmakerii estimează locul 11

Înainte de startul unei competiții, ca nivel de “power ranking” un bun etalon este, în foarte multe cazuri, estimarea bookmakerilor. Astfel, după tragerea la sorți a țintarului Superligii, ediția 2026-2027, Oțelul este cotată cu o clasare pe locul 11. Se estimează că formația gălățeană va încheia sezonul peste nou-promovatele Sepsi, Corvinul și FC Voluntari, dar și peste Petrolul și FK Csikszereda. 

Principalele favorite la câștigarea campionatului sunt FCSB și CSU Craiova, ultimele două echipe ce s-au impus la nivelul Superligii. 

Pentru a câștiga campionatul, Oțelul are o cota de 100,00. De două ori mai mare față de 2011, când echipa gălățeană chiar a reușit să răstoarne toate probabilitățile și s-a impus la finalul competiției. 

Conrado se pregătește de plecare

În această perioadă de pregătire, în care echipa se antrenează la Galați, lipsește unul dintre jucătorii importanți ai sezonului trecut. Cu o situație incertă în privința viitorului său, Conrado se pare că își pregătește plecarea de la Oțelul. Cea mai probabilă destinație este campionatul Poloniei, unde fundașul stânga brazilian a mai evoluat în trecut. În vârstă de 29 ani, Conrado a devenit rapid un jucător de bază la Galați, chiar dacă a sosit la jumătatea turului din campionatul anterior, după accidentarea lui Kazu. Astfel, în pregătiri cu echipa, pentru a suplini absența lui Conrado, se află Robert Olteanu - fotbalist în vârstă de 20 ani, produs al academiei SC Oțelul. Acesta a evoluat în ultimul sezon pentru echipa-satelit a clubului, iar anterior a petrecut două sezoane tot la nivelul Ligii a III-a, la Unirea Braniștea, cu care a jucat de fiecare dată în play-off. Încă de când a venit la echipă, antrenorul Stjepan Tomas l-a remarcat pe Olteanu și sunt șanse mari ca acesta să se regăsească în lotul pentru sezonul următor. 

Robert Olteanu este fiul lui Iulian Olteanu, fostul antrenor de portari de la Oțelul, plecat în această vară la CSM Reșița.

Citit 2644 ori Ultima modificare Luni, 29 Iunie 2026 16:45

3 comentarii

  • postat de Dan
    Luni, 29 Iunie 2026 20:29
    89.137.30.***
    Singurii bani vor veni de la Joao Paulo
    cca 80 mii de dolari, de la Conrado, cca 250 mii euro
    drepturile TV 800 mii euro. Primaria nu are voie sa dea bani
    Vai mama noastra!
    0
    0
  • postat de Dan
    Luni, 29 Iunie 2026 17:33
    86.124.190.***
    Greu .nici campos nu mai e ?
    3
    1
  • postat de vali
    Luni, 29 Iunie 2026 17:06
    5.13.138.***
    pai dupa 30 nu trebuie sa mai vina 3 jucatori,care devin liberi?
    3
    3

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro