Mărţişorul românesc cucereşte Europa și Israelul

Mărţişorul românesc cucereşte Europa și Israelul
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Inclus în lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității, mărţişorul românesc cucereşte Europa.

Viena, Roma, Bruxelles, Haga, Paris, Lisabona, Varşovia, cărora li se alătură și Israelul (Tel Aviv), sunt doar câteva dintre marile oraşe europene în care au avut loc ateliere de meşteşugit mărţişoare, expoziţii, dar mai cu seamă evenimente de promovare a personalităţilor feminine româneşti, pentru că tot se apropie 8 Martie.

Cu sprijinul Institutului Cultural Român, vă invităm într-o călătorie a mărţişorului prin cele mai importante oraşe ale Europei.

Regina Maria, la Varşovia şi Tel Aviv

„Femei remarcabile în arhitectura românească” este expoziţia în aer liber care poate fi admirată, până pe 31 martie, la Varșovia. Potrivit Institutului Cultural Român (ICR), alcătuită cronologic, expoziția cuprinde trei secțiuni: „Pioniere”, „Arhitecte ale perioadei socialiste” și „Arhitecte contemporane”. O noutate este includerea Reginei Maria - prima femeie acceptată ca membru al Academiei de Artă din Paris - și sublinierea rolului său major în promovarea și afirmarea arhitecturii românești și a femeilor din domeniu.

O reprezentație specială a spectacolului „1919 Misiune Regală la Paris”, sub egida celebrării Zilei Internaționale a Femeii și a Zilei Francofoniei, are loc astăzi, 5 martie, la sala Alhambra din Tel Aviv. Spectacolul, în regia Lanei Ceterchi, dezvăluie activitatea diplomatică a Reginei Maria la Conferința de Pace de la Paris și în turneul ei în Anglia.

Personalități ale diasporei românești

Tot astăzi, 5 martie, la Reședința Ambasadorului României în Regatul Belgiei, din Bruxelles, are loc dezbaterea „Interferențe culturale la feminin”. Evenimentul are rolul de a pune în lumină artiste și personalități ale diasporei românești, dar și mari figuri care au creionat cultura română de astăzi, fie că vorbim despre cea de-a șaptea artă, fie despre muzică sau arte vizuale. Invitate la această dezbatere sunt: Dominique Nasta, profesor la Film Studies, Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB), Ana Camelia Ștefănescu, soprană (Bruxelles), Dana Maitec, artist fotograf (Paris), şi Mihaela Ganea, care va fi moderatoarea discuțiilor cu publicul.

Mărţişor muzical la Haga

Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos marchează Ziua Mărțișorului și Ziua Internațională a Femeii prin recitalul solistei de origine română Dana Alexe. Evenimentul va avea loc pe 6 martie, la Ambasada României la Haga. Manifestarea se desfășoară sub denumirea „Tradiția mărțișorului și marcarea zilei internaționale a femeii” și face parte din ciclul „Seri muzicale la Ambasada României”. Invitate sunt reprezentantele rețelei „Ladies Ambassadors Group” din Haga, membre ale asociației profesionale Women in International Law Network (WIL), precum și reprezentanți ai comunității române.

Ateliere meșteșugărești la ICR Paris

Două ateliere de creație de mărțișoare, cu participarea creatoarelor Lea Chirinciuc, Luminița Libouteţ și Adriana Sîrbu, organizate de ICR Paris, au avut loc sâmbătă, 29 februarie, și duminică, 1 martie. Participanții au învăţat să confecționeze mărțișoare, „amuletele” pe care româncele, moldovencele, bulgăroaicele și macedonencele le poartă la piept toată luna martie.

Ateliere de creație pentru copii

Pentru al doilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză au organizat ateliere de creație pentru copii. Sub îndrumarea profesorilor care asigură predarea în Portugalia a Cursului de limbă, cultură și civilizație românească, program destinat menținerii și dezvoltării identității culturale și lingvistice în rândul comunităților românești din străinătate, copiilor li s-a dezvăluit povestea Mărțișorului. Apoi şi-au antrenat imaginația și creativitatea confecționând mărțișoare reciclabile, din hârtie, pastă rece sau materiale textile. Tot sub semnul acestei sărbători, ICR Lisabona a organizat, pe 4 martie, un eveniment special de prezentare a obiceiurilor și tradițiilor de Mărțișor, dedicat doamnelor din cadrul Grupului de Comandă al Centrului NATO din Portugalia.

Artizanat românesc la Viena

Mărţişoare croşetate, din material textil, realizate din pastă modelatoare sau prin tehnica scrisului pe boabe de orez au fost expuse la ICR Viena. În cadrul expoziţiei, au fost prezentate lucrările unor artizani care promovează acest obicei românesc în Austria.

De la Brâncuşi la… mărţişor

Mărțișorul a fost sărbătorit de ICR Bruxelles în cadrul unui atelier de creație realizat cu elevii Școlii Europene nr. 4 (EEB4), pe 4 martie 2020, la sediul școlii. Potrivit organizatorilor, sărbătorirea Zilei Mărțișorului s-a derulat prin ateliere de creație, menite să ducă mai departe ecourile expoziției Brâncuși de la BOZAR.

Mărţişoare originale realizate de designeri români

„Sărbătoarea Mărțișorului“ desfășurată la Colegiul Europei de la Natolin și organizată pe 1 martie de Institutul Cultural Român Varșovia, în colaborare cu Ambasada Moldovei la Varșovia și cu studenții români și moldoveni, a cuprins fotografii care înfățișează mărţişoare originale realizate de designeri români.

De asemenea, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei, au avut loc ateliere de dansuri tradiționale, prezentarea tradiției prin materiale video și tipărite, o degustare de vinuri, produse culinare, dulciuri și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară“, în regia lui Paul Negoescu.

ICR Varșovia a dăruit tuturor participanților mărțișoare confecționate în România.

Dacă nu ştiaţi, Colegiul Europei Natolin (CEN) este corespondentul prestigiosului College of Europe din Bruges, ce desfășoară o bogată activitate academică, științifică și educativă.

"Mărțișor - legenda primăverii"

Evenimentul „Mărțișor - Legenda primăverii”, ajuns în acest an la cea de-a III-a ediție, este evenimentul propus de Accademia di Romania in Roma. Cuprinde ateliere de creație și de scriere a felicitării de 8 Martie, organizate de profesoarele de limbă, cultură și civilizație românească Manuela Ghiurcă, Claudia Rojog și Simona Vasile, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma, Ambasada României în Italia, Institutul Cultural Român din București și Institutul Limbii Române.

{galler}diaspora5mar2020{/gallery}

Citit 3812 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Martie 2020 18:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.