SOCIETATE - Viaţa Liberă Galaţi

O firmă gălăţeană construieşte un parc industrial în Bihor

Scris de Luni, 10 Iunie 2024
Firma gălăţeană Citadina '98 participă, împreună cu orădenii de la Precon Transilvania, la construcţia unui parc industrial specializat, în oraşul bihorean Ştei. Realizată de Consiliul Judeţean Bihor, Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea şi Primăria Ştei, investiţia are o valoare de 21,3 milioane de lei (aproximativ 4,3 milioane de euro).Parcul, situat…

Amenzi pentru televiziuni pe durata alegerilor

Scris de Duminică, 09 Iunie 2024
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat, cu câte o amendă de 5.000 de lei, posturile Realitatea Plus şi Antena 3 CNN, din cauza nerespectării legislaţiei specifice perioadei electorale, informează Agerpres. Totodată, au fost trimise scrisori de atenţionare posturilor Antena 3 Constanţa şi Campus Buzău, pentru o serie de "scăpări",…

Vot înainte și după slujba de la biserică

Scris de Duminică, 09 Iunie 2024
Gălățenii care locuiesc în cartierele de blocuri, în apropiere de biserici, și-au arătat clar orientarea către procesul electoral de duminică. Trendul prezenței la vot a fost unul fluctuant, în cursul dimineții numărul alegătorilor fiind puțin mai mare, la fel ca și după orele prânzului, când oamenii au ieșit de la…

O nouă emisiune de titluri de stat Tezaur

Scris de Duminică, 09 Iunie 2024
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat "Tezaur", cu maturităţi de 1 şi 3 ani şi dobânzi anuale de 6 la sută şi, respectiv, 6,85 la sută, informează Ministerul Finanţelor.Titlurile de stat pot fi cumpărate în perioada 10 iunie - 4 iulie online, numai de către…

Iniţiaţi corect, tinerii vor fi mai fericiți

Scris de Duminică, 09 Iunie 2024
Programele corect implementate ating dimensiuni transdisciplinare, de la anatomie, la psihologie, la sociologie, la istoria religiilor, la management emoțional Prin educația sexuală, copiii învață cum funcționează propriul corp, cum să relaționeze cu alții, cum să își gestioneze emoțiile, cum să aibă o imagine de sine pozitivă. Află despre drepturile lor…

Evangeline Lilly se retrage din actorie

Scris de Duminică, 09 Iunie 2024
Evangeline Lilly a anunțat că se retrage din actorie, deoarece este „fericită să lase faima în urmă”, după o carieră de 20 de ani care a inclus rolurile din „Lost” și din filmele Ant-Man. Într-o postare pe Instagram, vedeta în vârstă de 44 de ani a vorbit despre plecarea ei…

Ramona Păun s-a căsătorit în secret

Scris de Sâmbătă, 08 Iunie 2024
Prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV, Ramona Păun, s-a căsătorit în secret cu Cosmin Mihăiță, nepotul actorului George Mihăiță. Cei doi au făcut nunta în Statele Unite ale Americii Cunoscuta prezentatoare a știrilor sportive de la PRO TV a făcut pasul cel mare și s-a căsătorit cu Cosmin Mihăiță,…

Experți în domeniul conservării și restaurării, la Muzeul Eparhial

Scris de Sâmbătă, 08 Iunie 2024
 Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos a fost în aceste zile gazda celei de-a 6-a ediţii a Sesiunii de Comunicări Ştiinţifice ”Restitutio es”, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Întrunirea a adus laolaltă specialişti şi experţi din domeniul conservării şi restaurării, precum şi artişti, cadre didactice,…

A treia clădire istorică a intrat în renovare pe strada Eroilor

Scris de Vineri, 07 Iunie 2024
Fără panou de șantier, în cvasi-anonimat, lucrările de renovare a imobilului vechi de 120 de ani, de pe strada Eroilor nr. 28, au început la finele lunii mai. Este deja a treia clădire istorică de pe această stradă căreia i se redă eleganța de odinioară. Constructor este firma Moviland Met…

Cuca fântânilor cu cumpănă

Scris de Vineri, 07 Iunie 2024
Renumitele fântâni cu cumpănă din comuna Cuca atrag mulți vizitatori, iubitori de valori ale trecutului. Odată ajunși aici, oamenii realizează că din acele vremuri au mai rămas doar fântânile. Spectacolul străzii la Cuca nu diferă de cel al restului satelor românești. Dar în fața schimbărilor acestui spectacol de sat al…

Locuri de muncă vacante înainte de alegeri

Scris de Joi, 06 Iunie 2024
Pe ultima listă a locurilor de muncă vacante publicată de AJOFM Galați înainte de alegerile de duminică sunt cuprinse 257 de posturi, pentru 27 de ocupații. Cele mai numeroase (110) sunt pentru muncitori necalificați la o firmă de mobilă din Slobozia Conachi, urmate de câte 30 de posturi pentru zugravi…

Sâmbătă se redeschide Plaja „Dunărea”

Scris de Joi, 06 Iunie 2024
Autoritățile gălățene dau start sezonului estival mai devreme decât în anii trecuți. Ce-i drept, vremea călduroasă permite redeschiderea bazei de agrement Plaja „Dunărea” din Galați, sâmbătă, 8 iunie 2024, de la ora 8,00. Conform autorităților, tarifele de acces au rămas cele de anul trecut: 40 de lei pentru adulți, 20…

A doua ediție a Clubului de Robotică Liberty

Scris de Joi, 06 Iunie 2024
Combinatul Siderurgic Liberty Galați și Fundația GFG România au lansat cea de-a doua ediție a Clubului de Robotică, un program educațional dedicat copiilor angajaților companiei Organizat în parteneriat cu Code School Galați, Clubul de Robotică va oferi, în această vară, cursuri gratuite pentru peste 140 de copii cu vârste între…

Medalion cultural-spiritual, la Biserica "Vovidenia"

Scris de Joi, 06 Iunie 2024
"Eminescu, Sfântul Preacurat al Ghiersului românesc" este tema medalionului cultural-spiritual care se va desfăşura miercuri, 12 iunie 2024, de la ora 17.00, la Biserica "Vovidenia", după slujba de vecernie. Organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos, Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe - Filiala Galați, Biserica "Vovidenia" și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din…

Monedă dedicată primei medalii olimpice românești

Scris de Joi, 06 Iunie 2024
Banca Naţională a României (BNR) a lansat miercuri în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema "100 de ani de la cucerirea primei medalii olimpice a României". Moneda are valoarea nominală de 10 lei. Aversul monedei prezintă o imagine a diplomei primite de jucătorii echipei de rugby din 1924,…

Un nou meci al prieteniei pentru copiii speciali (FOTO)

Scris de Joi, 06 Iunie 2024
„Autismul este recuperabil – Cel mai frumos luptăm împreună” este mesajul devenit laitmotiv al tuturor evenimentelor pe care Asociația de Sprijin pentru Părinți şi Copiii cu Autism (APCA) Galați le organizează pentru copiii speciali. Pe aceeași linie s-a înscris și meciul prieteniei „Acceptă-mă așa cum sunt!”, ajuns la ediția a…

Povestea singurului șantier naval de la Dunăre care a fost desființat

Scris de Miercuri, 05 Iunie 2024
Proiectul Colocviile Constructorilor de Nave (CCN) încheie primul semestru din acest an vineri, 7 iunie, cu o poveste cu sfârșit trist, cea a Șantierului Naval din Oltenița (SNO), singurul șantier naval de pe Dunăre care a fost desființat. Invitatul ediției CCN 108 este ing. Liviu Percec, absolvent în 1970 al…

Manifest pentru incluziune şcolară de Ziua Copilului

Scris de Miercuri, 05 Iunie 2024
Și în acest an, Ziua Copilului a fost un prilej de a sărbători copilăria, de a oferi sprijin acestora, de a inspira comunitatea și familia noastră, de a aprecia și de a iubi. Această zi oferă an de an prilej de mare bucurie, prin participarea la acțiuni și evenimente inedite,…

Copiii s-au distrat, fiind pe rând statui, balerine și mumii

Scris de Miercuri, 05 Iunie 2024
Pe 31 mai s-a sărbătorit Ziua Copilului şi la biserica din Suceveni, într-un parteneriat cu școala din localitate Anul acesta s-a alăturat proiectului și Asociația Respectul Semenilor, al cărei președinte este Gheorghe Căluian, care a avut-o ca invitat pe actrița Ramona Păuc, de la Teatrul pentru Copii şi Tineret ”Gulliver”.Vasile…

Ziua Copilului i-a făcut fericiți pe cei mici și i-a întors în timp pe adulți

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
Fiindcă 1 iunie a fost o zi de sîmbătă, ca în multe alte locuri, şi la Frumușița, la Căminul Cultural, Ziua Copilului s-a sărbătorit pe 31 mai La ora 12,15 sala era plină de copii, dar și de părinți și de frățiorii mai mici ai elevilor de clase primare de…

Vizită la Peleș, Pelișor și Muzeul Deltei

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
La Smârdan s-a furat startul în organizarea sărbătoririi zilei de 1 Iunie Copiii din comună, de la grădiniță și cei din clasele I-IV, împărțiți în două grupe, au plecat pe rând, pe data de 18 și 25 mai, la Tulcea unde au vizitat Centrul Muzeal Eco-turistic ”Delta Dunării”. Apoi, pe…

Toate biletele de tratament balnear din 10 iunie, repartizate

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
Pentru seria a VIII-a de tratament balnear, Casei Județene de Pensii (CJP) Galați i s-au repartizat 249 de bilete de tratament balnear, cu serii de plecare în datele de 10, 11, 12 și 13 iunie 2024. Pentru afecțiuni cardiovasculare, s-au repartizat 18 bilete, din care zece la Covasna, patru la…

Premii pentru Galați la un concurs internaţional de dans

Scris de Marți, 04 Iunie 2024
În perioada 20-26 mai 2024, la Poreč, în Croația, s-a desfășurat competiția "DanceStar World Dance Masters", la care au participat peste 10.000 de dansatori, din 23 de țări. Galațiul a fost reprezentat de două echipe de copii, antrenați de Ana-Maria Petrea, respectiv, Paul Diaconu, instructori în cadrul Școlii de dans…

1 Iunie cu tort și clovni, pentru copiii de la Spitalul de Pneumoftiziologie

Scris de Luni, 03 Iunie 2024
Așa cum fac la fiecare sărbătoare, cadrele medicale de la secția de Pneumologie a Spitalului de Pneumoftiziologie Galați organizează, pentru micuții internați pe secțiile unității sanitare, evenimente frumoase cu scopul de a le aduce zâmbetul pe chip, reușind astfel să îi facă să uite, măcar pentru o zi, de suferința…
Pagina 28 din 618