Mama (despre Mama)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

(!) a strâns - toată viaţa, în suflet şi-n trup - / atâta durere,
cât nici nu încape-ntr-un om - parc-o văd/ ş-acuma cum cere:
dă-mi, doamne, oleacă de moarte, că ai/ şi rece şi caldă,
să-mi fie de leac şi hodină pe veci,/ în lumea cealaltă...
că-n asta mi-ai dat chin cu carul, mi-ai dat/ cât nu poate duce
un om cu o singură viaţă, un om/ c-o singură cruce (!)

(!) mi-ai dat... şi n-am zis că nu iau, n-am călcat/ poruncile tale,
mereu te-am urmat pe rotundul de lut,/ la deal şi la vale (!)
(!) îţi dau rugăciune-n genunchi şi respect,/ c-aşa se cuvine:
fii bun până-n capăt... hai... fii milostiv.../ şi ia-mă la tine (!)

(!) a strâns - toată viaţa, în suflet şi-n trup - / atâta răbdare...
mai are şi-acum şi aşteaptă să-i scriu.../ fiindcă (mă) doare (!)

Citit 10453 ori Ultima modificare Marți, 19 Mai 2020 19:59

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.