16 ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Eparhiei Dunării de Jos
Foto: Arhiva ADJ

16 ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a Eparhiei Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Eparhia Dunării de Jos împlinește în 27 septembrie, 16 ani de la ridicarea în rang de la statutul de Episcopie la cel de Arhiepiscopie, simultan, Arhiereul Dunării de Jos fiind ridicat la rang de Arhiepiscop.

Evenimentul a venit ca o împlinire și o recunoaștere firească a străduinței cu care generații de vlădici, începând cu Ctitorul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892) și toți cei care au urmat până în prezent au  zidit, au restaurat, au alinat suferințele,  s-au bucurat, alături de gălățeni și brăileni, în istorica noastră Biserică – „Maică Spirituală a Poporului Român”, cum o numește Eminescu.

În semn de recunoștință, pentru tot acest parcurs apostolic, zilele acestea s-au organizat manifestări la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, instituție care se înființa în anul 1908, în timpul păstoririi vrednicului Episcop Pimen Georgescu, care a slujit la Dunărea de Jos, între anii 1902-1909. Acest vlădică este cel care l-a luat, în premieră – în spațiul românesc, pe Apostolul Andrei ca Octotiror al Seminarului nostru.

Astfel, la recenta întâlnire de suflet cu cei o sută de seminariști gălățeni de la clasele de Pastorală, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a vorbit despre slujirea în Hristos, despre misiune și apostolat, despre vocație și discernământ, într-o lume pe zi ce trece mai digitalizată, mai secularizată, mai îndreptată către lucruri și fapte efemere.

Au fost aduse drept pilde de urmat viețile și lucrarea vlădicilor de la Dunărea de Jos, dar și ale unor Sfinți recent canonizați de Sfântul Sinod al BOR.

Întâlnirea s-a încheiat cu vizionarea unui film documentar, realizat de Trinitas TV, în colaborare cu Biroul de presă al Dunării de Jos, care ilustrează, pe scurt, cei peste 35 de ani de păstorire ai Înaltpreasfințitului Părinte Casian la Dunărea de Jos.

Despărțirea a fost cu binecuvântări arhierești și daruri de carte, oferite de Păstorul de la Dunărea de Jos viitorilor „pescari de oameni”.

Citit 186 ori Ultima modificare Vineri, 26 Septembrie 2025 13:10

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro