UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Mașină furată din Franța, găsită la Oancea

Scris de Luni, 31 Ianuarie 2022
Un autoturism în valoare de peste 12.000 de euro a fost reținut la frontiera cu Republica Moldova, după ce autoritățile române au stabilit că fusese dat în urmărire de autoritățile statului francez. Mașina, condusă de un basarabean de 67 de ani, a apărut pe sensul de ieșire din țară de…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Luni, 31 Ianuarie 2022
Astăzi, 31 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Domnească, Prelungirea Brăilei și Stadionului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Tudor Vladimirescu, iar pe DN 26, în localităţile Ijdileni și Oancea. Pe DE 581,…

Au parcat pe locuri rezervate

Scris de Sâmbătă, 29 Ianuarie 2022
Două persoane, o femeie în vârstă de 47 de ani, şi un bărbat, în vârstă de 52 de ani, au fost sancţionate din cauza parcărilor pe locuri care nu le aparţineau. În cazul şoferiţei, poliţiştii au depistat-o în timp ce staţiona voluntar pe un loc de parcare rezervat persoanelor cu…

Mort de beat, a uitat că nu are carnet

Scris de Sâmbătă, 29 Ianuarie 2022
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Liești, s-a ales cu dosar penal după ce și-a făcut curaj cu câteva pahare de băutură şi s-a urcat la volan. Autoturismul condus de acesta a fost tras pe dreapta pe DN 25, la Șendreni, în miez de noapte, echipajul de…

Unde sunt radarele în weekend

Scris de Sâmbătă, 29 Ianuarie 2022
Astăzi, 29 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Drumul de Centură, Siderurgiștilor și Prelungirea Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniștea și Ivești, pe DN 24D la Cuca, iar pe DN 26, în localităţile…

Depistat cu o remorcă neînmatriculată

Scris de Vineri, 28 Ianuarie 2022
Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, a fost depistat la volanul unui ansamblu rutier ce tracta o remorcă neînmatriculată. Șoferul a fost oprit, miercuri, 26 ianuarie, de oamenii legii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea, pentru control, în localitatea Rogojeni. Acesta conducea un ansamblu rutier format dintr-un…

Drogat și fără permis, la volan pe „Drumul Morții”

Scris de Vineri, 28 Ianuarie 2022
Un tânăr de 28 de ani, din comuna gălăţeană Independența, a pus în pericol grav traficul pe cea mai circulată și periculoasă șosea din județ, după ce s-a urcat la volan sub influența drogurilor. Deși nu avea nici permis valabil, carnetul fiindu-i ridicat ca efect al unei abateri anterioare, individul…

Minoră lovită pe trecerea de pietoni

Scris de Vineri, 28 Ianuarie 2022
O fată în vârstă de 12 ani, din comuna Matca, a ajuns în spital, cu răni grave, după ce a fost lovită în plin de o mașină, pe o stradă din localitate. Copila ar fi vrut să traverseze pe un marcaj pietonal, dar asta nu a pus-o la adăpost în…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Vineri, 28 Ianuarie 2022
Astăzi, 28 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Marea Unire, Brăilei și Domnească. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independența și Barcea, pe DN 24D la Bălăbănești, iar pe DN 26, în localităţile Tătarca și…

O mașină zburătoare a primit acordul de a decola

Scris de Vineri, 28 Ianuarie 2022
Maşina zburătoare slovacă AirCar a obținut prima undă verde pentru a zbura, odată cu obţinerea certificatului de navigabilitate eliberat de Autoritatea de Transport din Bratislava, a anunţat această instituţie publică din Slovacia, informează AFP. "Certificarea AirCar deschide uşa producţiei în masă de maşini zburătoare extrem de eficiente", a declarat Stefan…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Joi, 27 Ianuarie 2022
Astăzi, 27 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Combinatului și George Coșbuc. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Hanu Conachi și Drăgănești, iar pe DN 26, în localităţile Vânători și Frumușița. Pe DE 581,…

Un camion plin cu pietriș a luat foc în trafic

Scris de Miercuri, 26 Ianuarie 2022
Incidentul care a afectat inclusiv traficul rutier pe un drum județean a avut loc miercuri dimineață, pe raza comunei Slobozia Conachi. Un camion plin cu pietriș a fost oprit în trafic, pe DJ 251, după ce cabina a fost cuprinsă de flăcări. Șoferul a reușit să iasă înainte ca focul…

80 de șoferi, rămași pietoni într-o săptămână

Scris de Miercuri, 26 Ianuarie 2022
Șoferi lăsați fără permisele de conducere, amenzi de peste un sfert de milion de lei și zeci de certificate de înmatriculare reținute constituie bilanțul celei mai recente acțiuni cu forţe sporite a Poliției Rutiere pe drumurile din Galați. În doar șase zile, filtrele au tras pe dreapta sute de șoferi…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Miercuri, 26 Ianuarie 2022
Astăzi, 26 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oțelarilor, Drumul de Centură și Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu și Umbrărești, iar pe DN 26, în localităţile Tulucești și Măstăcani. Pe DE…

Aproape 4.000 de amenzi pentru parcări şi peste 100 de maşini ridicate

Scris de Marți, 25 Ianuarie 2022
Gălăţenii par să fi fost "certaţi" cu parcările legale pe parcursul anului 2021, motiv pentru care cele mai multe sancţiuni aplicate de Poliţia Locală au fost pentru oprire interzisă, staţionare interzisă, dar şi pentru abandonarea maşinilor pe domeniul public. Aproximativ 4.900 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 800.000 de…

Patru amenzi pe oră în 2021, pe şoselele unui singur judeţ. Titi Aur: De asta suntem pe primul loc la accidente soldate cu morţi

Scris de Luni, 24 Ianuarie 2022
Un raport al Polițeii Rutiere Galați a scos în evidență faptul că au fost aplicate în medie 4 amenzi pe oră în anul 2021. Conform bilanțului, polițiștii rutieri au aplicat 37.732 amenzi contravenționale în 2021, o medie de peste 100 pe zi, valoarea sancțiunilor contravenționale depășind 14 milioane lei. Comparativ…

Se pregătește licitaţia pentru autostrada A7

Scris de Luni, 24 Ianuarie 2022
Vineri, 21 ianuarie, în ședința Consiliului tehnico-economic al CNAIR a fost avizat proiectul tehnic pentru autostrada Buzău – Focșani, parte a autostrăzii A7 (Autostrada Moldova).Astfel, CNAIR poate începe întocmirea documentației necesare lansării licitației pentru execuția lucrărilor, cu o lungime de 82,44 kilometri, aceasta urmând, după toate probabilitățile, să fie asigurată…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Luni, 24 Ianuarie 2022
Astăzi, 24 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Siderurgiștilor, Domnească și Brăilei. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Piscu, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani și Slobozia Oancea. Pe DE 581, o…

Unde sunt radarele în weekend

Scris de Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022
Astăzi, 22 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Tecuci și Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Șendreni și Liești, pe DN 24D la Vârlezi, iar pe DN 26, în localităţile Ijdileni…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Vineri, 21 Ianuarie 2022
Astăzi, 21 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Gheorghe Asachi, Traian și Calea Smârdan. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independența și Barcea, pe DN 24 D la Bălăbănești, iar pe DN 26, în localităţile…

Un rănit și două mașini avariate, pe Centură

Scris de Joi, 20 Ianuarie 2022
O neacordare de prioritate a dat și mai multe bătăi de cap șoferilor într-o zonă în care traficul este și așa sugrumat din cauza lucrărilor care au închis numeroase artere importante. S-a întâmplat joi după-amiază, la intersecția Drumului de Centură cu bulevardul Traian Vuia, la o oră de trafic intens.…

Restricţii de trafic pe 24 ianuarie

Scris de Joi, 20 Ianuarie 2022
Potrivit Primăriei Galaţi, luni, 24 ianuarie 2022, în intervalul orar 13,00 – 14,00, se va restricționa circulația pe strada Domnească, segmentul cuprins între străzile Vasile Alecsandri și Cezar. În același interval, vor fi restricții de trafic și pe strada Dimitrie Bolintineanu, pe segmentul cuprins între Domnească și Științei. Iată şi…

Unde sunt amplasate radarele

Scris de Joi, 20 Ianuarie 2022
Astăzi, 20 ianuarie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oțelarilor, Prelungirea Brăilei și Ștefan cel Mare. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Vameș și Ivești, iar pe DN 26, în localităţile Șivița și Brănești. Pe DE…

Șapte milioane de Dacii

Scris de Miercuri, 19 Ianuarie 2022
La uzina de la Mioveni a fost fabricat, marți, vehiculul Dacia cu numărul 7 milioane. Potrivit unui comunicat al companiei, modelul aniversar este un exemplar al seriei limitate Duster Extreme, de culoare Grey Urban, echipat cu motorul TCe 150 CP în versiunea cu cutia de viteze automată EDC. Mașina este…
Pagina 121 din 163