1524 - Se naşte PIERRE de RONSARD (m. 1585), scriitor francez.1798 - Se naşte FRANZ ERNST NEUMANN (m. 1895), fizician, matematician, mineralog german, fondatorul fizicii matematice.1851 - Emigraţia română aderă la Comitetul Central Democratic European de la Londra. Dumitru C. Brătianu semnează actul de adeziune.1878 - Agenţia diplomatică de la Viena este ridicată la rangul de legaţie, devenind prima legaţie română în străinătate.1893 - Se naște OSZKAR NAGY (m. 1965) pic ...
Seducția - de la artă, la cucerire vulgară. Care e limita?
Sâmbătă, 13 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în MAGAZIN
Seducția poate fi o artă care implică toate simțurile, care presupune cucerirea unei persoane prin crearea unei conexiuni autentice, prin farmecul personal, prin înțelegerea nevoilor și dorințelor celuilalt, prin plăcerea de a oferi. Mai poate fi însă văzută și ca acel proces de ispitire, de provocare în mod deliberat a unor emoții și trăiri, de manipulare pentru a obține anumite avantaje.
Unele persoane au ridicat tehnica de a cuceri la rang de artă. Sunt acei oameni care ...
Acolo... unde toate casele stau şi trăiesc şi mor la marginea satului, şi unde toţi oamenii sunt din ce în ce mai puţini şi mai rari, şi unde păsările îşi fac şi îşi cară cuiburile în spinare, şi unde încă mai pulsează istoria în câteva inimi de cai, şi unde numai Ileana şi Zmeul şi Făt-frumos mai merg la Bibliotecă, şi unde nici o lacrimă parcă nu mai cade-n amintirea celor care au sfinţit cele mai frumoase şi mai blânde coclauri din Lume, şi unde toată vale ...
Stop-cadru [pentru Iovu Poteră MANUELA - Respect!]
Miercuri, 10 Septembrie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Moto:„lumină lină lini lumini/ răsar din codrii mari de crini/ i-atâta noapte şi uitare/ şi lumile-au pierit din zare/ au mai rămas din veghea lor/ luminile luminilor” (Ioan Alexandru - „Lumină lină”)Tocmai din centrul nevăzut al lumiivin să-ţi aduc umilul meu cuvânt:sunt dependent de gândurile talenegre şi albe, care mi-au înfrântcărări şi visuri şi mirări spre tine,chiar şi ne/norocirea de-a mai fiun fluture de lampă, fără minte,gata de moarte-n fiecare zi...g ...
Șofer rănit grav după ce a intrat pe contrasens
Marți, 09 Septembrie 2025 16:30 | Publicat în Regional
Un gălățean în vârstă de 47 de ani a fost grav rănit după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat într-un șanț și a rupt gardul unei case și un stâlp de iluminat public. Accidentul s-a petrecut marți dimineață, la Slobozia Conachi.
Autoturismul condus de gălățean se deplasa către Cuza-Vodă, susțin polițiștii, care au reținut că la un moment dat, din cauze ce urmează să fie stabilite, șoferul ar fi pierdut controlul direcției și ar fi pătruns pe sensul opu ...
"Inghinale Carnavalului" - eternul program de guvernare
Miercuri, 10 Septembrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Fostul profet și ministru al finanțelor Marcel Boloș s-a lăudat că i-a spus de vreo șase ori premierului de atunci, Marcel Ciolacu, că deficitul se duce în cap. Cu mâna pe inimă, așa cum fac fotbaliștii la loviturile libere, Marcel Ciolacu i-a mărturisit de fiecare dată lui Boloș că suferă de o afecțiune pricinuită de buna guvernare, în general, dar mai ales de creșterea deficitului bugetar. Precum bănuiți, Ciolacu a spus că durerea lui are legătură cu zona inghinală ...
Ministerul Sănătăţii intenţionează să pedepsească medicii care, deşi lucrează în spitale, nu acordă şi consultaţii în ambulatoriu, mai pe înţelesul tuturor, în policlinici.
Ştim cu toţii cum funcţionează lucrurile: dacă ai o problemă de sănătate care nu suferă amânare şi nu îţi permiţi să plăteşte o consultaţie în sistem privat, care şi aceea trebuie făcută din timp, fiindcă la majoritatea specializărilor nu se pot face programări de pe o zi pe alta, t ...
Cancelarul Merz, poziție tranșantă la deschiderea Salonului Auto de la Munchen
Marți, 09 Septembrie 2025 17:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți, la deschiderea Show-ului Auto Internațional de la München, că Germania trebuie să fie lider în tranziția către electrificare a autovehiculelor, nu să piardă teren în fața rivalilor și a obstacolelor economice, notează Reuters, citat de Mediafax.
”Vrem să modelăm transformarea industriei auto și vrem să profităm de marile oportunități pe care le oferă această transformare pentru industria auto germană”, a declarat c ...
Trump cere 15 dolari pentru a ajunge în Rai
Marți, 09 Septembrie 2025 16:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele american Donald Trump a avut o solicitare cel puțin bizară în rândul susținătorilor săi, prin intermediul unor e-mailuri trimise.
El a lansat o strângere de fonduri pentru a-i permite să ajungă în Rai, printr-un e-mail cel puțin neobișnuit adresat susținătorilor săi, notează Mediafax. Campania, intitulată ”BLITZ DE STRÂNGERE DE FONDURI TRUMP DE 24 DE ORE”, a fost lansată la sfârșitul lunii august.
În acest sens, Trump cerea o contribuție de 15 dolar ...
Una dintre cele mai sărace țări are cel mai mare baraj hidroelectric din Africa
Marți, 09 Septembrie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Etiopia a inaugurat marţi Marele Baraj al Renaşterii Etiopiene (GERD), un proiect hidroelectric de cinci miliarde de dolari care a amplificat tensiunile cu Egiptul, stat dependent de apa Nilului, notează Reuters.
Construcţia barajului GERD, începută în 2011, pe un afluent al Nilului Albastru, reprezintă un pilon central al planurilor de dezvoltare economică ale Etiopiei. Barajul va produce până la 5.150 MW de energie electrică, faţă de cei 750 MW generaţi în prezent și va cre ...